Friday, November 30, 2007

Mesaj pentru "U"


În iunie 1945 s-a jucat meciul ce poate fi considerat primul derby pentru supremaţie. Adversare erau, pe de-o parte, Vasas (Ferar), o echipă bogată, ca şi actualul CFR, blindată cu vedetele vremii şi fostă candidată la titlul de campioană a Ungariei. De cealaltă parte se afla "U", pe jumătate dezintegrată după exilul la Sibiu.

"Tremuram"
Mulţi dintre jucători se aflau încă la Mediaş sau la Sibiu, pregătindu-se ocazional sau deloc. "Era în joc Cupa oraşului Cluj. Cei de la Vasas, Ferar în traducere din maghiară, m-au întrebat unde sînt jucătorii. I-am adunat cu greu, de pe la Sibiu şi Mediaş. În ziua meciului, tremuram, chiar îmi părea rău ca am acceptat partida. Vasas bătuse Dermata la 15 goluri şi Haggibor-ul la 16! Era o echipă incredibilă", şi-a amintit doctorul Mircea Luca (86 de ani), unul dintre cei care s-au aflat în teren la acea partidă, rămasă în istoria "şepcilor roşii". "Am stabilit tactica: presing pe tot terenul, să nu-i lăsăm să respire, şi pase scurte, precise. Ştiam că acestea vor fi moartea Ferarului. Şi Tony Dascălu a marcat pentru 1-0! Atunci am simţit că se poate. Genunchii nu ne mai tremurau, iar Vasas nu mai părea atît de cumplită", a continuat doctorul Luca, care a avut specializarea ORL.

from gsp

Wednesday, November 28, 2007

Clujul, oras universitar, nu nod feroviar!


HAIDE U!

Abrudan: 'Voi cere un arbitraj cat mai corect duminica'


photo from www.sportulsalajean.ro



Vicepresedintele FRF si presedintele AJF Cluj, Patritiu Abrudan, a declarat ca va face demersuri ca partida dintre CFR Cluj si Universitatea sa beneficieze de un arbitraj cu cat mai putine greseli.

"Va asigur ca voi interveni la forurile abilitate ca cel care va fi arbitru la derby-ul Clujului sa aiba grija sa faca cat mai putine greseli", a spus Abrudan.

Acesta le-a transmis un mesaj reprezentantilor ambelor cluburi, pentru a nu distruge spectacolul de fotbal cu comportamente antisociale: "Nici unii nici altii nu sunteti sfinti. Va rog sa va controlati acei suporteri din randul galeriei care sunt turbulenti si sa nu-i lasati sa intre la stadion. Sper sa nu fie bannere si injurii. Am ramas neplacut surprins sa vad ca la meciul disputat de CFR la Bistrita, suporterii feroviari au injurat tot timpul echipa Universitatea, rostind acel cuvant din 4 litere care incepe cu litera M. La fel si in galeria Universitatii am auzit injuraturi la adresa conducatorilor", a spus Abrudan.

Teodor Pop-Puscas, administratorul firmei PP Protect, care se ocupa cu securitatea arenei din Gruia, a declarat ca detine informatii conform carora suporterii Universiatatii Cluj se vor prezenta la derby-ul local din Gruia cu 500 de petarde cumparate de la Bucuresti, dar si cu 500 de bile de rulment, cu intentia de a sparge tabela de marcaj de pe arena din Gruia.

"Imi vine greu sa cred ca s-ar putea ajunge la asa ceva. Am inteles ca se vor pregati si cocktail-uri Molotov pentru a aprinde scaunele din peluza. Ii averitzez pe toti cei care vor comite fapte antisociale ca sistemul nostru de securitate dotat cu 32 de camere in va identifica si vor fi deferiti jandarmilor, apoi scosi de pe stadion", a spus Pop-Puscas, care considera ca derby-ul de duminica ar putea demonstra echipelor din Capitala ca in orasul Cluj sunt cei mai civilizati spectatori.
from citynews

RJ: "Va asigur ca nu vor fi incidente!"




Prezenti la Sedinta Tehnica a Comisiei de Lupta Impotriva Violentei in Sport, suporterii Universitatii Cluj s-au plans prefectului Calin Platon ca suporterii "studentilor" ar fi "vanati" de fortele Jandarmeriei.

Liderul galeriei "Sepcilor rosii", Mircea Cenan, zis RJ, a cerut explicatii pentru faptul ca membri galeriei lui "U" au fost nevoiti sa cumpere cele 600 de bilete la pret dublu (33 de lei si 30 de bani), in acelasi sector de tribuna in care pretul unui tichet este de 15 lei. "Aici am auzit doar vorbe frumoase, insa la locul faptei se petrece altceva. Va asigur ca nimeni nu va misca fara mine. Sunt 2.000 de suporteri ai Univeristatii Cluj care vor sa vina la meci. Eu cum pot sa-i controlez? Daca vor fi incidente in sectorul CFR cine va raspunde? Cred ca cel mai bine era ca toti suporterii Univeristatii sa fie compacti intr-un singur loc", a comentat Cenan.

Acesta a solictat reprezentantilor clubului CFR Cluj sa faca pace si sa aloce un numar de 1.400 de bilete, insa a fost refuzat. "Din cauza lucrarilor care se executa in acea parte a arenei nu putem aloca mai multe bilete. In ce priveste pretul biletelor, acesta nu va fi modificat", a motivat Alexandru Matei, directorul sportiv al clubului CFR Cluj.

"Imi pare rau ca s-a ajuns aici. Nu trebuia sa se faca alt pret in acelasi sector de tribuna", a declarat prefectul Platon.
from citynews

Boc: “Voi fi suporterul Universitatii Cluj”


Primarul Emil Boc a declarat ca la meciul dintre “U” si CFR va fi suporter al “studentilor”.

”Ca proprietar al clubului, dar si pentru ca de mic am tinut cu Universitatea, si in acest meci voi sustine aceeasi echipa”, a declarat Boc.

Intrebat de ce nu tine cu ambele echipe, avand in vedere ca atat "U", cat si CFR reprezinta Clujul in Liga I, Boc a replicat: “Cum adica? Sunt proprietarul Universitatii Cluj, sa-mi fur singur caciula? Respect performanta CFR-ului, dar ca actionar si ca cetatean voi tine cu alb-negrii”.

Emil Boc chiar a incercat un pronostic: “M-as bucura la un meci egal. Cunoscand rivalitatile, sigur nu se pune problema de un blat, dar sper ca meciul de duminica sa se termine cu un egal”.


Desi in timpul conferintei de presa Boc a declarat ca nu va veni la meci, pentru ca are o invitatie la un talk-show in aceeasi zi la Bucuresti, ulterior edilul si-a schimbat decizia. Asadar, primarul va participa la meci, in postura de suporter al "Sepcilor rosii", insa nu s-a hotarat din ce parte a stadionului va sustine echipa-fanion a orasului.
from citynews

Redactorii ZIUA de Cluj, ameninţaţi cu moartea


photo from onlinesport


În jurul orei 13.30, imediat dupã publicarea pe site-ul www.ziuadecj.ro a analizei «Fãrã “cadourile” de la arbitri, CFR ar fi fost pe locul 2, cu doar 31 de puncte», preluatã de pe agentia MEDIAFAX, un anume Sandu Negutiu (Mândrutiu sau Negrutiu), autointitulat “cetãtean al Clujului”, a sunat la redactia ZIUA de Cluj si i-a amenintat pe reporteri cu moartea.
Acesta s-a arãtat extrem de deranjat de continutul materialului, fiind contrariat cã textul e semnat doar Mediafax. “De ce preluati toate porcãriile?”, a întrebat cetãteanul clujean. Apoi, dupã ce i s-a explicat cã sunt informatii de interes public care implicã si numele CFR Cluj, acesta a trecut la amenintãri: “O sã am eu grijã sã nu mai cãlcati voi în Gruia! Sunteti niste gunoaie toti de acolo!

E un gunoi de ziar si nu-l voi mai cumpãra. De fapt, nici nu-l cumpãr, cã mã uit pe net. Sã mergeti pe «Moina», acolo cu boschetarii, cã acolo vã e locul!” Rugat sã-si mãsoare cuvintele, suporterul nemultumit s-a calmat pentru câteva momente, dar apoi a continuat cu amenintãrile: “Da, eu o sã am grijã sã nu mai cãlcati în Gruia!

Aveti grijã când mergeti pe stradã cã sunteti filati de multã vreme si s-ar putea sã o pãtiti. Sunteti niste gunoaie. Mai bine rãmâneti pe «Moina» cu boschetarii, cã oricum sunteti m....i”, si-a încheiat clujeanul tirul amenintãrilor. Imediat, conducerea ZIUA de Cluj a informat telefonic autoritãtile, respectiv pe comisarul Ioan Pãcurar, seful Inspectoratului Judetean de Politie, si pe comisarul Rusu Herdea, comandantul Politiei Municipiului Cluj-Napoca.

Totodatã, în urma acestor amenintãri, ZIUA de Cluj a depus o plângere la Politie si a adresat o cerere Serviciului Teritorial RomTelecom sa puna la dispozitia Politiei numarul de telefon si locatia de unde s-a efectuat apelul.

Desi cotidianul nostru a evitat sã se axeze pe desele episoade de violentã dintre suporterii celor douã echipe clujene, CFR si “U”, tocmai pentru a nu inflama spiritele înaintea derby-ului de duminicã, se pare cã anumiti “clujeni” încearcã sã facã tot posibilul pentru ca ziua de 2 decembrie sã se desfãsoare sub semnul violentelor între fani. ZIUA de Cluj face un apel la fair-play între fani si reaminteste cã duelul dintre CFR si “U” ar trebui sã rãmânã doar pe terenul de joc.
from ziua de Cj

Parkingurile, inca un vis

Lipsa locurilor de parcare a dus la umplerea trotuarelor de masini si i-a trimis pe pietoni sa circule mai mult pe strada.



Un drum prin zona centrala a Clujului, ca pieton, a ajuns o adevarata aventura. Masinile parcate pe trotuare trimit pietonii pe strada, in claxoanele soferilor din trafic. De altfel, problema parcarilor constituie una dintre principalele cinci cauze ale traficului dificil din Cluj-Napoca, considera specialistii firmei Search, cea care a realizat recent studiul de circulatie pentru municipiu.

„Evenimentul zilei” continua astazi serialul dedicat traficului clujean cu analiza locurilor de parcare din oras si cu prezentarea proiectelor de parkinguri in derulare.

Mai bine in doi ani

„Problema locurilor de parcare va fi rezolvata aproape in totalitate in 2009, dupa finalizarea proiectelor de parkinguri incepute deja”, promite seful Directiei tehnice a Primariei Cluj-Napoca, Sorin Apostu.

In cei doi ani ramasi pana atunci ar urma sa se deschida trei parkinguri in zona centrala, pe langa cel functional deja de langa primarie, precum si alte doua in cartiere (Manastur si Marasti). Tot pana atunci ar urma sa fie aplicata si strategia de trafic din zona centrala, cu instituirea de restrictii, sensuri unice, „unda verde” si semafoare inteligente.

Deocamdata, proiectele contabilizeaza mai mult intarzieri. Parkingul din Mihai Viteazu trebuia deschis pe 1 aprilie, apoi termenul a fost amanat pentru 1 octombrie, pentru ca acum sa se vorbeasca de 1 decembrie ca fiind data inaugurarii. Parkingul este realizat de firma Ardeal Construct, care a concesionat terenul de la municipalitate si a investit, potrivit patronului Radu Vlas, 17,5 milioane de euro (incluzand o hala agroalimentara si o galerie comerciala). Aici vor fi disponibile 430 de locuri de parcare, taxa fiind estimata de Vlas, in urma cu o luna, la trei lei pe ora.

Intarzieri si asteptari

Lucrurile nu stau mai bine nici cu parkingul din Marasti, situat pe strada Dorobantilor si realizat de societatea Parking Marasti, tot pe un teren al municipalitatii. Termenul prevazut initial pentru darea in folosinta era 31 iulie, iar dupa depasirea acestuia, reprezentantii primariei n-au mai anuntat unul nou. Aici ar urma sa fie create cel putin 200 de locuri de parcare.

In ceea ce priveste parkingul subteran din Piata Mihai Viteazu, proiectul a fost „inghetat”. „Este vorba de o investitie considerabila din bani publici (9,3 milioane de euro pentru un nivel, potrivit studiului de fezabilitate – n.r.) si, in conditiile in care au fost anuntate doua proiecte private in zona, asteptam sa vedem daca va mai fi necesar”, ne-a explicat Apostu. Cele doua parkinguri private vor fi construite pe strada Victor Babes (parcare subterana de 322 de locuri, in cadrul proiectului Akademia), respectiv pe strada Avram Iancu (280 de locuri pe trei nivele subterane, proiect al RADP si al unor investitori germani). Ambele au ca termen de finalizare anul 2009.

A inceput sa mearga

Pana la terminarea acestor proiecte, singurul parking functional este cel de langa primarie. Inaugurat la sfarsitul lunii iunie, a avut parte de un inceput mai lent, dar gradul de folosire a crescut cu venirea toamnei. „In luna august am avut incasari de 10.355 de lei, in timp ce in octombrie am castigat 53.988 de lei, iar in noiembrie aproape 65.000 de lei. Gradul mediu de ocupare a ajuns la 65%, astfel ca amortizarea, calculata initial la zece ani, se va putea face in sase”, a explicat Apostu.

Parkingul are 382 de locuri, iar investitia primariei a fost de 14,6 milioane de lei. Taxa de stationare incepe de la 1 leu pentru o jumatate de ora si ajunge la 10 lei pentru o zi, respectiv 250 de lei pentru un abonament lunar.

Daca in centru parkingurile devin realitate, in cartiere, singurele variante existente deocamdata sunt garajele individuale sau locurile de parcare (in aer liber) cu abonament, oferite de municipalitate.

Pe langa constructia din Marasti, in prezent mai exista un singur proiect, in stare incipienta, in Manastur - zona Calvaria.

„Avem 7.800 de locuri de parcare in cartiere, iar numarul acestora va creste, in primavara, la 8.100”, a precizat Apostu. In aceste conditii, clujenii care nu au garaj si n-au prins loc de la primarie isi tin masina pe langa bloc, de multe ori pe zona verde sau pe trotuar.

PROBLEME

Investitorii nu se inghesuie

Una din principalele cauze ale problemei parcarilor o constituie lipsa de interes a oamenilor de afaceri, in conditiile in care investitia intr-un parking se recupereaza in mai mult de cinci ani, de obicei chiar peste zece ani. Din lipsa ofertelor, primaria a trebuit sa repete licitatiile de asociere sau concesionare de teren pentru construirea de parkinguri, iar, in cazul parkingului din Piata „Lucian Blaga”, sa suporte investitia de la buget.
from evz

Strada pentru Gheorghe Roman



Consilierul local Ciprian Paun a propus in urma cu cateva minute ca una dintre strazile Clujului sa poarte numele lui Gheorghe Roman, fostul presedinte al CS Universitatea, decedat joi seara intr-un accident de masina.

Discutiile au fost pornite in contextul discutarii un proiect care propune denumirea unui strazi noi.


“Cred ca o strada din Cluj merita sa poarte numele lui Gheorghe Roman, acum, ca nu mai este printre noi”, a declarat Paun.

Propunerea nu a avut finalitate, urmand ca propunerea liberalului sa fie dezbatuta intr-o alta sedinta a comisiei care stabileste numele strazilor noi din Cluj.


Printre propunerile aflate in proiect se numara si cea a denumirii unei strazi noi drept Emerson. Consilierii locali dezbat in continuare pe marginea acestui subiect, fiind nevoiti sa analizeze in parte fiecare din cele 40 de nume propuse.
from citynews

Fotbalistii de la "U" cred in victorie




Cu cinci zile inaintea partidei de foc dintre CFR si Universitatea, "Sepcile rosii" sunt increzatoare in victorie.

Dorin Goga, capitanul lui “U” Cluj, crede in fortele echipei la care evolueaza. "Este un meci important, e un derby local care te macina si e normal sa fie asa. Trebuie sa ne pregatim bine si sa castigam", a declarat el.

Pentru meciul de duminica sunt sanse mari ca in poarta "studentilor" sa evolueze acelasi Calin Moldovan, portarul care l-a multumit pe Multescu in ultimele partide. "Sper sa fie un spectacol pe care noi sa-l castigam. Din moment ce am facut-o cu Steaua, sper s-o facem si cu CFR. Mergem sa luam trei puncte, in nici un caz nu vom juca la egal", s-a confesat Calin Moldovan.

Dintre toti jucatorii Universitatii Cluj, mijlocasul Andrei Muresan este in cea mai delicata situatie, fiind fiul masorului echipei feroviare. Cu toate acestea, Muresan dezminte un posibil conflict in familie: "Fiecare isi face treaba lui si tine cu echipa la care se afla. Cand suntem acasa nu discutam despre fotbal", a declarat jucatorul, completand ca duminica va disputa cea mai importanta partida, in conditiile in care echipa sa se lupta si entru a ramane in prima liga.

from citynews

Dovada: biletele se vand pe sub mana




Site-ul suporterilor Universitatii Cluj, ucluj.ro, a prezentat imagini cu tichetele la meciul de duminica dintre CFR si "U" Cluj, desi conducerea clubului feroviar a declarat ca acestea vor fi puse in vanzare abia vineri.

Dupa cum se banuia, o mare parte din bilete au fost date deja pe sub mana, multe dintre ele ajungang la bisnitari. In aceste conditii, se pare ca vineri vor fi scoase spre vanzare maxim 1.000 de bilete.


Astfel, derby-ul care ar fi trebuit sa fie o sarbatoare pentru toti clujenii, va deveni un spectacol exclusivist, unde vor participa doar "pilosii" si reprezentantii firmelor care se au bine cu conducerea clubului feroviar.
from citynews

Multescu: "Cu Dobos am salvat Timisoara"



Consiliul Local a decis, astazi, sa-l numeasca pe Toni Dobos in functia de presedinte al CFM Universitatea Cluj. Dobos a ocupat, astfel, locul lasat vacant de Lucian Danciu, care si-a inaintat demisia imediat dupa partida din cadrul etapei cu numarul 10 din Liga I, cand "Sepcile rosii" au fost invinse pe teren propriu de Poli Timisoara, scor 1-2.


Tehnicialul lui "U" Cluj, Gheorghe Multescu, crede ca investirea lui Toni Dobos in functie este una de bun augur. "Toni Dobos este un om al fotbalului, stie bine fenomenul. Am lucrat cu el in '90, cand l-am promovat de la rezerve. Am colaborat apoi foarte bine la Timisoara, in doua mandate, cand m-a chemat sa preiau echipa care era la retrogradare. Am reusit atunci impreuna sa salvam Timisoara. De ce nu am face acelasi lucru si cu Universitatea?", s-a intrebat retoric Multescu.


Anton Dobos a debutat in Liga I cu Universitatea Cluj, pe 6 martie 1988, intr-o partida impotriva celor de la FC Olt, scor 0-1, si a imbracat tricoul lui "U" pentru doua sezoane, in perioada 1987-1989.
from citynews

Nu se mai pleaca la Mogosoaia


"U" Cluj a renuntat la cantonamentul de la Mogosoaia, unde echipa urma sa pregateasca intalnirea cu *** de duminica.

