Monday, October 29, 2007

Pionul lui Paszkany


Viceprimarul liberal Adrian Popa serveste interesele patronului CFR Cluj, Arpad Paszkany.



Viceprimarul Clujului Adrian Popa (PNL) a fost fara vreun mandat oficial la Autoritatea Aeronautica Civila, pentru a arata ca noua pista a aeroportului de la Cluj contravine unui proiect imobiliar din zona, a scris ieri un ziar local.

EVZ a aflat ca Popa a facut, de fapt, lobby pentru doua proiecte imobiliare dezvoltate de patronul echipei de fotbal CFR Cluj, Arpad Paszkany, in dauna extinderii aeroportului. De altfel, Popa si Paszkany au plecat, ieri dimineata, impreuna la Dubai, la bordul unui avion privat care a venit din Austria, potrivit unor surse din administratie.

Paszkany, peste interesul public

Demersul lui Adrian Popa a devenit public dupa ce, vineri, Autoritatea Aeronautica Civila Romana (AACR) a inaintat Consiliului Judetean (CJ) Cluj, actionarul majoritar al Aeroportului international Cluj-Napoca, o scrisoare in care cerea lamuriri.

„Pe fondul problemelor generale de obstacolare (sic!) ale Aeroportului Cluj-Napoca si urmare a discutiilor purtate la sediul nostru cu domnul Adrian Popa, viceprimar, care a prezentat si s-a informat in perspectiva realizarii unui nou proiect imobiliar in vecinatatea aeroportului, AACR constata elemente de incompatibilitate intre cele doua initiative”, se arata in documentul amintit. In continuare, oficialii AACR solicitau CJ sa clarifice care dintre cele doua proiecte este prioritar.

Contactat telefonic, directorul general al AACR, Florea Geica, nu a putut oferi detalii legate de intalnirea de la Bucuresti, explicand ca este plecat din tara si nu a participat direct la intalnirea amintita. Nici Biroul de presa la institutiei nu a raspuns solicitarii EVZ, dar, potrivit unor surse din administratie, subiectul ar fi fost legat de doua investitii in zona ale lui Paszkany.

Sursele ne-au declarat ca Popa ar fi prezentat plansele Cartierului Tineretului si proiectul centrului de afaceri din Piata Abator. Viceprimarul ar fi cerut modificarea planurilor pentru extinderea aeroportului, deoarece impiedica dezvoltarea celor doua proiecte, si ar fi adus ca argument componenta de locuinte sociale.

„Nu e firesc”

Initiativa lui Popa a luat prin surprindere autoritatile judetene. Marius Nicoara, presedintele CJ Cluj, dar si presedinte al PNL pe judet, ne-a declarat ca a aflat de vizita colegului sau doar din scrisoarea de la AACR. „Demersul lui nu mi se pare firesc, mai ales ca stie cat de important este pentru judet proiectul de dezvoltare a aeroportului, care va deservi inclusiv investitia Nokia de la Jucu”, a spus Nicoara, precizand ca le va raspunde de urgenta celor de la Bucuresti pentru clarificarea situatiei.

„Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar putea intampla daca Autoritatea nu va mai sustine extinderea aeroportului”, a adaugat el. Sef al lui Popa pe linie de partid (viceprimarul fiind presedintele PNL pe municipiu), Nicoara a mai spus ca doreste sa discute cu acesta inainte de a se gandi la vreo sanctiune.

Spre deosebire de Nicoara, primarul Emil Boc a considerat firesc gestul viceprimarului. „Daca a mers in calitate de viceprimar sa se informeze nu cred ca este o crima, pentru ca cetatenii si autoritatile trebuie sa cunoasca planurile legate de dezvoltarea zonei. Nu stiu ce s-a discutat acolo, dar nu cred ca a angajat institutia”, a spus Boc, precizand ca pentru o informare Popa nu avea nevoie de mandat oficial din partea sa.

ACOPERIRE

Popa se afla in concediu

Adrian Popa si Arpad Paszkany nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei, cei doi avand telefoanele mobile inchise. Popa nu a fost ieri la serviciu. Potrivit consilierului sau, Ovidiu Ratiu, viceprimarul si-a luat de ieri concediu medical, fiind racit. Potrivit purtatorului de cuvant al primariei, Raimonda Boian, Popa si-a luat concediu fara plata in perioada 29 octombrie – 2 noiembrie.
from evz

No comments: