Clujul, în aşteptarea TIFF-ului

Doar până mâine, atât mai trebuie să răbdăm. Greaţa provocată de o campanie electorală pe care nu a dorit-o nimeni şi care s-a instalat în societatea placidă ca o boală necruţătoare şi fără leac se va încheia, brusc şi salutar, o dată cu intrarea în starea de graţie impersonală pe care ţi-o dă un film bun.

Multiplicată de atâtea ori în următoarele 10 zile ale TIFF-ului, doar ea poate să şteargă gustul sălciu lăsat de farafastâcul pseudo-electoral, ce ţine de o lună bătută pe muchie. Cu patru ani în urmă, mă întorceam agale spre casă, în miez de noapte, după încheierea proiecţiilor de la Echinox, împreună cu două colege de voluntariat, franţuzoaice.

Campania electorală era pe terminate, la fel ca acum. Trecând de conversaţiile interculturale clasice şi clişeizate, Marie şi Valérie m-au întrebat pe un ton firesc dacă domnii aceia zâmbesc tot timpul anului de pe cearşafurile agăţate de blocuri şi dacă portretele lor hidoase au totuşi vreo semnificaţie

Fetele au găsit stranie modalitatea de a-şi face campanie electorală, dar au conchis amar că blocurile lăsate neînveşmântate arătau chiar mai dezolant, cu tencuiala scorojită de ani. La un ciclu electoral distanţă, unele dintre blocuri au primit o faţă nouă, care acoperă stratul izolator de polistiren care i-a dat insomnii grave unuia dintre candidaţi.

Oraşul s-a mai lăţit puţin, în ciuda celor care deplângeau că Clujul este condamnat să rămână închis în depresiunea sa. Nervii şoferilor şi plămânii tot mai flămânzi ai locuitorilor stau mărturie acestei dezvoltări spectaculoase. Majoritatea clujenilor sunt bucuroşi să constate că au asfalt proaspăt în faţa blocului şi mega-prăvălii unde pot strica banii.

Continuarea pe Ziua de Cluj