Monday, March 10, 2008

Sorin Radoi sta o etapa

Fundasul dreapta al Universitatii Cluj, Sorin Radoi, va fi nevoit sa priveasca meciul cu Dacia Mioveni din tribune, fiind suspendat o etapa pentru cumul de patru cartonase galbene.

Radoi a primit ultimul cartonas galben in minutul 68 al intalnirii cu FC Vaslui, in deplasare, scor 0-0.

"Avem solutii pentru banda dreapta. Concurenta pe posturi a fost o prioritate pentru noi, iar acum suntem asigurati in aceasta privinta", a apreciat presedintele lui "U", Toni Dobos.

Silvasan va relua maine alergarile, francezul Boudarene este in continuare incert, in timp ce fundasul Andre Astorga va lipsi mai mult ca sigur duminica, cu Dacia Mioveni.

from citynews.ro

"U" a reluat colaborarea cu UBB

Clubul de fotbal "U" Cluj a regasit sprijin pe langa Universitatea Babes-Bolyai, fotbalistii clujeni fiind izgoniti din Parcul Sportiv "Iuliu Hatieganu" inca din timpul mandatului antrenorului Adrian Falub.

Rectorul UBB, Andrei Marga, s-a intalnit la sfarsitul lui februarie cu presedintele lui "U", Anton Dobos, iar discutia particulara dintre cei doi a avut pana la urma o finalitate. UBB a pus la dispozitia fotbalistilor clujeni terenul III din Parcul Sportiv "Iuliu Hatieganu", iar echipa urmeaza sa renunte la cazarea din timpul cantonamentelor la hotel "Sport" si va apela la stabilimentul de pe strada Plopilor, detinut de universitate.

"E oficial. UBB ne-a dat spre folosinta terenul III din iar echipa va intra cu doua zile in cantonament la hotelul din parcul studentesc. Universitatea este mama acestei echipei si este normal ca aceasta colaborare sa existe", a declarat pentru citynews.ro presedintele lui "U", Toni Dobos.

Facilitatile oferite de UBB nu se opresc aici, studentii legitimati la centrul de copii si juniori ai clubului urmand sa primeasca cate o camera.

from citynews.ro

Comedia erorilor pe obeliscurile Clujului


După cinci luni de la lansarea concursului de idei privind realizarea noului obelisc al oraşului, comisia desemnată de Primăria Cluj-Napoca a decis modelul câştigător. Autorul modelului a primit un cec de 6.500 de lei.

"Designul îmbină tradiţia istorică şi universitară a oraşului nostru. Turnul reprezintă tradiţia, iar celelalte elemente reprezintă modernitatea şi dimensiunea universitară a oraşului", a anunţat entuziast primarul Emil Boc.

Mai mulţi istorici clujeni au precizat, cu mai puţin entuziasm, că inscripţia în limba latină de pe obelisc nu este corectă: "CLAVDIOPOLIS CIVITA PRIMARIA". Mai exact, cuvântul "civita" e greşit, varianta corectă fiind "civitas". Asta în condiţiile în care comisia a deliberat cinci luni pentru găsirea unui câştigător şi din respectiva comisia au făcut parte şi istorici.

"E o tâmpenie"

"E o tâmpenie modul în care s-a scris. Însemnă că atât cine a candidat cât şi juriul sunt nişte incompetenţi. Corect, latineşte se scrie: "CLAVDIOPOLIS CIVITAS PRIMARIA". Este denumirea folosită în secolul al XVII - lea şi înseamnă: Clavdiopolis, prima cetate sau cetatea cea mai importantă. Clavdiopolis este un nume folosit în Renaştere când toată Europa îşi căuta originea latină", a declarat pentru Clujeanul.ro profesorul Radu Ardevan, de la Catedra de Istorie veche şi Arheologie, din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai.

Ardevan a mai susţinut că situaţia creată relevă nivelul scăzut de cultură al Clujului.

De aceeaşi părere este şi şeful secţiei de Istorie Medievală a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. "Corect este CLAVDIOPOLIS CIVITAS PRIMARIA. E un nume renascentist, atribuit într-una dintre cele mai prospere perioade din istoria oraşului, cand Clujul era supranumit "oraşul-comoară" al Transilvaniei", a precizat Sălăgean.

