Monday, March 31, 2008

Noul “Moina” se întoarce în licitaţie

Comisia pentru stadion a Consiliului Judeţean (CJ) se întruneşte astăzi pentru a decide dacă licitaţia pentru atribuirea contractului privind proiectarea noului “Ion Moina” se reia. Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a anulat procedura de licitaţie câştigată de Universitatea Tehnică, iar preşedintele CJ este de părere că licitaţia trebuie reluată.
În urma contestaţiei depuse de societatea Carpaţi Proiect Bucureşti, CNSC a anulat procedura de licitaţie câştigată de Universitatea Tehnică din Cluj. CJ are două variante: fie contestă decizia CNSC, fie reia întreaga licitaţie.

“Dacă am contesta decizia CNSC ar însemna să intrăm în instanţă şi ne-ar lua mult mai mult timp decât dacă am reorganiza licitaţia”, a declarat ieri preşedintele CJ, Marius Nicoară. Acesta a precizat că interesul judeţului este acela de a atribui contractul privind realizarea noului proiect de stadion şi a centrului de cantonament din comuna Jucu.

“Să reorganizăm licitaţia ar însemna ca pe final de mandat să avem deja asigurat proiectul noului stadion. Or, în instanţă nu ştiu cât ne-am întinde. însă compartimentul juridic al CJ analizează ambele variante, urmând să o propună pe cea mai bună”, a subliniat Nicoară.

Continuarea in Ziua de Cluj

No comments: