Saturday, November 3, 2007

Stadionul “Moina”, curtat de doi în unul


Companiile Alpine şi FCC Construccion ar putea strica din nou planul Consiliului Judeţean privind atribuirea arenei
Cele două societăţi care au condus la amânarea licitaţiei pentru proiectul stadionului “Ion Moina”, Alpine Bucureşti şi FCC Construccion Spania, ar putea strica din nou socotelile Consiliului Judeţean (CJ). Deşi în proporţie de 85% au acelaşi acţionariat, ambele firme au achiziţionat şi de această dată, separat, caietul de sarcini pentru a participa la licitaţia din 26 noiembrie.

“Nu pot să înţeleg ce se întâmplă cu oamenii aceştia. Data trecută, din cauză că s-au prezentat fiecare pe cont propriu, am fost nevoiţi să-i descalificăm şi să amânăm licitaţia. Nu ştiu de ce nu se pun de acord ca să se poată califica la faza de dialog competitiv. Astfel vom şti şi noi pe câte firme putem conta”, a precizat preşedintele comisiei pentru stadion, Dan Canta.

în cazul în care la faza de preselecţie a dialogului competitiv nu sunt calificate cel puţin trei firme, procedura va fi amânată din nou. “Alpine şi FCC Construccion trebuie să înţeleagă că nu pot concura separat pentru că au acelaşi acţionariat. Luni am să le trimit o scrisoare în care am să-i anunţ că nu trebuie să mai facă greşeala pe care au făcut-o prima dată. în rest, tot ce pot să spun este că în 26 trebuie să se califice cel puţin trei firme pentru a putea merge mai departe cu etapa de dialog competitiv”, a explicat Canta.

De cealaltă parte, reprezentanţii companiilor FCC Construccion şi Alpine cred că se va ajunge la o soluţie. “Am cumpărat caietul de sarcini pentru că vrem să participăm la licitaţia pentru stadion şi vrem să câştigăm proiectul”, a declarat pentru ZIUA de Cluj directorul diviziei de Construcţii Civile şi Industriale din cadrul Alpine, Cristian Andreescu.

Acesta nu a ştiut să spună care este intenţia FCC Construccion, dar consideră că nu vor exista probleme. “încă nu am aflat dacă şefii mei au vorbit cu reprezentanţii FCC Construccion. Ceea ce pot să spun sigur este că nu vom mai repeta greşeala de data trecută. Sigur se va ajunge la o înţelegere până la data în care trebuie depuse documentele de calificare”, a mai spus Andreescu.

Din partea companiei FCC Construccion Spania, directorul economic Antonio Garcia Gordo a declarat că nu este sigur 100% că aceasta va participa la licitaţie. "Noi am achiziţionat documentaţia pentru licitaţia stadionului, însă nu am primit încă confirmarea din Spania dacă trebuie sau nu să depunem ofertă. După ce primesc un răspuns voi putea spune mai multe”, a declarat Gordo.

Cine mai vrea “Moina”

La prima procedură de atribuire a proiectului pentru refacerea stadionului “Moina” s-a mai prezentat la faza de precalificare, pe lângă societăţile Alpine şi FCC Construccion, compania italiană Cimolay. Pentru că nu a avut timp să-şi pregătească documentaţia, aceasta din urmă a fost descalificată din start.

Ulterior s-a decis anularea întregii proceduri, dat fiind faptul că cele două firme rămase în concurs nu mai asigurau o concurenţă reală: acţionariatul Alpine Bucureşti este deţinut în proporţie de 100% de Alpine-Mayreder Bau Austria, care la rândul ei este deţinută în proporţie de 85% de FCC Construccion Spania.

Pentru faza de precalificare a licitaţiei din 26 noiembrie, pe lângă Alpine şi FCC, a mai achiziţionat caietul de sarcini şi compania italiană Astaldi, care prestează servicii în domeniul construcţiilor civile, industriale şi edilitare peste tot în lume. Directorul Astaldi România, Pier Luca Canina, a precizat pentru ZIUA de Cluj că această companie este interesată să participe la licitaţia CJ şi să câştige proiectul “Moina”.

Condiţii mai avantajoase

Faţă de condiţiile impuse pentru prima licitaţie, CJ şi-a schimbat cu mult pretenţiile. Garanţia pentru bună execuţie a fost diminuată de la 60 la 30 de milioane de euro, iar la capitolul experienţă investitorii trebuie să vină doar cu o listă de lucrări şi nu mai trebuie să prezinte experienţă în domeniul construcţilor de stadioane.

De asemenea, garanţia de participare, de 500.000 de euro, poate fi prezentată sub forma unei scrisori bancare. Pentru ca dialogul competitiv să devină valid, comisia de licitaţie trebuie să califice minim trei companii care vor ajunge să-şi negocieze tema de proiect şi investiţia. în funcţie de oferta financiară şi proiectul care va respecta cel mai îndeaproape cerinţele CJ, va fi desemnat şi câştigătorul proiectului “Ion Moina”.
from ziua de cluj

No comments: