Saturday, May 3, 2008

„Între Dinamo şi Merlier sunt mai mult decât discuţii”

Dinamo Bucureşti doreşte să îl achiziţioneze pe portarul belgian al Universităţii Cluj, Pieter Merlier, şi a început deja negocierile în acest sens, a declarat sâmbătă agenţiei NewsIn, impresarul Traian Gherghişan.

"Dinamo este printre echipele care îl doresc pe Merlier, dar nu singura. El se află pe lista mai multor echipe din străinătate, care îşi vor trimite reprezentanţii la meciul cu CFR Cluj, de miercuri, şi apoi vom vedea. Oricum, între Dinamo şi Merlier sunt mai mult decât discuţii. Există un interes pentru el", a spus Gherghişan.

Goalkeeper-ul în vârstă de 29 de ani a fost transferat la formaţia ardeleană la începutul acestui an, venind din postura de jucător liber de contract, şi a semnat o înţelegere pe două sezoane şi jumătate. Înainte, belgianul a mai trecut pe la Zulte Waregem şi Maccaby Herzilya.

Preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, a explicat, pentru NewsIn, situaţia contractuală a lui Merlier. "El a semnat un contract pe doi ani şi jumătate cu noi, dar în această vară va trebui să achităm o anumită sumă de bani pentru el dacă vrem să continue la noi şi în următorii doi ani. Cum situaţia financiară a clubului este incertă, încă nu ştim dacă va rămâne sau nu", a precizat oficialul ardelenilor.

sursa NewsIn si gsp

Despărţire

Bilica a evoluat 6 luni în tricoul Universităţii
Brazilienii Fabio Bilica şi Andre Astorga au semnat pe doi ani cu echipa turcă Eskisehirspor.

Neplătiţi de mai bine de două luni, “şepcile roşii” îşi caută alte an­gajamente. Primii doi “studenţi” care şi-au găsit o nouă echipă sînt brazilienii Fabio Bilica (29 de ani) şi Andre Astorga (28 de ani). Cei doi stoperi au plecat imediat după jocul de sîm­bătă cu Farul Constanţa (1-2) în Turcia, unde au parafat contracte pe doi ani cu proaspăta promovată în prima ligă, Eskisehirspor.

Bilica şi Astorga au fost aduşi la Cluj de fostul antrenor al “stu­denţilor”, Gigi Mulţescu, la finalul anului trecut, cînd au semnat cu “U” pînă în vara lui 2009, respectiv vara lui 2010. În contracte însă, există o clauză conform căreia Astorga şi Bilica devin liberi la finalul sezonului, dacă clubul nu le achită 70.000 de euro, respectiv 80.000 de euro, bani de care “şep­cile roşii” nu dispun momentan. “Nu-i vom pierde gratis, de asta sîn­tem siguri. Şi-au găsit echipe? Foar­te bine, vom încasa nişte bani pe care-i vom folosi la reconstrucţia echipei”, a afirmat Anton Doboş, pre­şedintele clujenilor.

100.000 de euro este clauza de reziliere a contractului lui Astorga

150.000 de euro este clauza de reziliere a contractului lui Bilica

11 meciuri a jucat Astorga pentru “U”, marcînd chiar la debut în remiza, 1-1, cu Poli Iaşi

15 partide a bifat Bilica pentru “U” Cluj, în toate fiind integralist, şi a marcat un gol

sursa gsp.ro

Friday, May 2, 2008

Trica, la "sepci" le-o dedica

Olteanul lui *** Cluj, Eugen Trica, a socat in cursul acestei saptamani un grup restrans de suporteri visinii.

Prezent intr-un restaurant cu muzica lautareasca, numarul 10 al feroviarilor a facut mai multe dedicatii la microfonul clubului Romantic pentru suporterii rivalilor de la Universitatea Cluj.

Trica nu s-a dezmintit si i-a lasat gura casca pe fanii lui *** prezenti in crasma, carora le-a reprosat ca nu pun destul patos in sustinerea echipei. "Voi sunteti suporteri?! Aia pica in B si sunt mai multi ca voi", ar fi spus fotbalistul, fermecat in acea seara de licorile lui Bachus.

Intamplarea a avut loc in preajma derby-ului local dintre "U" si ***, semn ca prietenia dintre cele doua echipe a ajuns la un alt nivel.

* Aceasta este o barfa si va fi tratata ca atare.

sursa citynews.ro

U Mobitelco 2007-2008


U_Mobitelco_2007-2008

Funar deschide buletinul de vot la Primărie

Biroul Electoral de Circumscripţie a stabilit ieri ordinea în care vor apărea partidele pe buletinele de vot pentru alegerile locale de pe 1 iunie. Primul loc aparţine PRM, al doilea PSD, al treilea PNL, al patrulea PD-L, al cincilea PC şi al şaselea UDMR. Ordinea partidelor parlamentare se păstrează pentru toate cele patru scrutinuri, în timp ce ordinea partidelor neparlamentare, de la locul 7 în sus, variază de la un scrutin la celălalt. În cazul alegerilor pentru primari şi pentru preşedintele Consiliului Ju­deţean, candidaţii vor apărea câte trei pe o pagină. Cap de listă la Primărie va fi Gheorghe Funar (PRM), iar la CJ Vasile Soporan (PSD), deoarece PRM nu are un candidat. Primarul Emil Boc va figura primul pe a doua pagină a buletinului.

sursa informatia de cluj

Thursday, May 1, 2008

Noaptea alba – Sport, fotbal şi film

Cluj-Napoca îşi aşteaptă tinerii de dimineaţă începând cu ora 11.00, în Parcul municipal pentru a participa la Crosul Tineretului, eveniment ce va avea loc la nivel naţional. Sportivii clujeni se vor putea înscrie şi la campionatele de fotbal. Odată cu lăsarea serii clubul Bastyo va organiza o serată de chitară. Cinefilii vor avea intrare liberă la cinema Republica. Începând cu orele 22.00 petrecăreţii se vor muta în clubul After8.

sursa noaptea-alba

Oferte din Olanda pentru Merlier



Pieter Merlier, magicianul din poarta Universităţii Cluj, a fost ochit şi de alte cluburi. "Impresarul meu din Belgia mi-a spus că are oferte pentru mine din Olanda, dar deocamdată nu am vrut să discut mai mult", a spus Merlier. Portarul are în plan să profite la maximum de publicitatea pe care şi-a făcut-o la Cluj. "Am văzut în ziare că sunt apreciat în România, de aceea nu vreau să plec de aici până nu discut şi cu impresarul meu român, Traian Gherghişan. Poate găsim o ofertă interesantă în România", a mai afirmat Pieter Merlier.
Belgianul a venit în februarie la Universitatea şi, după câteva prestaţii excelente, presa a scris că el ar fi intrat în vizorul lui Dinamo. Merlier are contract cu "U" până in vara acestui an, cu posibilitate de prelungire.
sursa clujeanul.ro

Întâlnire a trabantiştilor, lângă Gilău


Circa 30 de proprietari de Trabant din întreaga ţară se vor întâlni joi la campingul Eldorado, între Gilău şi Căpuş.

Evenimentul se va desfăşura până duminică, 4 mai, şi va include atât concursuri (de aruncat al blocului motor, de tras Trabantul cu o funie, "liniuţe", de mâncat ardei iute), cât şi o paradă prin centrul Clujului - în cursul zilei de sâmbătă.

De asemenea, se vor decerna titluri precum "cel mai fain", "cel mai naşpa", "cel mai tânăr" sau "cel mai în vârstă" Trabant.

"În Cluj suntem vreo 10 trabantişti care ne întâlnim regulat şi intenţionăm chiar să înfiinţăm o asociaţie", a explicat pentru clujeanul.ro Tomi Tothpal, unul din organizatorii evenimentului.
sursa clujeanul.ro

Grevă

Astorga şi Bilica au refuzat să se antreneze ieri din cauză că nu şi-au primit banii stipulaţi în contract.

Universitatea Cluj riscă să joace cu juniorii în derby-ul cu CFR Cluj de la mij­lo­cul săptămînii viitoare.

Înaintea antrenamentului de ieri, jucătorii Universităţii au cerut lămuriri staff-ului tehnic privind res­tanţele lor financiare, iar bra­zi­lienii Bilica şi Astorga au refuzat să participe la şedinţa de pregătire, in­vo­cînd neplata salariilor din luna februarie. “Nu se poate aşa ceva. De cînd am venit la această echi­pă am primit doar prima pentru vic­­to­ria cu Rapid. Am tot aşteptat să-mi primesc banii, dar nimic. În ca­zul ăsta nu-mi rămîne decît să-mi iau lu­crurile şi să plec”, a spus unul dintre jucătorii “şepcilor roşii”.
Continuarea pe gsp.ro

Wednesday, April 30, 2008

CAMPANIE INEDITĂ ANTI-ALCOOL. LUMINIŢE DE CRĂCIUN ÎN INTERSECŢII

Campanie inedită anti-alcool. Luminiţe de Crăciun în intersecţii (VIDEO)De 1 mai, marile intersecţii din zece oraşe importante vor fi decorate cu luminiţe de Crăciun. Este startul unei campanii menite să atragă atenţia şoferilor asupra numărului tot mai mare de accidente rutiere puse pe seama consumului de alcool. Anul trecut, au avut loc peste 650 de astfel de accidente, multe, soldate cu victime.

Campanie anti-alcool, la Cluj


Consumul de alcool la volan a fost cauza producerii, în acest an, a peste 100 de accidente rutiere, în care au murit aproape 40 de oameni. Anul trecut, peste 25.000 de şoferi au fost prinşi conducând sub influenţa alcoolului. Zece mii dintre aceştia s-au ales cu dosare de urmărire penală.

Potrivit iniţiatorilor campaniei de prevenire a consumului de alcool la volan, portretul robot al unui şofer care se urcă la volan în stare de ebrietate este un tânăr între 18 şi 35 de ani şi fără prea multă experienţă în şofat.
Continuarea pe antena3