Motivul pentru care actiunea a cazut este o eroare in calculatoarele Tarom, in urma careia pentru clujeni s-au rezervat doar 15 bilete pentru zborul de maine dimineata. In aceste conditii, fotbalistii vor ramane la Cluj, urmand sa se pregateasca cel mai probabil pe stadionul "Ion Moina".

In alta ordine de idei, maine, de la ora 16.00, la stadion vor fi distribuite biletele pentru meciul cu *** de duminica. Clubul organizator a decis ca este potrivit sa dubleze pretul biletelor la peluza, astfel ca Universitatea le-a cumparat cu 33,3 lei pentru fiecare tichet. Asta desi regulamentul stipuleaza ca oaspetii trebuie sa cumpere biletele la acelasi pret cu gazdele, daca sunt in acelasi sector de tribuna.

Conducerea "sepcilor rosii" a decis sa suporte 15 lei din valoarea fiecarui bilet.
from ucluj

Tuesday, November 27, 2007

Doboş e noul preşedinte al Universităţii


photo from onlinesport

Cluj-Napoca. Tony Doboş este noul preşedinte al echipei de fotbal Universitatea Cluj. El a fost ales în acelaşi timp şi reprezentantul Consiliului Local Cluj-Napoca în cadrul CFM Universitatea.
Doboş e noul preşedinte al Universităţii
Doboş a fost ales de consilierii locali, din 24 de voturi, el primind 22. „Mă bucur că există o atmosferă de lucru şi am fost de acord la început cu această iniţiativă, cu rezerva că am vrut să stau de vorbă şi cu domnul Mulţescu. Noi, ca autorităţi locale, vom face tot ce putem pentru acest club” a declarat Emil Boc, primarul oraşului.
from clon.ro

BILICA, APT PENTRU MECIUL DIN GRUIA



Fabio "Bilica" Alves da Souza
MUTARE Fundasul brazilian a semnat, marti, un contract cu “sepcile rosii”, fiind sanse mari sa debuteze chiar duminica, la meciul din Gruia. Fabio "Bilica" Alves da Souza (28 de ani) are 84 de partide disputate în ll Calcio (a jucat la echipele Palermo, Brescia, Venezia sau Ancona) si a evoluat ultima data la la Istres, în liga a III-a franceza. “Bilica a semnat un contract pe un an si jumatate cu noi”, a confirmat Sorin Vadana, directorul sportiv al “sepcilor rosii”. De remarcat ca acesta a fost coechipier la Nationala Olimpica a Braziliei cu Ronaldinho.

from pros

DOAR SASE SUTE DE 'SEPCI' LA DERBY

BILETE Alin Tise, managerul Universitatii, a intrat în posesia celor 600 de bilete destinate suporterilor “studentilor” si le va împarti miercuri lideriilor galeriei lui “U” Cluj. Oficiali de pe “Ion Moina” sunt revolatati pentru ca au primit doar 600 de bilete pe motiv ca locul destinat galeriei adverse, la arena din Gruia, a fost redus. Alin Tise a cerut initial sa primeasca 1300 de bilete, reprezentând zece la suta din capacitatea totala a stadionului “Dr. Constantin Radulescu”, dar oficialii CFR-ului n-au fost de acord.

Preţul biletelor la derbyul clujean vor fi 15 lei la peluza descoperita, 20 de lei la peluza acoperită, 30 de lei la tribunele A şi B, 50 de lei la tribuna zero şi 60 de lei la tribuna oficială.

Meciul dintre CFR Cluj şi "U" Cluj se va disputa duminică, de la ora 20:30 şi va fi transmis în direct de Kanal D.
from prosport

CE VOR SUPORTERII

Alin (student): “Tin cu Universitatea, este echipa mea de suflet, si cred ca putem scoate un rezultat bun în Gruia. Ma tem însa ca arbitrul sa nu îi ajute pe cei de la CFR, asa cum s-a întâmplat în ultimele etape”

Pavel (vânzator de ziare): “O sa bata CFR-ul. M-as multumi si cu un 2-1, totusi sunt clujean si nu as vrea ca sa-i umilim prea tare pe cei de la «U». Suntem campioni, nu ne mai poate ajunge nimeni, însa mi-as dori sa se salveze si Universitatea”

Andrei: “Sunt clujean si mi-as dori ca meciul sa se termine la egalitate. As vrea ca CFR-ul sa ia campionatul si Universitatea Cupa României”.

Tudor (pensionar): “CFR-ul are o echipa mult mai buna decât are «U» si cred ca va învinge fara probleme. Imi pare rau pentru Universitatea, dar nu cred ca va scapa de retrogradare”

Silviu (elev): “Sunt neutru. Totusi, mi-as dori ca CFR-ul sa învinga, sa nu piarda puncte si sa câstige campionatul. M-am saturat ca numai cei din Bucuresti sa ia campionatul”

Victor (pensionar): “Imi doresc sa câstige Universitatea, însa cel mai tare ma tem de incidentele dintre suporterii celor doua echipe. Probabil nu o sa merg pe stadion, o sa stau în fotoliu si o sa privesc meciul de acasa”

Mihai: “Suporterii lui «U» vor lua Gruia cu asalt. Ne dorim foarte mult victoria împotriva «ceferistilor». Le pregatim o mare surpriza suporterilor celor de la CFR, sa fie foarte atenti”

Tiberiu (functionar public): “O sa fie un meci cu scântei, dar sper ca numai pe teren. Cred ca «U» poate sa produca o mare surpriza si sa învinga pe CFR”.
from prosport

ISI ASCUND ECHIPELE

DECIZII De teama sa nu fie spionate de rivali, antrenorii Ioan Andone si Gheorghe Multescu au hotarât sa îsi pregateasca jucatorii în aceasta saptamâna departe de ochii curiosilor.

Cele doua concitadine au intrat în febra derby-ului înca de ieri si au surprins când au hotarât sa se pregateasca cu portile închise, cazul echipei din Gruia, sau sa plece la Mogosoaia, cazul “sepcilor rosii”.



Pregatirile derby-ului clujean sunt în toi, iar primele decizii luate de oficialii celor doua grupari vorbesc de la sine despre importanta partidei de duminica. Miza este una imensa, mai ales în rândul suporterilor, care nu concep ca favoritii lor sa fie învinsi de marea rivala pe plan local.

Ioan Andone
Primul care a mutat înaintea acestui meci a fost antrenorul echipei din Gruia, Ioan Andone (foto, în stânga), care a decis, ieri dimineata, ca toate antrenamentele din aceasta saptamâna sa fie închise presei, de teama ca la ele sa nu asiste “spioni”. In plus, jucatorii echipei sale nu au dreptul sa vorbeasca cu ziaristii decât în prezenta ofiterului de presa. “Am închis antrenamentele deoarece vrem liniste la echipa. Pentru noi este un meci ca oricare altul, în care vrem victoria si sa ne consolidam primul loc”, a motivat Razvan Zamfir, directorul sportiv al echipei din Gruia.

Ieri, în jurul amiezii, a venit si replica lui Gigi Multescu (foto, în dreapta). Fortat si de terenurile foarte grele din Cluj-Napoca, tehnicianul a decis sa plece miercuri dimineata cu echipa la Mogosoaia, unde aceasta se va pregati pâna sâmbata. “Acolo avem parte de cele mai bune conditii, mai bune decât la Cluj. Sunt terenuri cu nocturna si suprafete sintetice. Asa am considerat noi ca este mai bine. Ne zbatem sa le oferim jucatorilor cele mai bune conditii. Nu ne intereseaza ce fac cei de la CFR, fiecare îsi face strategia cum vrea”, a replicat Sorin Vadana, directorul sportiv al “sepcilor rosii”.
from prospoe

Monday, November 26, 2007

Sa fie Clujul alb-negru!

ucluj.ro arunca inca o data manusa si incepe o campanie numita "Sa fie Clujul alb-negru!". Va provocam ca pe intreaga durata a acestei saptamani sa ne trimiteti mesajele voastre referitoare la aceasta perioada speciala, mesaje pe care mai apoi le vom publica zilnic sub forma de bannere rotative.

