Saturday, November 3, 2007

HAIDE U!


foto by Lucian Cuibus






foto by Marius Rus

Azi am fost impreuna cu niste prieteni la meciul U Cluj - Ceahlaul, scor final 1-1. Am inceput bine partida, s-au daruit frumos studentii 20-30 minute dupa care a inceput caderea. Greseli copilaresti si lipsa de concentrare. Am intrat la vestiare cu avantajul fragil de un gol (N. Jovanovici '44). Din pacate dupa pauza odata cu introducerea lui Bus am avut mult de suferit pe partea dreapta. Dupa o pasa nereusita a acestuia moldovenii au reusit egalarea (Baciu '52). Apoi in loc sa fie o lupta pentru obtinerea victoriei a fost doar o tragere de timp jenanta. Multi dintre jucatorii Universitatii nu merita sa joace in aceasta echipa cu traditie si plina de spiritul studentesc. Sa speram ca odata cu aducerea de noi jucatori si aparitia unui investitor serios sa evitam retrogradarea si sa redevina Unica iUbire! HAIDE U!
alte foto de la acest meci pe sepcile-rosii

MULTESCU: "REZULTAT BUN IN CONDITIILE DATE"


foto by Marius Rus

Antrenorul Gheorghe Multescu a declarat ca nu poate fi suparat pe echipa sa, in conditiile in care multi jucatori au lipsit de la aceasta partida, datorita suspendarilor si accidentarilor.

"La lotul pe care l-am avut, am reuşit să facem un joc bun, în faţa unei echipe cu talie foarte mare. Am avut multe absenţe şi a trebuit să improvizăm. Am jucat pragmatic, dar am primit un gol aiurea si nu am mai putut reveni in joc. M-a dezamagit si Negrean, care a avut o ocazie mare dar a ratat nepermis" a declarat Multescu.

Tehnicianul clujenilor a apreciat insa prestatia fiului sau, Catalin Multescu, care a aparat poarta nemtenilor. "Fiul meu a facut un meci bun, pot spune ca rad cu un ochi pentru el si plang cu altul pentru echipa mea" a spus Multescu

Universitatea Cluj şi Ceahlăul Piatra Neamţ au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, sâmbãtã, în etapa a XIV-a a Ligii I.
from prosport

La “U”, vine Radu Şter sau D.I.Popp ?

Acţionarii Club Fotbal Municipal “U” SA au decis ca miercuri, 7 noiembrie, de la ora 17, să aibă loc Adunarea Generală a clubului. Unul dintre punctele înscrise pe ordinea de zi se referă la numirea noului director executiv al clubului, respectiv luarea unei decizii privind intenţia omului de afaceri Dan Ioan Popp, de a achiziţiona o parte din pachetul majoritar pe care Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca îl deţine şi care în acest moment se ridică la 62%. În vara acestui an, Dan Ioan Popp (Impact Bucureşti SA) a semnat cu municipalitatea clujeană contractual de construcţie a cartierului rezidenţial din Dealul Lomb, o investiţie de 300 milioane de euro. Mai mult, omul de afaceri a pierdut o licitaţie pe acelaşi domeniu în faţa lui Paszkany Arpad, şi după puţin timp a anunţat că doreşte să investească la “U”, depunând, de altfel, o scrisoare de intenţie. Totuşi, statutul CFM “U” SA nu permite unei persoane să achiziţioneze acţiuni, societatea fiind închisă. În aceste condiţii, statutul CFM “U” trebuie schimbat, iar primarul Emil Boc intenţionează să propună acest lucru în următoarea şedinţă a CL.
Dan Ioan Popp pare a-l avea ca adversar în această confruntare pe omul de afaceri Radu Şter, co-proprietar al Chios, Orizont Câmpia Turzii şi proprietar al clădirilor Inter Proiect şi Praktiker. Ultimele informaţii parvenite din anturajul clubului, îl dau pe Radu Şter ca posibil viitor director executiv al Universităţii Cluj, sau, în cel mai rău caz, preşedinte al CA al CFM “U” SA, în locul lui Lucian Danciu.
from informatia de cluj

Stadionul “Moina”, curtat de doi în unul


Companiile Alpine şi FCC Construccion ar putea strica din nou planul Consiliului Judeţean privind atribuirea arenei
Cele două societăţi care au condus la amânarea licitaţiei pentru proiectul stadionului “Ion Moina”, Alpine Bucureşti şi FCC Construccion Spania, ar putea strica din nou socotelile Consiliului Judeţean (CJ). Deşi în proporţie de 85% au acelaşi acţionariat, ambele firme au achiziţionat şi de această dată, separat, caietul de sarcini pentru a participa la licitaţia din 26 noiembrie.

“Nu pot să înţeleg ce se întâmplă cu oamenii aceştia. Data trecută, din cauză că s-au prezentat fiecare pe cont propriu, am fost nevoiţi să-i descalificăm şi să amânăm licitaţia. Nu ştiu de ce nu se pun de acord ca să se poată califica la faza de dialog competitiv. Astfel vom şti şi noi pe câte firme putem conta”, a precizat preşedintele comisiei pentru stadion, Dan Canta.

în cazul în care la faza de preselecţie a dialogului competitiv nu sunt calificate cel puţin trei firme, procedura va fi amânată din nou. “Alpine şi FCC Construccion trebuie să înţeleagă că nu pot concura separat pentru că au acelaşi acţionariat. Luni am să le trimit o scrisoare în care am să-i anunţ că nu trebuie să mai facă greşeala pe care au făcut-o prima dată. în rest, tot ce pot să spun este că în 26 trebuie să se califice cel puţin trei firme pentru a putea merge mai departe cu etapa de dialog competitiv”, a explicat Canta.

De cealaltă parte, reprezentanţii companiilor FCC Construccion şi Alpine cred că se va ajunge la o soluţie. “Am cumpărat caietul de sarcini pentru că vrem să participăm la licitaţia pentru stadion şi vrem să câştigăm proiectul”, a declarat pentru ZIUA de Cluj directorul diviziei de Construcţii Civile şi Industriale din cadrul Alpine, Cristian Andreescu.

Acesta nu a ştiut să spună care este intenţia FCC Construccion, dar consideră că nu vor exista probleme. “încă nu am aflat dacă şefii mei au vorbit cu reprezentanţii FCC Construccion. Ceea ce pot să spun sigur este că nu vom mai repeta greşeala de data trecută. Sigur se va ajunge la o înţelegere până la data în care trebuie depuse documentele de calificare”, a mai spus Andreescu.

Din partea companiei FCC Construccion Spania, directorul economic Antonio Garcia Gordo a declarat că nu este sigur 100% că aceasta va participa la licitaţie. "Noi am achiziţionat documentaţia pentru licitaţia stadionului, însă nu am primit încă confirmarea din Spania dacă trebuie sau nu să depunem ofertă. După ce primesc un răspuns voi putea spune mai multe”, a declarat Gordo.

Cine mai vrea “Moina”

La prima procedură de atribuire a proiectului pentru refacerea stadionului “Moina” s-a mai prezentat la faza de precalificare, pe lângă societăţile Alpine şi FCC Construccion, compania italiană Cimolay. Pentru că nu a avut timp să-şi pregătească documentaţia, aceasta din urmă a fost descalificată din start.

Ulterior s-a decis anularea întregii proceduri, dat fiind faptul că cele două firme rămase în concurs nu mai asigurau o concurenţă reală: acţionariatul Alpine Bucureşti este deţinut în proporţie de 100% de Alpine-Mayreder Bau Austria, care la rândul ei este deţinută în proporţie de 85% de FCC Construccion Spania.

Pentru faza de precalificare a licitaţiei din 26 noiembrie, pe lângă Alpine şi FCC, a mai achiziţionat caietul de sarcini şi compania italiană Astaldi, care prestează servicii în domeniul construcţiilor civile, industriale şi edilitare peste tot în lume. Directorul Astaldi România, Pier Luca Canina, a precizat pentru ZIUA de Cluj că această companie este interesată să participe la licitaţia CJ şi să câştige proiectul “Moina”.

Condiţii mai avantajoase

Faţă de condiţiile impuse pentru prima licitaţie, CJ şi-a schimbat cu mult pretenţiile. Garanţia pentru bună execuţie a fost diminuată de la 60 la 30 de milioane de euro, iar la capitolul experienţă investitorii trebuie să vină doar cu o listă de lucrări şi nu mai trebuie să prezinte experienţă în domeniul construcţilor de stadioane.

De asemenea, garanţia de participare, de 500.000 de euro, poate fi prezentată sub forma unei scrisori bancare. Pentru ca dialogul competitiv să devină valid, comisia de licitaţie trebuie să califice minim trei companii care vor ajunge să-şi negocieze tema de proiect şi investiţia. în funcţie de oferta financiară şi proiectul care va respecta cel mai îndeaproape cerinţele CJ, va fi desemnat şi câştigătorul proiectului “Ion Moina”.
from ziua de cluj

Thursday, November 1, 2007

PUSI LA ZID




REPROSURI Multescu nu i-a menajat pe Szolomajer si Park, considerati vinovati pentru înfrângerea de la Buzau.

O noua partida pierduta din pricina unor erori individuale l-a enervat la culme pe antrenorul clujenilor, care s-a saturat sa piarda puncte pe mâna defensivei.

Gheorghe Multescu spune ca nu i-a venit sa creada ca a pierdut partida cu Gloria Buzau în minutele de prelungire, când coreeanul Park a dat un autogol. "Am trecut cu greu peste acel soc. Ultimele secunde ale meciului au fost ca un vis urât. L-am întrebat pe Sorin Vadana, directorul sportiv al echipei, daca ne-am dat cu adevarat gol. Mi-a lasat un gust amar", a povestit Gigi Multescu, care a gasit doi principali vinovati pentru esec. "Am avut discutii la antrenamente cu Szolomajer, caruia îi fusese imputat golul din partida cu Poli Timisoara. Mi-a spus ca va avea grija, dar ati vazut ce s-a întâmplat. Prea mult a gresit Szolomajer. Iesirea hazardata de la golul doi este impardonabila. Cred ca al doilea portar va deveni Calin Moldovan", a declarat Gigi Multescu.

Nici sud-coreeanul Park, pe care Adrian Falub îl considera unul dintre cei mai buni fundasi din Liga I, nu a scapat de reprosuri. "Park nu trebuia sa loveasca mingea din acea pozitie la ultimul gol. Prima reusita a Gloriei poate fi considerata, de asemenea, autogolul lui Park. El sta bine fizic, dar trebuie sa ai si echilibru ca fundas central. Din pacate, unii i-au vazut doar calitatile si nu au observat defectele", a criticat antrenorul.

De asemenea, tehnicianul nu i-a iertat nici pe oamenii din atacul Universitatii, care au irosit mai multe ocazii clare de gol la Buzau. "Dorin Goga sau Radu Sabo s-au complicat inutil în loc sa paseze simplu. Asta doar din dorinta de a fi salvatorii echipei. Trebuie sa fim mai coerenti si mai precisi în ceea ce facem", a conchis "Turcul".