În legătură cu semnificaţia cuvântului "Clavdiopolis", Sălăgean a susţinut: "E un nume inventat în Renaştere, când se presupunea că numele Clujului ar veni de la împaratul Claudius. E o denumire acceptată de toate etniile oraşului, care transcede apartenenţele şi diferendele interetnice. Este exemplu al unei aspiraţii către multiculturalism, ilustrând spiritul "oraşului comoară".

"Nu este modelul definitiv"

"Nu este modelul definitiv. Este modelul ales din concurs şi acesta va fi verificat înainte de a fi plasat efectiv obeliscul", a declarat purtătoarea de cuvânt a Primăriei Cluj-Napoca, Raimonda Boian.

Aceasta în condiţiile în care Boc a declarat, vineri, în coinferinţa de presă că noile obeliscuri vor fi gata în luna martie.

Unul dintre membrii Comisiei care a desemnat câştigătorul concursului de idei, sculptorul Radu Moraru, a susţinut că pe macheta analizată nu era nicio inscripţie în afară de Cluj-Napoca.

"Dintre machetele analizate, a fost cea mai bună. Am fost mai mulţi specialişti care am analizat din punct de vedere platic macheta. Pe turn nu era scris decât Cluj-Napoca, nu am văzut nicio inscripţie în limba latină. Probabil că după ce am analizat noi au venit tot felul de oameni din Primărie cu tot felul de idei", a susţinut Moraru.

Obeliscul nu e obelisc

Specialiştii au mai arătat că este greşită denumirea de obelisc. În DEX se arată că acesta este un "monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui stâlp înalt şi ascuţit la vârf, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră şi acoperit cu inscripţii".

Arhitectul de la Planwerk, Eugen Pănescu, a precizat că nu este vorba despre un obelisc, ci despre monumentul care marchează intrarea în oraş. "De obicei, obelisc este un patrulater ascuţit cu mai multe muchii, care se termină într-un vârf de piramidă ascuţit. Totuşi, uneori se acceptă să fie şi rotund", a susţinut Pănescu.
from clujeanul.ro

Porumboiu e fiert

Jovanovic si Bukvic (în galben) au fost actorii principali în încăierarea de la finalul partidei

Jovanovic si Bukvic (în galben) au fost actorii principali în încăierarea de la finalul partidei

Adrian Porumboiu crede că nici Ioniţă, dar nici asistentul Roşu nu pot arbitra mai sus de Liga a III-a.

„Lupescu să aibă grijă mai mare atunci când face delegările! Să-i cheme la el pe arbitri, ca să vadă dacă sunt în deplinătatea facultăţilor mintale! Cu Lupescu nu am vorbit la telefon după meci, dar l-am sunat pe un mare şmecher din Comisia Centrală a Arbitrilor, care nu promovează arbitri, ci buruieni de ani mulţi!”, s-a dezlănţuit Porumboiu, continuând apoi: „Acest Ioniţă are faţă de oligofren! Mi-era frică să nu facă vreun accident locomotor, pentru că trebuia să-i aducem un cărucior ca să arbitreze din el! Nu numai pe noi ne-a dezavantajat, ci şi pe Cluj. A venit cu tema făcută. Dacă pierdeam nouă puncte în acest meci, nu eram mai supărat decât acum! Lupescu să-l cheme la el ca să vadă ce moacă are! Să-i pună poza pe birou şi, dacă îi va plăcea cum arată, să-l ţină acolo!“.

Dincolo de furia lui Porumboiu, meciul de la Vaslui a însemnat doar o zbatere în zadar a elevilor lui Dorinel Munteanu. Temwanjera, Frunză şi Bukvic au ratat ocazii bune de poartă, în vreme ce Clujul a mizat pe cartea apărării, nereuşind să ameninţe în niciun fel poarta lui Hăisan. În minutul 85, jucătorii celor două echipe s-au încăierat în masă după un incident provocat de Claudiu Răducanu si Sorin Frunză.

Dorinel Munteanu antrenor FC Vaslui
: Rezultatul de astăzi mi se pare echitabil. Nu mai putem călca strâmb. Avem nevoie de şase puncte pentru a rămâne în cursa pentru UEFA


from prosport.ro

Contraatac pe ritm de Queen

Fotbalul a fost un sport necunoscut pentru locuitorii oraşului Vaslui pânã în 2002, când Adrian Porumboiu s-a sãturat sã comenteze la diferite emisiuni TV gafele de arbitraj şi a înfiinţat o echipã de fotbal.