De asemenea, va invitam ca pe toata durata acestei saptamani sa purtati cu mandrie insemnele Universitatii si sa arborati in geam steaguri, fulare, esarfe sau orice alte materiale alb-negre. Cele mai haioase si ironice 15 mesaje/sloganuri/rime/jocuri de cuvinte precum si cele mai inedite si interesante 20 de imagini referitoare la confruntarile de marti, respectiv duminica, vor fi premiate cu intreaga colectie a revistei ucluj.ro magazin.

Asteptam mesajele voastre si imagini cu geamurile colorate in alb si negru la adresa de mail ucluj@ucluj.ro.

Trebuie sa fim mai uniti ca oricand!

from ucluj.ro





Sunday, November 25, 2007

Un sfert din clujeni au votat pana la ora 19

In urma cu cateva momente, presedintele BEJ Cluj, Petru Urs, a dat publicitatii prezenta la vot in judetul Cluj, pana la ora 19, la alegerile europarlamentare.

“La orele 19, in judetul Cluj si-au exprimat optiunea prin vot pentru alegerea membrilor din Romania in Parlamentul European 25,92 la suta din numarul alegatorilor inscrisi in listele de vot. Media pe tara este 27,29 la suta, in mediul urban 23,01 la suta, respectiv 33,20 la suta in mediul rural”, a spus Urs.
from citynews

Militanţii PES susţin PSD în alegerile europene din 2007

"HOTIE! MIZERIE!"



NERVOSI Adversarii CFR-ului la titlu au reactionat vehement, considerând ca echipa clujeana a reinventat Cooperativa.

Reprezentantii Rapidului si ai Stelei considera ca Balaj trebuie sanctionat aspru pentru acordarea acelui penalty.

Presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, sustine ca Balaj a cedat presiunilor. "E o mizerie ce se întâmpla! O sa ajungem cu sistemul asta sa joace o singura echipa, iar celelalte sa se retraga într-un alt campionat. Balaj a gresit fara niciun dubiu, iar pentru o astfel de greseala ar trebui sa se ia masuri! Vrem arbitri straini! S-a dovedit înca o data ca arbitrii români nu pot face fata presiunilor anumitor echipe", a tunat stelistul, care considera ca CFR a reinventat Cooperativa. "Domnul Muresan pozeaza în ipostaza de înger si nu e asa. CFR este ajuta mereu de arbitri, niciodata dezavantajata! Sa ne dea si noua reteta! Mergem cu echipa nationala la Euro, iar în campionatul intern revenim cu o Cooperativa a arbitrilor cu sediul central la Cluj!", a mai spus Argaseala. Seful sau, Gigi Becali, este pe aceeasi lungime de unda: "Eu de când va spun ca CFR-ul umbla cu lucruri necurate? Umbla ei si la jucatorii adversi... Nu-i mai putem ajunge niciodata daca sunt ajutati mereu. Daca nu-l suspenda acum pe Balaj, care-i semnalul? Ca CFR va fi mereu avantajata"



De aceeasi parte a baricadei se situeaza si Nicolae Manea, directorul tehnic al Rapidului. "Nu este prima data când CFR este ajutata de arbitri. La meciul cu Ceahlaul a primit un penalty inexistent, la noi n-au vazut un ofsaid de un metru. La Bistrita n-a jucat nimic, dar a reusit sa câstige un punct total nemeritat. A fost hotie!", sustine si Nae Manea.

Nici Marian Iancu nu a ramas insensibil. "Daca ma arbitreaza un român cu CFR, mai bine intru cu prescolarii pe teren", a afirmat boss-ul Timisoarei.
from prosport