Showing posts with label Filarmonica. Show all posts
Showing posts with label Filarmonica. Show all posts

Tuesday, June 24, 2008

Petiţie pentru arbori

Sute de persoane au semnat o petiţie on-line împotriva tăierii arborilor seculari din Parcul Central şi ridicării unui nou sediu pentru Filarmonica Transilvania.
O petiţie împotriva distrugerii Parcului Central prin ridicarea noii clădiri a Filarmonicii Transilvania în Parcul Central a fost postată pe Internet (petitieonline).

“Autorităţile locale clujene intenţionează să defrişeze peste 70 de arbori din Parcul Central, dintre care unii seculari, pentru a facilita construirea unui mare sediu al Filarmonicii Transilvania. Cu tot respectul datorat acestei prestigioase instituţii de cultură, suntem convinşi că se poate găsi un alt amplasament pentru clădirea preconizată, care să nu aibă ca efect secundar distrugerea unei părţi din plămânul verde al oraşului, aflat în continuă micşorare după 1990”, se arată în textul petiţiei, care fusese semnată până ieri după-amiază de peste 800 de persoane.

Continuarea in Ziua de Cluj

Wednesday, May 14, 2008

Ce efecte va avea Filarmonica asupra parcului?


Proiectul noului sediu al Filarmonicii de Stat "Transilvania" trebuie să treacă de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM), înainte ca "pribegia" instituţiei culturale să ia sfârşit, iar construcţia noii clădiri să poată începe.

ARPM va lua o decizie, conform legii, după o perioadă în care sunt aşteptate toate obiecţiile clujenilor care au ceva împotriva acestui proiect sau cred că acesta ar dăuna mediului. Aceste sesizări pot fi trimise şi pe mail-ul agenţiei, la adresa autorizare @ arpmnv6 . ro.

Ecologiştii apără Parcul Central

Organizaţiile de mediu clujene au protestat împotriva realizării noului sediu al Filarmonicii în cel mai mare parc public al Clujului. Demersurile ONG-urilor au determinat ARPM Cluj-Napoca să solicite organizarea unei dezbateri publice şi a unui studiu de mediu înainte de construirea clădirii.

Aceasta ar urma să adăpostească o sală cu aproximativ 1.200 de locuri, un garaj subteran, foaiere, garderobe, holuri, spaţii tehnice şi săli de repetiţie. La sol, întregul ansamblu se va întinde pe o suprafaţă de 2.699 de metri pătraţi, din care 872 reprezintă amplasamentul fostului cazinou.
Continuarea in Clujeanul.ro