Pe de alta parte, Martin Tudor si Marius Baciu sunt refacuti dupa raceala care nu le-a permis sa joace în partidele cu Steaua si Gloria Buzau si vor evolua în partida de sâmbata. In schimb, vor absenta Milan Jovanovic, care este suspendat, dar si Iodi, Dolha, Villand, Costea si Ghindaru, care sunt accidentati. Sud-coreeanul Park ar putea lipsi si el deoarece formalitatile de prelungire a vizei de sedere în România, pentru care a plecat la Budapesta, s-ar putea prelungi.

Atât Szolomajer, cât si Park au facut greseli foarte mari la Buzau, inadmisibile pentru niste jucatori de Liga I.

Gheorghe Multescu, antrenor "U" Cluj

Mamadou Zongo Mâine se negociaza pentru Zongo



Soarta atacantului din Burkina Faso, Mamadou Zongo (foto), care a primit acordul de principiu de la Gheorghe Multescu de a se transfera la echipa clujeana, se va decide mâine. "Sâmbata vom discuta cu impresarul lui Zongo despre pretentiile financiare ale jucatorului. Din moment ce este aici, însa, cred ca nu vom avea surprize pentru ca discutiile preliminare sunt încurajatoare. Nu are pretentii exagerate", a declarat Radu Constantea, presedintele interimar al echipei.
from prosport

Tuesday, October 30, 2007

Fane Stoica: "Parcă ar fi psihopaţi aceşti arbitri. Ne arbitrează cu o răutate pe care n-o înţeleg"

La conferinţa de presă, tehnicianul gazdelor, Ştefan Stoica, a atacat în termeni duri prestaţia brigăzii de arbitri conduse de "centralul" Ionică Serea. "Nu se poate aşa ceva! Parcă ar fi psihopaţi aceşti arbitri. Ne arbitrează cu o răutate pe care nu o înţeleg. Toate fazele importante au fost fluierate în defavoarea Buzăului", a tunat Stoica. În schimb, antrenorul clujenilor, Gheorghe Mulţescu, a preferat să comenteze ironic autogolul sud-coreeanului Park din ultimele secvenţe ale meciului: "N-am ce să-i reproşez că nu ştie româneşte. La iarnă vom face curăţenie".

from gsp

GLORIA BZ. - "U" CLUJ 3-2 / CEL MAI SLAB DIN (PARK)ARE


IN EXTREMIS Buzaul a învins “sepcile rosii” în prelungiri dupa reusita “golgheterului” Park, aflat la cel de-al doilea autogol din ultimele etape.

Colege de suferinta în clasament, Buzaul si Clujul s-au întâlnit în Crâng într-un meci pe care patronul gazdelor, Constantin Bucur, îl numea “de sase puncte”.

Dupa “victoria istorica” reputata în fata Stelei în etapa trecuta, “sepcile rosii” veneau cu gânduri mari la Buzau.

Cei 5.000 de spectatori prezenti în tribunele stadionului Gloria au avut ce vedea. Era doar minutul doi când “renegatul” Nejneru scutura pentru prima data plasa lui Szolomajer si se parea ca Gloria era decisa sa nu dea nicio sansa elevilor lui Multescu. Paradoxal, cei care au pus stapânire pe joc au fost oaspetii, care au ratat doua mari ocazii prin Savu (19) si Gigel Coman (29), ultimul trimitând în bara dintr-o lovitura libera lateral stânga. In cele din urma, dupa o centrare a aceluiasi Coman, Milan Jovanovic a restabilit egalitatea (31) si a provocat eliminarea lui “Mourinho” Stoica pe care Serea l-a trimis în tribuna dupa proteste repetate. Sase minute mai târziu însa, brazilianul Dos Santos i-a adus pe buzoieni din nou în avantaj, cu largul concurs al goalkeeperului clujean Szolomajer.

Cel de-al doilea mitan a avut acelasi coordonate. Multescu a fortat prin introducerea lui Negrean, iar egalarea a venit firesc, Savu (77) învingându-l pe Minca dupa un sut la coltul lung. Când meciul mergea spre o remiza echitabila, sud-coreeanul Park si-a (re)intrat în rolul de gafeur, si dupa autogolul de la Craiova, s-a gândit sa trimita toate cele trei puncte în contul Buzaului, spre disperarea evidenta a propriilor colegi.

La partidă au asistat circa 7.000 de spectatori.



Gloria Buzău: 32. Mincă - 13. Gheorghiţă, 6. Tudose, 15. Vlaicu - 18. Nejneru (14. Bunică '79), 8. Paleacu, 26. Eze, 27. Filip (9. Liţu '85) - 20. Cl. Ionescu - 99. Dos Santos (9. Ioviţă '42), 21. Simion. Antrenor: Ştefan Stoica.

Universitatea Cluj: 33. Szolomajer - 18. Unguruşan, 3. Iodi (2. Cordoş '36), 30. Park, 24. M. Jovanovici - 22. Haciatrian, 21. Bolohan (11. Negrean '66), 19. G. Coman (8. R. Sabo '46), 20. A. Savu - 9. N. Jovanovici, 10. Goga. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Cartonaş galbene: Gheorghiţă '3 / Haciatrian '16, Park '50, M. Jovanovici '86
from prosport

MULTESCU: "E BLESTEM CE SE PETRECE LA CLUJ"


Antrenorul clujenilor, Gheorghe Multescu, era afectat de infrangerea suferita de echipa sa la Buzau, prin autogolul coreeanului Park din ultima faza a meciului.

"Este deja blestem ce se intampla la echipa asta. Este impardonabil ceea ce s-a intamplat. Primim foarte usor niste goluri aiurea si nu concretizam ocaziile pe care ni le creem. Jucam frumos, ofensiv, dar degeaba daca in defensiva comitem niste erori asa de mari. Azi am dominat de la un cap la altul si totusi plecam invinsi" a spus Multescu.

La Buzau s-a desfasurat prima partida din etapa a 13-a a Ligii I, intre formatia gazda, Gloria, si Universitatea Cluj. Gazdele au invins in minutele de prelungire, scor 3-2, printr-un autogol al lui Park. Au marcat Nejneru (2), Dos Santo (37), Park (90+2-autogol), respectiv M. Jovanovi (32) si Savu (77
from prosport

GLORIA BZ. - U CLUJ 3-2


La Buzau s-a desfasurat prima partida din etapa a 13-a a Ligii I, intre formatia gazda Gloria si Universitatea Cluj. Gazdele au invins in minutele de prelungire, scor 3-2, printr-un autogol al lui Park. Au marcat Nejneru (2), Dos Santo (37), Park (90+2-autogol), respectiv M. Jovanovi (32) si Savu (77).
from prosport

Falub a rupt tăcerea



- Domnule Falub, zero victorii în Liga 1 în 10 etape. Ce nu a mers?
- Păi, rezultatele sînt cele care vorbesc, pînă la urmă. E simplu să judeci matematic, dar lucrurile sînt mai complexe. Echipa trebuie să-şi regăsească identitatea, încă nu se ştie unde se găseşte Universitatea la ora actuală. Lumea trebuie să ştie că echipa nu a fost obişnuită cu atmosfera din prima ligă şi că e nevoie de timp.

- Credeţi că a fost un şoc pentru echipă?
- Ca să progresezi, trebuie să înţelegi unde te afli în primul rînd. “U” Cluj nu a fost niciodată o forţă, ori toţi ne-au privit ca pe o echipă care e în stare să se bată pentru UEFA şi, de ce nu, pentru campionat. Mult prea
repede s-a uitat că formaţia a stat ani mulţi în liga secundă. Mai multă moderaţie nu ar fi stricat în faţa entuziasmului creat.

- Care a fost cel mai dificil moment?
- Păi, imediat după promovare. Nu am ştiut să gestionăm o situaţia nouă, o euforie care s-a creat după promovare. Şi aici nu e vorba doar despre Falub, ci despre toţi din club. Nu am avut discursuri ponderate, care să îndemne lumea spre o descriere exactă a situaţiei din echipă. Poate ne-a luat prea mult valul pe toţi. “N-am înţeles eşecul lui Sabău”

- Demisie sau demitere?
- Nu e vorba despre un act, cert e că antrenorul plăteşte după rezultate. Echipa asta a jucat meciuri bune, a dat impresia că poate mult mai mult decît situaţia din clasament. Nu mai contează că a plecat Falub, spun doar că am lăsat o echipă bine pregătită, care poate să se salveze de la retrogradare.

- A fost prea scurt drumul de la baia din fîntînă după promovare, pînă la a se striga demisia?
- Nu ştiu ce să zic, dar cînd am plecat de la Cluj în tribună erau 25.000 de suporteri. Cînd m-am întors, erau 3.000 de specialişti în tribună şi alţi 5.000-6.000 în jurul echipei, care dădeau sfaturi şi se pricepeau mult la fotbal. Sincer, cînd eram plecat din ţară, m-am gîndit la Neluţu Sabău, de ce nu a reuşit el la Universitatea? Acum, am tabloul perfect, am văzut de ce a eşuat.

- Ce vă reproşaţi că nu aţi reuşit să realizaţi la “U”?
- Îmi reproşez că nu am reuşit să facem un grup unit în vestiar. Nu am reuşit asta în primul rînd, iar de aici sau tras multe.

“Nu e club profesionist”

- Acţionari mulţi, buget mic, conducere împărţită. A daunat asta echipei?
- Chiar dacă a existat o stare de normalitate la echipă, asta nu înseamnă că la Universitatea au existat condiţii ieşite din comun. Universitatea e departe la ora actuală de tot ceea ce înseamnă un club profesionist de Liga 1, cu mult în urmă. Cînd nu ai un teren de antrenament, cînd te cerţi tot timpul cine are întîietate pe stadion, cînd trebuie ca antrenorul să-şi facă probleme dacă e udat terenul sau tuns, sînt lucruri care pînă la urmă îşi pun amprenta.

- Transferuri de un milion de dolari, zero eficienţă. Cine e vinovat?
- Nu am ştiut niciodată cît au costat transferurile. Am încercat să aducem jucătorii pe care ni-i puteam permite. La transferuri e ca la loterie. Poate să-ţi iasă sau nu. Dacă ai adus 5 jucători şi trei au confirmat, atunci e bine.

- Suporterii au strigat “Mercenarii! Mercenarii”. Sînteţi de acord?
- E un cuvînt depăşit în ziua de astăzi. Puţini sînt care joacă pentru culorile echipei, mai ales că asta e meseria lor. Nu poţi să le strigi aşa ceva, pentru că nimeni nu intră pe teren să piardă, ci să cîştige.

“Mulţescu n-a fost fair play”

- Aţi fost acuzat că echipa nu joacă spectaculos, iar cînd a jucat, nu aţi reuşit să cîştigaţi nici un meci. Ce s-a întîmplat?
- Păi, eu am fost acuzat tot timpul, de la sosirea mea pe bancă. De foarte puţine ori, am fost apreciat. Eu am fost vinovat de toate relele care s-au întîmplat la Cluj. Sînt un antrenor căruia nu i-a plăcut niciodată riscul, am încercat să cîştig un meci, fără să risc prea mult. Am avut puţin timp la dispoziţie, jucători noi care nu au înţeles ce-mi doresc eu. Am spus-o, dacă mai aveam un răgaz de două săptămîni pînă la începerea campionatului, altfel stăteau lucrurile acum.

- Echipa e nepregătită fizic, a spus-o Gigi Mulţescu, noul antrenor.
- Nu sînt de acord. Noul antrenor putea să consulte toate situaţiile pe care i le-am lăsat în calculator. Nu vreau să intru în polemici, dar nu e fair-play, cînd preiei o echipă, să te iei de fostul antrenor.

“Am judecat cu sufletul”

- Dacă ar fi să luaţi totul de la capăt, ce aţi schimba?
- Nu aş mai lua-o de la capăt. Cred că am făcut o mare greşeală în vară cînd am rămas. Mulţi mi-au zis să plec mai departe, cînd am avut o ofertă.

- De ce nu aţi plecat la Farul?
- Pentru că am crezut că pot să reuşesc cu Universitatea, mi-am dorit mult să mă întorc acasă. În plus, a fost munca mea, mi-am zis că nu pot s-o las, să vină altul şi să culeagă roadele. Acum îmi dau seama că am greşit, pentru că am judecat cu sufletul.

- Cît din eşecul din primele 10 etape îi revine lui Adrian Falub?
- Principalul vinovat e antrenorul în fotbal, era normal să plătesc eu. O echipă nu înseamnă doar un om, e un cumul de factori. S-a tras linia... Însă Universitatea o să trăiască atîta timp cît există un spirit. Cînd nu există familia din vestiar, se duce totul. Totuşi, am încrederea că formaţia va rămîne în prima ligă, are valoare şi putere să realizeze asta.

Tur încheiat
Atacantul Sergiu Costea s-a accidentat grav la antrenamentul de duminică după un contact dur cu fundaşul Cordoş. Costea a suferit o fractură de peroneu fără deplasare, care-l va ţine pe margine cel puţin cinci săptămîni. Altfel, fundaşul sud-coreean Park şi-a luxat cotul şi va evolua astăzi la Buzău cu braţul bandajat, la fel cum a făcut-o şi în meciul cu Steaua de sîmbătă. (Marius Tuhuţ)

În cazarmă
Antrenorul “şepcilor roşii”, Gigi Mulţescu, nu a rămas impasibil la escapada nocturnă a cîtorva dintre jucători, de după remiza de la Craiova (1-1). Tehnicianul şi-a băgat elevii în cantonament încă de joi, pentru 10 zile. Astfel, după victoria cu Steaua, “studenţii” au petrecut doar cîteva ore alături de familii şi s-au reîntors în cantonament, unde vor rămîne pînă după meciul de sîmbătă cu Ceahlăul. (Marius Tuhuţ)

Refuz
Oficialii formaţiei Pandurii şi-ar fi dorit ca partida cu “U” Cluj din optimile Cupei României să se dispute pe 17 sau 18 noiembrie, cînd campionatul va fi întrerupt şi nu pe 5 decembrie cum a stabilit FRF. “Nu este de acord Federaţia şi astfel meciul se va disputa la Cluj, la data stabilită”, a spus directorul sportiv Sorin Vădana. (Marius Tuhuţ)

Vine Zongo
Atacantul originar din Burkina Faso, Mamadou Zongo (27 de ani, foto), propus Universităţii de impresarul Traian Gherghişan, ar putea ajunge la Cluj în această seară. “Este posibil ca Zongo să ajungă mîine seară (n.r. azi)”, a precizat directorul sportiv al “studenţilor” clujeni, Sorin Vădana. Zongo a evoluat 8 sezoane la formaţia olandeză Vitesse Arnhem. (Marius Tuhuţ)
from gsp

100.000.000 DE EURO!

BUGET Aceasta suma de bani ar urma sa fie pusa la dispozitia lui Andone vara viitoare pentru transferuri în cazul în care CFR va lua titlul

Conducatorii echipei din Gruia anunta ca în cazul în care vor cuceri titlul în acest sezon vor pune la dispozitie un buget record de transferuri pentru ca echipa sa nu se faca de râs în Liga Campionilor.

Finantatorul Paszkany Arpad pare ca se tine de promisiunea facuta în iarna anului 2002, atunci când a zis ca echipa lui se va bate la titlu în Liga I, desi în acel moment formatia era în al treilea esalon. In cazul în care CFR va câstiga titlul, oficialii din Gruia anunta un buget record pentru achizitii. “Suntem dispusi sa cheltuim 100.000.000 de euro vara viitoare pentru transferuri în cazul în care vom câstiga titlul. Eu sunt optimist ca, daca voi avea aceasta suma de bani la dispozitie, ma voi descurca cu aproximativ jumatate din ea pentru a face o echipa extrem de puternica. Suntem dispusi sa dam pâna la 10 milioane de euro pentru un jucator! Nu sunt vorbe spuse în vânt, veti vedea ca se va întâmpla asa. Nu ne vom face de râs în Liga Campionilor”, a promis Iuliu Muresan, presedintele echipei clujene.

De remarcat ca în acest sezon bugetul echipei clujene este unul dintre cele mai mari din Liga I, în jur de 20.000.000 de euro, dar dintre acestia jumatate sunt cheltuiti pentru lucrarile de modernizare de la stadion, care în vara viitoare va avea 25.000 de locuri si va putea gazdui meciuri de Liga Campionilor.
prosport

Monday, October 29, 2007

Pionul lui Paszkany


Viceprimarul liberal Adrian Popa serveste interesele patronului CFR Cluj, Arpad Paszkany.



Viceprimarul Clujului Adrian Popa (PNL) a fost fara vreun mandat oficial la Autoritatea Aeronautica Civila, pentru a arata ca noua pista a aeroportului de la Cluj contravine unui proiect imobiliar din zona, a scris ieri un ziar local.

EVZ a aflat ca Popa a facut, de fapt, lobby pentru doua proiecte imobiliare dezvoltate de patronul echipei de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, in dauna extinderii aeroportului. De altfel, Popa si Paszkany au plecat, ieri dimineata, impreuna la Dubai, la bordul unui avion privat care a venit din Austria, potrivit unor surse din administratie.

Paszkany, peste interesul public

Demersul lui Adrian Popa a devenit public dupa ce, vineri, Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR) a inaintat Consiliului Judetean (CJ) Cluj, actionarul majoritar al Aeroportului international Cluj-Napoca, o scrisoare in care cerea lamuriri.

„Pe fondul problemelor generale de obstacolare (sic!) ale Aeroportului Cluj-Napoca si urmare a discutiilor purtate la sediul nostru cu domnul Adrian Popa, viceprimar, care a prezentat si s-a informat in perspectiva realizarii unui nou proiect imobiliar in vecinatatea aeroportului, AACR constata elemente de incompatibilitate intre cele doua initiative”, se arata in documentul amintit. In continuare, oficialii AACR solicitau CJ sa clarifice care dintre cele doua proiecte este prioritar.

Contactat telefonic, directorul general al AACR, Florea Geica, nu a putut oferi detalii legate de intalnirea de la Bucuresti, explicand ca este plecat din tara si nu a participat direct la intalnirea amintita. Nici Biroul de presa la institutiei nu a raspuns solicitarii EVZ, dar, potrivit unor surse din administratie, subiectul ar fi fost legat de doua investitii in zona ale lui Paszkany.

Sursele ne-au declarat ca Popa ar fi prezentat plansele Cartierului Tineretului si proiectul centrului de afaceri din Piata Abator. Viceprimarul ar fi cerut modificarea planurilor pentru extinderea aeroportului, deoarece impiedica dezvoltarea celor doua proiecte, si ar fi adus ca argument componenta de locuinte sociale.

„Nu e firesc”

Initiativa lui Popa a luat prin surprindere autoritatile judetene. Marius Nicoara, presedintele CJ Cluj, dar si presedinte al PNL pe judet, ne-a declarat ca a aflat de vizita colegului sau doar din scrisoarea de la AACR. „Demersul lui nu mi se pare firesc, mai ales ca stie cat de important este pentru judet proiectul de dezvoltare a aeroportului, care va deservi inclusiv investitia Nokia de la Jucu”, a spus Nicoara, precizand ca le va raspunde de urgenta celor de la Bucuresti pentru clarificarea situatiei.

„Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar putea intampla daca Autoritatea nu va mai sustine extinderea aeroportului”, a adaugat el. Sef al lui Popa pe linie de partid (viceprimarul fiind presedintele PNL pe municipiu), Nicoara a mai spus ca doreste sa discute cu acesta inainte de a se gandi la vreo sanctiune.

Spre deosebire de Nicoara, primarul Emil Boc a considerat firesc gestul viceprimarului. „Daca a mers in calitate de viceprimar sa se informeze nu cred ca este o crima, pentru ca cetatenii si autoritatile trebuie sa cunoasca planurile legate de dezvoltarea zonei. Nu stiu ce s-a discutat acolo, dar nu cred ca a angajat institutia”, a spus Boc, precizand ca pentru o informare Popa nu avea nevoie de mandat oficial din partea sa.

ACOPERIRE

Popa se afla in concediu

Adrian Popa si Arpad Paszkany nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei, cei doi avand telefoanele mobile inchise. Popa nu a fost ieri la serviciu. Potrivit consilierului sau, Ovidiu Ratiu, viceprimarul si-a luat de ieri concediu medical, fiind racit. Potrivit purtatorului de cuvant al primariei, Raimonda Boian, Popa si-a luat concediu fara plata in perioada 29 octombrie – 2 noiembrie.
from evz

'CEL MAI IMPORTANT GOL'


INTERVIU / NEMANJA JOVANOVIC Atacantul sârb al “sepcilor rosii” spune ca reusita din meciul de sâmbata cu formatia din Ghencea este cea mai însemnata din cariera sa.

Nemanja crede ca victoria ”universitarilor” a fost una meritata si ca aceasta le va da mare încredere în etapele viitoare.

In sfârsit o victorie pentru “U”.

Este bine ca am câstigat, deoarece am dorit acest lucru de la începutul sezonului. Ne-am asteptat la un meci foarte greu, dar ne-am mobilizat exemplar si am obtinut astfel victoria. Nu stiu câti ne dadeau sanse sa învingem Steaua, dar este bine ca am crezut în fortele noastre.

Puteati câstiga si la un scor mai mare?

Acum nu are rost sa ne mai gândim la asta. Importante au fost cele trei puncte. Si Steaua a avut unele ocazii de gol, dar si noi puteam sa marcam de mai multe ori. Cred ca acest succes ne va ajuta mai ales din punct de vedere psihic. De acum vom aborda mult mai încrezatori viitoarele meciuri. Nu trebuie sa facem nunta dupa victoria asta, deoarece înca nu ne-am îndeplinit obiectivul: salvarea de la retrogradare.

Cât de important este golul pentru tine?

Sunt sincer si recunosc ca este cel mai important din cariera mea. Orice jucator se gândeste sa marcheze împotriva echipei ros-albastre. Oricum, nu stiu ce s-a întâmplat la meciul de azi (n.r. - sâmbata), dar Steaua nu m-a impresionat. Nu a aratat ca o echipa de Liga Campionilor. Probabil ca jucatorii au fost obositi, probabil ca au venit la Cluj siguri ca ne vorînvinge. Nu stiu care au fost motivele, dar ne bucuram ca am reusit sa obtinem victoria.
from prosport

'NU PLEC'


FIDELITATE Dorin Goga atacantul care a ridiculizat fundasii Stelei, le transmite cluburilor care au pus ochii pe el sa mai astepte pâna la vara.

Dupa ce a reusit meciul carierei sale, fiind omul providential în succesul nesperat al Universitatii în fata formatiei din Ghencea, de sâmbata, scor 2-1, Dorin Goga nu se gândeste înca sa-si ia zborul din curtea lui “U”.

A început fulminant campionatul, marcând de doua ori în primele doua etape, a regasit gustul golului tocmai în partida cu Steaua si l-a exasperat pe Dorin Goian, cel mai mediatizat fundas din România, de care nu s-a speriat deloc. “Am o viteza mai buna decât el si am încercat sa profit de acest lucru. El, ca si ceilalti stelisti, era un pic obosit dupa meciul de la Sevilla. In plus, ne-a ajutat si concertul lui Beyonce, fiindca terenul a fost foarte greu si am fost avantajat, pentru ca fundasii lor erau mai greoi”, povesteste Goga modul în care s-a purtat batalia pe gazon, surprins si el de victoria cu Steaua.

“Am reusit sa câstigam cu cine ne asteptam mai putin. Am baut doar un pahar cu vin aseara (n.r. - ieri-seara), iar apoi am adormit pentru ca eram foarte obositi. Este mai bine ca n-am avut liber dupa meci pentru ca ne putem concentra pentru jocul cu Buzaul. Trebuie sa legam aceasta victorie de un rezultat bun cu Gloria”, este de parere Goga, care le promite fanilor ca va ramâne cu “sapca” pâna la finalul sezonului. “Voi analiza ofertele, dar numai din vara voi decide daca accept sau nu vreuna”, conchide Goga.

Multescu: ”Credeam ca Steaua e mai puternica”

Nici antrenorul Gigi Multescu nu a fost impresionat de Steaua, ba chiar a ironizat-o. ”Credeam ca Steaua e mai puternica, dar m-am înselat. A fost previzibila, nu m-a surprins nici în final, când a atacat cu cinci oameni, si nu mi-a fost teama la acest meci decât de greselile propriilor mei jucatori. Trebuia sa conducem înca de la pauza, dar si asa victoria noastra este meritata”, a spus tehnicianul ardelenilor.
from prosport

BECALI: "IMI TAI CAPUL DACA AJUNGE CFR SA IA TITLUL!"


Patronul echipei Steaua a anunţat cât se poate de clar că se va implica şi va face tot ceea ce este necesar pentru a le bloca din nou drumul celor de la CFR Cluj către Liga Campionilor.

"Bag zece milioane în unul, doi jucători şi tot iau campionatul, nu las o glorie aşa. Ce poate face Marius? Ce poate face şi Mourinho dacă nu are marfă? Dau cinci, şase, şapte milioane, iau un jucător de mare valoare, ca să nu ia CFR Cluj campionatul niciodată. Îmi tai capul dacă ajunge CFR să ia titlul! În campionatul trecut aveau opt puncte avans şi i-am executat, în 22 de etape rămase îi distrug. Intru eu la butoane", a adăugat Becali.
from prosport

Funar a depus o propunere legislativă ce interzice membrilor UDMR să facă parte din guvern


Secretarul general al Partidului România Mare, Gheorghe Funar, a depus azi în Parlament un proiect de lege care prevede ca formaţiunile create pe criterii etnice să nu se poată transforma în partide politice.

Proiectul, despre care Funar spune că este 'pentru liniştea românilor', interzice membrilor UDMR să facă parte din guvern. Iniţiativa legislativă interzice asimilarea UDMR, pe care o denumeşte 'organizaţie antiromânească şi antieuropeană', cu un partid politic, dar şi asimilarea oricărei organizaţii aparţinând minorităţilor naţionale cu un partid politic.

'Se interzice membrilor UDMR să facă parte din Guvernul României şi din structurile sale din teritoriu şi să ocupe funcţii de demnitate publică', se arată în document.

Proiectul mai prevede ca din 2008 să se renunţe la separarea pe criterii etnice a învăţământului, iar în toate unităţile şcolare şi universitare să se predea în limba română, care este limba oficială a ţării.

'Încetează de drept contractul de muncă al angajaţilor plătiţi din bani publici care s-au pronunţat sau au acţionat pentru separatism pe criterii etnice, inclusiv pentru separatism teritorial. În manualele şcolare şi în cursurile universitare în limba maghiară, este interzisă folosirea altor denumiri decât cele oficiale, în limba română, pentru unităţile administrativ-teritoriale, munţi, ape, numele şi prenumele persoanelor fizice', se spune în proiect.

De asemenea, se mai interzice finanţarea din bugetul statului sau din cele locale a organizaţiilor neguvernamentale ale etnicilor maghiari, inclusiv a UDMR, precum şi a altor acţiuni desfăşurate pentru minorităţi.

Funar mai vrea să se îndepărteze de urgenţă indicatoarele de localitate sau de pe clădirile administrative pe care sunt scrise alte denumiri decât cele româneşti şi să se interzică amplasarea altora.

Potrivit iniţiativei lui Funar, ar mai trebui ca Parchetul trebuie să se autosesizeze în legătură cu organizarea şi desfăşurarea referendumului local pe criterii etnice vizând orice fel de separatism, precum şi ''în cazurile de corupţie semnalate în mass-media şi în care sunt implicaţi unul sau mai mulţi membri ai UDMR sau ai altor persoane juridice constituite pe criterii etnice''.

În proiect, nu sunt uitate nici monumentele care amintesc de Ungaria Mare sau ocupaţia ungurească, despre care Funar spune că ar trebui înlăturate.

'Cei care arborează sau poartă steagul roşu-alb-verde cu stema Ungariei Mari săvârşesc contravenţii care se sancţionează cu amendă de la 10.000-20.000 lei pentru fiecare steag. Amenzile se aplică organizatorilor manifestării şi fiecărui purtător de steag', a precizat Funar.

Senatorul şi-a argumentat propunerea legislativă prin aceea că aceasta ''va ajuta la prevenirea iscării unui război civil în România''.
from adevarul

Sunday, October 28, 2007

SUPER GOL JOVANOVICI si GOGA! U Cluj-Steaua 2-1!





Liga I: U Cluj - Steaua 2-1

Universitatea Cluj a învins Steaua Bucureşti cu scorul de 2-1 (1-1), pe stadionul ''Ion Moina'', în etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.

Clujenii au obţinut primul loc succes din acest sezon în Liga I, prin golurile marcate de Nemanja Jovanovic (34), Dorin Goga (84), respectiv, Bănel Nicoliţă (21).

Oaspeţii au deschis scorul, prin Nicoliţă, dar U a restabilit egalitatea printr-o execuţie de senzaţie - foarfecă - a atacantului sârb Nemanja Jovanovic. În final, când Steaua evolua cu foarte mulţi jucători ofensivi, fapt ce a dezechilibrat aşezarea din teren, ardelenii au marcat pe contraatac, prin Goga.

Este demn de consemnat că fiecare echipă a avut cât o bară, gazdele prin Dorin Goga (51), iar oaspeţii prin Marius Croitoru (40).


Universitatea Cluj - Steaua Bucureşti 2-1 (1-1)

Au marcat: Nemanja Jovanovic (34), Dorin Goga (84), respectiv, Bănel Nicoliţă (21).
from adevarul

Le-a stat ceasul


Le-a stat ceasul
de Alin Fornade

Clujenii au obţinut prima victorie din campionat în faţa unei echipe blazate şi fără idei. Pentru că au rămas repetenţi şi anul acesta la studii europene, Goian şi colegii lui au primit cadou cîte un ceas Cartier de la omul care visează să dea ora exactă României de la Pipera. De la orarul Ligii Campionilor, steliştii nu s-au readaptat la fusul orar al MămăLigii autohtone.

Început normal
Universitatea nu are banii lui Gigi Becali, dar a avut ieri o inimă uriaşă care a bătut în acelaşi ritm cu pătimaşa galerie. Căpitanul Goga, în minutul 7, şi Nemanja Jovanovici (20) anunţă că vor face un meci mare. Jocul Stelei nu merge, dar norocul pare să fie de partea ei cînd Nicoliţă deschide scorul din careul mic, la primul şut pe poartă, finalizînd centrarea lui Iacob (21). Părea că inevitabilul diferenţei de valoare se va produce. Dar steliştii şi-au decepţionat suporterii din faţa televizoarelor, uluiţi şi ei de ceea ce urmează.

"Foarfecă" de senzaţie
Ardelenii îşi revin rapid din şoc şi egalează cu o execuţie ce va rămîne arhiva sentimentală a fanilor. Savu a centrat pentru Nemanja Jovanovici, sîrbul a fost blocat în prima fază, dar mingea i-a revenit. Cu spatele la poartă, la un metru în teren, în colţul careului mic, atacantul a trimis mingea din "foarfecă" peste Zapata, pe colţul scurt, la vinclu (34). 1-1! Steaua replică repede prin Croitoru, al cărui exterior "muşcă" transversala (40), şi prin lovitura de cap al lui Badea (41).

Goga dă verdictul
Diferenţa dintre Liga Campionilor şi ultima clasată din Liga I nu se observă nici după pauză. Universitatea porneşte decisă şi Goga ţinteşte bara (50). Uriaşul Iacob încearcă să tragă după el echipa, dar Szolomajer îl blochează la 14 metri de buturi (56).

Gazdele nu se mulţumesc cu remiza care e tot o piatră de moară, iar tonul îl dă tot Goga. Mai întîi cu o lovitură de cap care trece peste poartă (72), apoi cu o cursă vijelioasă de 40 de metri, încheiată cu un şut la colţul scurt, intuit de Zapata (75). Insistenţa lui Goga este răsplătită peste 10 minute, cînd căpitanul "şepcilor roşii" îl învinge pe columbianul din poarta Stelei. Universitatea îi dă peste cap pe amatorii de pariuri, iar Pedrazzini nu pare mai mult decît un secund ce a prins cu noroc un post care-l depăşeşte. Lăcă, ai împachetat?!

"Nu e ruşinos că am pierdut aici, e rău că n-am luat 3 puncte importante. Nu e vorba că avem moralul la pămînt, dar e clar că trecem printr-o perioadă grea"
Robinson Zapata

"Ştiam că Goian şi Rada sînt lenţi şi am mizat pe jocul în viteză. De-asta l-am schimbat pe Savu cu Sabo, ultimul a iuţit ritmul şi după ce ocazii au fost, trebuie să batem la scor"
Gheorghe Mulţescu

"Steaua previzibilă"
Mulţescu nu s-a mulţumit cu ironiile la adresa tehnicianului stelist, luînd la rînd şi echipa roş-albastră. "O echipă pe care o credeam mai puternică, Steaua, a fost azi foarte previzibilă. Am evoluat într-un 4-3-3, dorind să creez superioritate la mijlocul terenului şi, în mare, am reuşit. Doar nişte stîngăcii ale noastre au făcut ca scorul să nu fi fost mai mare în favoarea noastră", a punctat antrenorul "şepcilor roşii". (Mihai Mateaş)
from gsp