Saturday, February 2, 2008

HAIDE "U" SI DE MERGE SI DE NU!






foto Lucian Cuibus

"U" Mobitelco a fost iar privata de o victorie meritata datorita unui arbitraj execrabil. Din pacate desi am condus tot meciul "U" a pierdut la un punct in ultimul sfert (final scorul 78-79). Puteam castiga, dar Cuic a ratat nu mai putin de 3 aruncari de la libere.

HAIDE "U" SI DE MERGE SI DE NU!
Pentru mai multe foto intrati pe cuibus.

'SEPCILE' AU PLECAT IN TURCIA

“U” CLUJ Formatia pregatita de Alpar Meszaros a decolat în aceasta dimineata spre localitatea turca Belek, situata la 35 de kilometri de Antalya. In statiunea de pe malul Marii Mediterane, clujenii vor fi cantonati pâna pe 15 februarie. “Cel mai mult îmi doresc sa nu se accidenteze nimeni. As vrea sa jucam cinci sau sase partide amicale pentru a reusi sa ma edific asupra tuturor jucatorilor noi”, a declarat Alpar Meszaros, la plecarea spre Belek.

Singurul care va absenta în cantonamentul din Turcia va fi Adrian Olah, care a suferit o fractura la metatarsianul cinci, de la piciorul drept, în timpul cantonamentului de la Sovata si va mai sta pe tusa aproximativ o luna.
from prosport.ro

Friday, February 1, 2008

"U" CLUJ - AVANTUL REGHIN 0-0






Foto Lucian Cuibus


Amicalul dintre "U" CLUJ si Avantul Reghin disputat astazi de la ora 13:00 s-a incheiat cu scorul de 0-0. A fost un meci cu ocazii de poarta destul de putine, dar avand in vedere conditiile terenului si riscul de accidentare, s-a jucat mai usor.
In pregatirile din Antalya vor merge Oltean, Moldovan, Suller, Ungurusan, Astorga, Cordos, Iodi, Bilica, Soltuz, Dancia, Coman, Milan Jovanovic, Bus, Silvasan, Sabo, Dolha, Bundea, Soporan, Savu, Budean, Bad, Raducanu, Nemanja Jovanovic, Goga, Brito.
Pentru mai multe foto intrati pe cuibus.

Thursday, January 31, 2008

BENE E FAVORIT PENTRU PRELUAREA CLUBULUI

"U" CLUJ Firma cu afaceri în domeniul constructiilor imobiliare, condusa de Ioan Bene, care în acest moment detine cel mai mic procent dintre actionarii lui "U", este în pole-position pentru preluarea pachetului majoritar. Ioan Bene a fost interesat si în vara sa cumpere actiunile Consiliului Local, dar s-a lovit de refuzul lui Emil Boc. Patronul firmei Ben&Ben este un apropiat al lui Toni Dobos, fiind unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul international, când acesta a venit la "U". Dobos si-a manifestat de mai multe ori dorinta ca noul actionar sa fie recomandat de el.
from prosport.ro

AMAMOO LA "U"

TRANSFER Pus pe liber de Liberty Salonta, portarul ghanez vine la Cluj în locul lui Martin Tudor, aflat pe faras.

William Amamoo este noul nume de pe lista cu viitoare transferuri ale "sepcilor rosii". Portarul ghanez, care si-a reziliat contractul cu echipa din Salonta, va pleca în Turcia cu lotul lui Alpar Meszaros.

Dupa ce au renuntat la Emil Szolomajer, împrumutat la Ariesul Turda, clujenii se pregatesc sa mai puna pe liber un portar. Martin Tudor are zilele numarate pe "Ion Moina". Portarul si-a pierdut postul de titular pe parcursul turului si nu pare sa intre nici în planurile noilor antrenori, mai ales dupa ce a sosit la Cluj si Mircea Oltean. "Este cel putin la nivelul lui Tudor", a afirmat Stelian Gherman dupa venirea noului goalkeeper. Nici Toni Dobos nu pare sa agreeze ramânerea lui Tudor la "U", fiind deranjat de valoarea mare a contractului acestuia. Portarul venit de la CFR are un salariu anual de 72.000 de euro, fiind cel mai bine platit "student" dupa plecarile lui Khachatryan si Park. Toni Dobos doreste sa se debaraseze de jucatorii cu contracte mari.