în aceste condiţii, este normal ca publicul sã nu fie tocmai un fin cunoscãtor al fenomenului. Tocmai de aceea, crainicul stadionului “Municipal” a încercat ieri cu disperare sã-i determine pe spectatori sã-şi încurajeze echipa, un lucru destul de obişnuit pe arenele nou intratelor în Liga I.

Mai ciudat a fost cã, pe lângã încurajãri, Mardare şi compania erau însoţiţi la anumite faze şi de muzica celor de la Queen, o premierã ineditã pentru fotbalul autohton, însã o practicã interzisã de regulamentele Federaţiei.
from ziua de cluj

Sunday, March 9, 2008

Canta: "Piticul ăla care umblă prin nori e de vină"

"Dacă săptămâna viitoare nu vom avea un răspuns la contestaţia depusă de Institutul Carpaţi Proiect, vom cere daune societăţii pentru că a contestat în mod nefondat licitaţia", a susţinut consilierul judeţean Dan Canta, care este şi preşedintele Comisiei de licitaţie pentru proiectarea noului stadion care va lua locul arenei "Ion Moina".

În urmă cu două săptămâni, Carpaţi Proiect a contestat la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) licitaţia în urma căreia Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost desemnată câştigătoarea contractului de proiectare a noului stadion.

"Contestaţie nefondată"

"Ei (Carpaţi Proiect - n.r.) au avut acces la toate datele legate de caietul de sarcini. În ziua deschiderii ofertelor i-am întrebat dacă caietul de sarcini este în regulă şi au zis: "da". Acum ei contestă caietul de sarcini", explică Dan Canta.

Acesta precizează că, pe de o parte, contestaţia Carpaţi Proiect este tardivă şi pe de altă parte, nefondată. "Au depus contestaţia cu o zi întârziere. Îmi pare rău pentru ei", a precizat Canta. "Contestaţia e nefondată. Ei au făcut referire la cei doi membri ai comisiei, Ioan Petran şi Radu Spânu, care sunt şi cadre didactice la UTCN. Este adevărat, însă ei s-au retras înainte de analizarea ofertelor. Totodată, noi le-am cerut o serie de explicaţii în scris vizavi de ofertă, însă nu ne-au trimis nimic", a explicat consilierul judeţean.

"Piticul este de vină"

"Ne blochează licitaţia fără niciun motiv. Noi puteam deja semna contractul cu UTCN şi să ne apucăm de treabă. O să cerem sancţionarea Carpaţi Proiect pentru contestaţie nefondată. Legea ne permite", a arătat Canta.

Acesta şi-a manifestat neîncrederea faţă de arbitrajul ANRMAP. "Ne-au făcut nouă mari probleme şi înainte. Nu e de mirare pentru că este condus de PDL-işti, care încearcă prin orice mijloc să ne creeze probleme. PIticul ăsta care umblă prin nori ne-a oprit şi înainte să facem stadionul", a mai spus Canta.

Emil Boc nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de Dan Canta.
from clujeanul.ro

Meszaros: "Sunt nemultumit de rezultat"

In conferinta de presa de dupa meciul FC Vaslui - "U" 0-0, antrenorul clujenilor, Meszaros Alpar, a declarat ca nu l-a multumit rezultatul de egalitate.

"Sunt nemultumit de rezultat. Puteam sa castigam, pentru ca am ratat 4-5 ocazii clare si am dominat net prima repriza. In a doua parte a jocului a fost normal ca Vasluiul sa vina peste noi, pentru ca au jucat acasa. Felicit echipa pentru daruirea de care a dat dovada in acest meci", a explicat tehnicianul.

Nici Dorinel Munteanu nu s-a aratat satisfacut de rezultat. "Rezultatul este echitabil, dar nu ma multumeste, pentru ca au fost trei puncte in joc, care erau foarte importante in indeplinirea obiectivului nostru. Sunt nemultumit de jocul din prima repriza, iar in a doua oaspetii au recurs la faulturi si trageri de timp. Trebuia sa marcam, pentru ca am avut ocazii clare, dar am avut si ghinion. E al doilea joc fara gol si asta ma ingrijoreaza", a adaugat Munteanu.
from citynews.ro

Am facut supa cu "Vegeta"

"U" Jolidon a invins astazi pe HC Podravka Vegeta Koprivnica (Croatia), la sase goluri diferenta (33-27), in sferturile de finala ale Cupei Cupelor la handbal feminin 2008. Diferenta putea fi si mai mare, dar din pacate in aparare a lipsit concentrarea, iar in atac s-au gresit multe pase. FELICITARI FETELOR!

HAIDE "U"!

p.s. Pacat ca organizarea a fost de 2 lei. a fost oprit meciul de fotbal inainte cu 3-4 minute de final. RUSINE!

Merlier, excepţional! (Vaslui - U Cluj 0-0)

FC Vaslui şi U Cluj au terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată în cadrul etapei a 22-a a Ligii 1. Cel mai bun jucător de pe gazon a fost portarul belgian al clujenilor, Merlier. El s-a dovedit providenţial în mai multe rânduri. Frunză, Jovanovici sau Temwanjera s-au întrecut în ratări.

De cealaltă parte, clujenii au încercat mai multe faze de contra-atac şi puteau da lovitura în minutul 80. Pasa lui Goga spre Claudiu Răducanu a fost deviată în ultimul moment de Andronic.

La finalul meciului, tehnicianul ardelenilor, Alpar Meszaros s-a declarat mulţumit de prestaţia jucătorilor săi şi a spus că este convins că pot evita retrogradarea:"Îmi felicit jucătorii pentru jocul prestat, se vede că am devenit o familie. Acum avem şanse foarte mari să evităm retrogradarea. Suntem neînvinşi de trei meciuri şi cred că putem spera".

Sorin Frunză, căpitanul vasluienilor, a declarat: "Trebuia să câştigam, am dominat tot meciul. nu ştiu ce se întâmplă la echipă. O să discutăm cu toţii, deşi eu nu cred că este vorba de o pasă proastă. Trebuie să ne concentrăm mai mult, iar rezulattul de la Galaţi este decisiv. Nu vreau să mă gândesc că nu vom lua toate punctele."
from gsp.ro

Schimbul doi

Merlier a aparat extraordinar in Giulesti, cand U Cluj s-a impus pe terenul Rapidului (2-1)
Lobonţ va pleca la vară, iar Dinamo caută deja un înlocuitor. Belgianul Merlier, de la U Cluj, va fi monitorizat atent

O prestaţie excelentă cu Rapid în urmă cu două săptămîni şi contribuţia majoră la victoria cu 2-1 în Giuleşti l-au promovat pe portarul Pieter Merlier în ochii acţionarilor dinamovişti. Fotbalistul de 29 de ani va fi monitorizat extrem de atent de către "cîini" în dorinţa de a-l aduce la vară în Ştefan cel Mare.

Plătit cu 2.700 de euro pe lună, belgianul a sosit în această iarnă la U Cluj, a jucat toate cele 180 de minute ale acestui sezon în tricoul "şepcilor roşii" şi are o clauză contractuală, cum că dacă echipa retrogradează la vară, poate pleca gratis la oricare altă formaţie.

Merlier a intrat în atenţia roş-albilor ca variantă de schimb pentru plecarea lui Bogdan Lobonţ din Ştefan cel Mare, ce se va materializa după Euro 2008. Şefii i-au transmis internaţionalului de 30 de ani că nu se vor opune unui transfer în străinătate, iar Lazio şi Werder Bremen sînt în continuare interesate de Lobby. Nici rezerva de acum a românului, letonul Denis Romanovs, n-ar mai continua la Dinamo, dorind să revină în ţara natală.

Trei lucruri despre Merlier

- A început fotbalul la 7 ani în Belgia, la juniorii lui Waregem, pentru care a evoluat 20 de ani! În vară a ajuns la Maccabi Herzliya (prima ligă israeliană), dar a fost foarte puţin folosit, în iarnă ajungînd la U Cluj.
- Este poreclit "Merlin", după numele vrăjitorului care, spune legenda, a vegheat asupra regelui Arthur. Jucătorul se amuză: "Îmi place să fac minuni în poartă!"
- Idolul său este fostul mare goal-keeper belgian Michel Preud'homme. Dar îl place şi pe Lobonţ! "Este unul din preferaţii mei, îl ştiu de cînd juca la Ajax. E o adevărată felină, are tehnică, reflexe, e aproape complet".
from gsp.ro