Inlocuitorul lui Martin Tudor ar putea fi ghanezul William Amamoo, portar care si-a reziliat în aceasta iarna contractul cu Liberty Salonta. Africanul de 25 de ani urmeaza sa faca deplasarea cu Universitatea în Antalya, unde se va duela pentru un loc în lotul clujenilor cu un goalkeeper din Albania, care va sosi de asemenea în probe. William Amamoo are o singura prezenta în Liga I, în sezonul 2003-2004, când evolua pentru Farul. De atunci a mai jucat în Suedia, pentru Syrianska si în Ungaria la FC Sopron.

from prosport.ro

ULTIMUL AMICAL INAINTE DE TURCIA

Alpar Meszaros Alpar Meszaros
TEST Universitatea va sustine astazi de la ora 13:00 un meci amical cu Avântul Reghin, formatie din Liga a treia. Partida reprezinta ultimul joc înainte de cantonamentul din Turcia. La finalul meciului, Alpar Meszaros (foto) va anunta lotul cu care "sepcile" vor pleca mâine dimineata spre locul de pregatire. Cel mai probabil, tehnicianul va renunta la Martin Tudor, Vasile Ghindaru si Sergiu Costea.


from prosport.ro

CA LA TARABA

FINANTARE Primarul Emil Boc (în stânga) a convins Consiliul Local sa participe cu doua milioane de lei noi la majorarea de capital de la FINANTARE Primarul Emil Boc (în stânga) a convins Consiliul Local sa participe cu doua milioane de lei noi la majorarea de capital de la "U"
DECIZIE Consiliul Local a ales modalitatea prin care va vinde clubul de pe Moina catre un investitor privat: strigare publica!

Autoritatile locale nu mai sunt dispuse sa sustina financiar echipa de Liga I, iar primarul Emil Boc si consilierii locali au stabilit în sedinta de ieri modalitatea prin care vor vinde pachetul majoritar de actiuni.

De ieri, Universitatea Cluj este de vânzare! Adunati în sedinta extraordinara, consilierii locali, în calitate de reprezentati ai actionarului majoritar au stabilit prin unanimitate sa vânda majoritarea actiunilor detinute în cadrul clubului.

Acestia au decis si modalitatea prin care vor scoate la mezat clubul ajuns lanterna în Liga I. Solutia aleasa: strigare publica. In acest moment, CL detine 61 la suta din actiunile clubului, iar dupa vânzare, oficialitatile locale intentioneaza sa pastreze doar 3 procente. Restul de 58 de procente vor fi scoase la licitatie putând fi achizitionate de orice investitor interesat.

Consilierii locali au optat pentru vânzarea prin licitatie cu strigare publica în detrimentul altor trei modalitati de înstrainare a clubului. Alin Tise, fostul manager al lui "U", a mai propus vânzarea prin listare la bursa, la un pret modic, cu obligativitatea ca noul cumparator sa investeasca o anumita suma în club, sau majorarea de capital social cu aport privat. Varianta votata în sedinta Consiliului Local este si cea mai avantajoasa pentru Primarie, fiind si cea agreata de primarul Emil Boc. "Mi-ar fi placut sa fi avut stadionul si acum sa-l scoatem la licitatie la pachet cu Universitatea, însa acest lucru nu este posibil, din pacate", a declarat Emil Boc pentru citynews.ro.

from prosport.ro

Agronomia a primit ultimii bani de la Polus

Conturile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj s-au îmbogăţit, recent, cu 4 milioane de euro, ultima tranşă din cei 8 milioane de euro datoraţi de Polus drept despăgubire pentru pierderile suferite de instituţia de învăţământ pe terenul de la Şapca Verde, unde s-a construit mall-ul. Potrivit rectorului USAMV, Liviu Mărghitaş, la Şapca Verde au existat până în 2006 o bază de producţie şi cercetare pe care se cultivau inclusiv soiuri rare şi pe care intenţionează să o refacă în altă parte, din banii primiţi.

"De 10 zile ni s-au virat în cont 4 milioane de euro. Ne-am înţeles cu cei de la Polus să ne dea banii în 3 tranşe. Imediat după semnarea contractului cu ei, am primit 1 milion de euro, pentru reamenajarea fermei şi a bazei de cercetare de la Cojocna. Apoi, a doua tranşă, de 3 milioane de euro, a venit pentru construirea centrului de cercetare al universităţii. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi şi va fi dat în folosinţă până în luna aprilie, gata mobilat", a explicat Mărghitaş.

Rectorul a mai arătat că o parte din ultimii bani primiţi de la Polus vor fi utilizaţi pentru amenajarea laboratoarelor destinate cercetării. "Restul va fi folosit în funcţie de necesităţi", a mai specificat Liviu Mărghitaş, care a ţinut să sublinieze, de asemenea, că USAMV a câştigat anul trecut aproape 16 milioane de euro numai din cercetare, fiind, la acest capitol, prima instituţie de învăţământ superior din ţară.

De terenul de 32 de hectare pe care s-a construit Polus Center se leagă o adevărată epopee, după ce, în 1999, omul de afaceri Arpad Paszkany l-a cumpărat de la SC Agroindustriala SA, în condiţiile în care acesta se afla în administrarea USAMV, care îl folosea ca bază de cercetare.

from clujeanul.ro

Meszaros, „U”ber Alles


Alpar Meszaros vrea contre si alunecari în minutul 94, nu autogoluri

Domnule Meszaros, la club toata lumea e optimista ca echipa va scapa de retrogradare. De ce sa credem asta, cu ce e mai bun lotul decît cel din tur?
Nu stiu înca daca lotul este mai valoros, stiu însa ca am scapat de elementele care infectau atmosfera la echipa, vorbesc despre Haciatrian si Park. De data aceasta ne-am uitat si la caracterul jucatorilor.

Cu ce sînteti dvs. mai bun decît Falub sau Multescu? Ce ati adus în plus si ce au gresit ei?

Nu pot sa fac o asemenea comparatie si nu pot sa vorbesc de rau predecesorii mei. Încerc sa iau doar lucrurile bune care le-au facut.

SE CONSULTA CU TOATA LUMEA LA FORMAREA ECHIPEI

Atunci ce a facut bun Multescu, de exemplu?
Chiar ca nu stiu, eu numai de lucrurile rele am auzit. Nu am nimic cu el, dar cînd am venit am gasit o stare de neîncredere la jucatori, un colaps moral.

Ce rol are Stelian Gherman la club? Împartiti sarcinile 50-50 %?
Nu se poate asa, jucatorii trebuie sa aiba un singur sef. Dar ma consult cu el chiar si în alcatuirea formatiei si la fel o sa ma consult si cu Toni Dobos. Daca oamenii au jucat fotbal si au experienta, de ce sa nu-i ascult? Dar probabil ca ultimul cuvînt o sa fie al meu de cele mai multe ori.

FARA DOBOS NU AR FI AJUNS AICI

Credeti ca v-ar fi chemat cineva la "U" daca nu era Toni Dobos?
Nu stiu, fiecare conducator are probabil preferintele lui. Probabil ca nu as fi ajuns sa antrenez aici.

Concret, cum se va schimba tactica si jocul echipei?
Vreau ca jocul sa poarte amprenta unui sistem agresiv, de presing si dublaj continuu. Vreau ca fiecare jucator sa fie pregatit sa cîstige un duel unu la unu. În asta consta fotbalul modern, în aceste dueluri.

Jocul agresiv si presingul continuu implica o pregatire fizica deosebita?
Da, dar nu exagerata cum faceam pe vremuri. Doua saptamîni la munte dupa care nu ne mai reveneam nici în etapa a sasea. Nici la Sovata nu am fost la nunta, dar nu am tras pielea de pe ei.

Aveti un prim 11 conturat în minte?
Nu si îmi va fi foarte greu sa compun prima echipa. Mai ales în fata unde am de ales doar doi atacanti din sase. Cert e ca o sa aleg 11 luptatori, care sa faca în minutul 94 alunecari si dupa meci sa mearga direct în pat de oboseala.

IL REGRETA PE SZOLO

Claudiu Raducanu poate redeveni golgheterul care era la Steaua?
Nu stiu, asta a fost acum patru ani. Dar este posibil ca el sa fie omul care sa ne scape, la fel cum si Budeanu poate fi acela. Eu am mare încredere în atacanti, trebuie însa sa gasesc formula cîstigatoare.

Care ar fi jucatorul care, daca ar pleca, v-ar crea mari probleme?
Cred ca daca ar pleca brazilienii din aparare, Astorga si Bilica, ar fi de rau. În rest, avem cam toate posturile dublate.

Apropo de plecari, fanii nu au primit prea bine plecarea lui Szolomajer..
Stiu, si mie îmi pare rau, este un baiat extraordinar. Din pacate, decizia era luata dinainte sa ajung eu. Eu nu cred c-as fi renuntat la serviciile lui.

Ce remediu aveti pentru autogoluri?
Nu reusesc sa-mi explic fenomenul si cred ca nimeni nu poate. Sper doar ca nu vom mai bate alte recorduri în domeniu.


Îl vrea pe Danciu-gol
Îndemnat la un exercitiu de imaginatie, în care sa nu ia în calcul bugetul clubului, Meszaros a recunoscut ca cel mai mult si l-ar dori la echipa pe atacantul lui Dinamo, Ionel Danciulescu. Antrenorul "sepcilor rosii" crede ca Danciu-gol s-ar integra perfect în tactica gîndita de el si spune ca ar renunta rapid la doi-trei atacanti daca l-ar avea pe golgeterul dinamovist în echipa.

Fotbalul pe nemteste
Alpar Meszaros si-a început cariera de antrenor în Germania, unde a si obtinut licenta PRO. El a stat pe banca unei echipe de Liga a treia FC Gelnhausen si spune ca a avut multe de învatat în perioada petrecuta acolo. " E o teorie simpla. Trebuie sa fii disciplinat. Daca gresesti, platesti. Astfel, gresesti din ce în ce mai putin si performanta vine de la sine", recunoaste antrenorul Universitatii. Întrebat daca de la Cîmpia Turzii, unde a antrenat foarte putin, a ramas cu ceva, Meszaros a raspuns ca era necesar sa antreneze la un nivel mai scazut pentru a-si da seama de diferenta de valoare dintre prima si a doua divizie. "În B sînt patru echipe bune, în rest o apa si-un pamînt. La ISCT pretentiile erau prea mari pentru jucatorii care erau atunci acolo", a mai spus tehnicianul lui "U"
from foaia transilvana

Wednesday, January 30, 2008

SHOW "U" Mobitelco - "U" CLUJ 52-52





foto Lucian Cuibus

Cel mai tare Show Sportiv din Cluj-Napoca a fost astazi la Sala Sporturilor intr-un meci istoric intre "U" Mobitelco si CFM "U" Cluj. Scorul Final a fost de 52-52 pentru "U":)), dar cel mai important a fost prezenta celor aprox 1700 de suporteri care s-au destins alaturi de simbolul Clujului - "U"!
HAIDE "U"!
Pentru mai multe foto intrati pe cuibus

Patru variante pentru vânzarea Universităţii

Fostul manager propune azi consilierilor locali diferite posibilităţi de trecere a pachetului majoritar de la ”U” în proprietate privată.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local (CL) de azi, chiar la primul punct, se va discuta vânzarea pachetului majoritar, de 55%, deţinut în acest moment de administraţia locală la CFM “U” SA. Alin Tişe, ex-managerul clubului, a fost cel care s-a ocupat de demararea procedurilor de vânzare, primul pas fiind comandarea unui audit. ZIUA de Cluj vă prezintă cele patru variante găsite de Tişe, care vor fi propuse astăzi şi consilierilor locali.

La instalarea sa ca manager al Universităţii, Alin Tişe a avut două obiective clare: să înceapă un audit financiar şi să demareze procedurile pentru vânzarea pachetului majoritar deţinut de CL. Auditul a fost demarat după câteva săptămâni, iar acum se apropie de final.

“Din câte ştiu eu, au mai rămas actele pentru finalul anului 2007. Cred că în câteva săptămâni va fi definitivat şi vom putea prezenta rezultatele”, ne-a declarat Tişe.

La începutul anului, când i-a cedat scaunul de manager preşedintelui Anton Doboş, Tişe a promis că, împreună cu Ovidiu Turdean, consilier local PNL, va lucra la mai multe variante pentru vânzarea pachetului majoritar. Turdean a şi afirmat la acea vreme că 2008 va fi anul în care CL va renunţa definitiv la cele 55 de procente pe care le deţine în acţionariatul CFM “U” SA.

între licitaţie şi cotarea la bursă

La nici o lună de la demisia sa din funcţie, Tişe a pregătit un plan care cuprinde patru variante de vânzare a pachetului majoritar. Decizia finală va aparţine consilierilor locali.

“Voi prezenta consilierilor locali patru variante legale prin care se vor putea vinde cele 55 de procente deţinute de CL la Universitatea. Prima dintre ele este o licitaţie publică, deschisă sau în plic, după modelul tuturor licitaţiilor organizate de Primărie.

O a doua variantă este ca unul dintre acţionari să recurgă la o majorare de capital, la care CL să nu participe. Ideea e ca doar unul dintre actualii acţionari să achiziţioneze pachetul deţinut acum de CL, astfel încât el să devină majoritar. Altfel, rămânem în aceeaşi situaţie”, a spus Tişe.

Actualul prim-vicepreşedinte al PD-L Cluj-Napoca le va propune consilierilor locali şi varianta ca CFM “U” să devină primul club sportiv din România care să fie cotat la bursă.

“Există varianta deschiderii clubului şi listarea la bursă. Atunci, fiecare fan poate să devină acţionar al echipei şi să cotizeze. E mai complicat, însă această variantă are şi avantaje, pe care o să le prezint consilierilor”, a spus Tişe.

Vânzarea pe 1 euro

O ultimă variantă pe care consilierii locali o vor analiza în şedinţa de astăzi este aceea ca pachetul majoritar să fie vândut pentru suma simbolică de un euro. în acest caz, cumpărătorul va trebui să se angajeze că investeşte în fiecare an o anumită sumă de bani, iar echipa să obţină anumite performanţe.

“Există şi varianta vânzării pentru o sumă simbolică. Aşa-zisa vânzare pentru un leu sau un euro. în acest caz, cumpărătorul este obligat să îndeplinească anumite condiţii, cum ar fi investirea unor sume de bani în fiecare an, iar echipa să urce treptat în clasament, ajungând până la calificarea în Europa şi, de ce nu, titlul de campioană. Dacă investitorul nu ar îndeplini clauzele, CL îşi rezervă dreptul să ia înapoi pachetul majoritar”, a spus Tişe.

Acesta va prezenta planul în debutul şedinţei CL, iar consilierii urmează să dea un răspuns, tot azi, în privinţa variantei pe care o aleg. Astfel, se poate spune că începând de astăzi va demara, cu adevărat, procedura de vânzare a clubului.

“Consilierii vor decide asupra variantei cu care vom merge mai departe. O să prezint fiecare din aceste soluţii, cu toate argumentele pro şi contra, dar şi cu avantaje şi dezavantaje. Cert e că pachetul majoritar va fi vândut”, a mai spus Alin Tişe, care a precizat că nu s-a demarat o procedură de evaluare a clubului.

“Doar în cazul în care se va decide ca pachetul majoritar să fie scos la licitaţie vom începe procedura de evaluare a clubului. Există societăţi independente, specializate pe partea sportivă, care pot să evalueze în bani tot ce înseamnă palmares, culori, tradiţie”, a conchis fostul manager al Universităţii.

în cadrul şedinţei de Consiliu Local, care se va desfăşura de la ora 15.00, consilierii urmează să decidă şi dacă vor rămâne în continuare acţionari, cu un procent simbolic, sau vor renunţa definitiv la acţiunile deţinute la “U”.

from ziua de cluj

"U" CLUJ - SANATATEA CLUJ 3-1







Asta a avut loc primul meci amical al studentilo din 2008 in compania Sanatatii Cluj. "U" Cluj s-a impus cu scorul de 3-1 prin golurile marcate de Petre Budean, Sergiu Costea si Claudiu Raducanu (foto1). Pentru oaspeti a inscris taximetristul Zah.
Pentru mai multe foto intrati pe "U" CLUJ-Sanatatea Cluj

Clujul dă în judecată Bucureştiul pentru tezaurul Muzeului de Istorie



Directorul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei (MNIT), Ioan Piso, a declarat pentru clujeanul.ro că, după ce instituţia pe care o conduce va obţine clădirea hotelului Melody, se va demara procesul cu Muzeul de Istorie din Bucureşti pentru recuperarea tezaurului mutat abuziv, în anii '70, în capitală.

Ioan Piso doreşte să transforme hotelul Melody într-unul dintre cele mai spectaculoase complexe expoziţionale din România. Piesa de rezistenţă a viitorului muzeu va celebrul tezaur gepid de la Apahida, care a făcut furori, în 2001, în oraşele europene, în care a fost prezentat în cadrul expoziţiei "Aurul prinţilor barbari din Caucaz până în Galia". "După ce vom obţine clădirea hotelului Melody vom demara procesul pentru recuperarea celor 600 de piese care au fost luate din patrimoniul muzeului şi duse la Bucureşti. În demisolul clădirii este cel mai bun loc pentru expunerea obiectelor de tezaur", a precizat Piso.

Cum a ajuns tezaurul la Bucureşti


"La sfârşitul anilor '60 s-a hotârât înfiinţarea unui Muzeu Naţional de Istorie la Bucureşti, care să prezinte istoria naţională din cele mai vechi timpuri până azi. În condiţiile în care muzeul nu avea un patrimoniu propriu, au fost aduse aici cele mai de valoare obiecte din toate muzeele din România, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Sibiu, Craiova", a declarat Radu Ardevan, conferenţiar la Catedra de Istorie Antică şi Arheologie din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai". Întrucât Muzeul din Cluj era la acea vreme unul dintre cele mai "bogate" din ţară, de aici s-au luat cele mai multe obiecte.
"Clujul a fost un important centru cultural al Transilvaniei. Aici a existat un muzeu încă din 1859. Acesta a fost particular, apoi a fost administrat de Universitate, apoi de autorităţile locale. Întrucât în Transilvania nu existau alte muzee, cele mai importante descoperiri din Ardeal se concentrau aici. În plus, aici erau cei mai buni specialişti, atât de la muzeu, cât şi de la Catedra deIstorie şi de la Institutul de Arheologie al Academiei Române. Un rezultat direct a acestui fapt a fost bogăţia de exponate", a mai susţinut Ardevan.

Vulturii de aur, "furaţi" de la Cluj

"În 1971-72 s-au selectat obiectele pentru Muzeul Naţional de Istorie de la Bucureşti. De la Cluj s-a luat un mare şi valoros patrimoniu. Cele mai importante piese duse în capitală au fost tezaurul de la Apahia şi vasul dacic pe care scria Decebalus per Scorilo", a precizat Ardevan.

Este vorba despre al doilea mormânt princiar de la Apahida, care a fost descoperit accidental în 1968, cu ocazia plantării unui stâlp în zona postului de control rutier din localitate. "Din tot mormântul, datat în anul 450, s-a întregit o cantitate de aproximativ 50 de piese din metal preţios, în special aur - două kilograme- şi alte obiecte din fier", a declarat pentru clujeanul.ro, istoricul Coriolan Opreanu. S-au găsit, totodată, o mulţime de elemente care fac parte din costumul unui războinic de rang înalt: catarame de aur pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, o sabie, bucăţi din harnaşamentul calului. În tezaur au mai fost descoperiţi câţiva pioni de aur care erau folosiţi la un fel de joc specific în epocă.

Cele mai impresionante piese însă sunt două aplici în formă de vultur împodobite cu pietre semipreţioase. Podoabele au fost capul de afiş al expoziţiei "Aurul prinţilor barbari din Caucaz până în Galia", care a colindat în 2001 cele mai importante oraşe europene. Tehnica folosită pentru asemenea podoabe era specifică atelierelor romane care lucrau podoabe special pentru principii barbari ai vremii. Transilvania era dominată în acea perioadă de huni, însă în zonă nu s-a descoperit niciun fel de urmă hunică. Dominaţia se făcea la distanşă prin războinici germanici. Este şi cazul principelui de la Apahida care a lăsat unul dintre cele mai bogate tezaure din România.


"Decebalus per Scorilo" şi sabia lui Cloşca

O altă piesă importantă dusă la Bucureşti este vasul din ceramică găsit la Grădiştea Muncelului, care are imprimat cu o ştampilă textul "Decebalus per Scorilo". "La vremea descoperirii s-a iscat o polemică aprinsă în ceea ce priveşte limba în care era scris textul. Acum s-a stabilit că este vorba despre limba latină. Aceasta demonstrează că în Dacia preromană, limba latină era cunoscută la nivelul elitelor", a susţinut Ardevan. Istoricul a mai precizat că întrucât a fost greu să se găsească o utilitate practică a vasului, obiectul a fost considerat de cult.

Din patrimoniul MNIT aflat la Bucureşti face parte şi o diplomă militară romană care se elibera soldaţilor după satisfacerea serviciului militar. "Au mai fost duse obiecte importante din epoca bronzului, materiale din epoca de piatră, podoabe dacice de argint şi diferite piese de metal", a mai arătat Ardevan. Un alt obiect interesat din acest patrimoniu este o sabie care a fost atribuită lui Cloşca.


Un muzeu de milioane la Cluj

Directorul MNIT, Ioan Piso, a precizat pentru clujeanul.ro, amănunte despre planul de restructurare a hotelului Melody şi de transformare în centru expoziţional. "Va fi un muzeu clasic şi modern în acelaşi timp. Pe lângă vitrinele clasice, vom recrea mediul din anumite epoci istorice. Vom recrea ateliere de lucru, interioare romane, case preistorice", spus Piso.

Demisolul, care corespunde cel mai bine cerinţelor de securitate va fi rezervat pentru amenajarea sălii tezaurului. "Subsolul este bine apărat şi poate fi închis oricând", a precizat directorul. Un loc central în vor avea obiectele din aur de la Apahida. La parter va fi amenajată o sală de primire, unde vor fi amenajate efecte multimedia (monitoare) şi se vor putea cumpăra cărţi şi alte obiecte specifice. "La primul etaj vom transforma camerele în alveole, unde vor fi amenajate vitrine sau vor fi recreate anumite perioade istorice. În restaurant vom amenaja o mare sală de expoziţie, iar la etajul doi vor exista spaţii expoziţionale şi birouri", a mai arătat Piso.


La mâna lui Tăriceanu

"Sperăm că, în 2009, când muzeul sărbătoreşte 150 de ani de existenţă, să putem să ne instalăm. După ce în Parlament s-a respins proiectul nostru de alocare a 8 milioane de euro, aşteptăm ajutorul Guvernului. Suma necesară achiziţionării de către Minister a hotelului poate să fie alocată prin Hotârâre de Guvern", a declarat Piso.
from clujeanul.ro

Baschet vs. fotbal


Miercuri, de la ora 19, Sala Sporturilor "Horia Demian" va găzdui o inedită confruntare sportivă. Faţă în faţă se vor afla "uriaşii" americanului Tab Baldwin, baschetbaliştii de la U-Mobitelco şi "studenţii" lui Meszaros Alpar. Confruntarea se va disputa pe durata a două reprize de câte 20 de minute, una de baschet şi una de fotbal.

"Nu mă pricep la fotbal deloc. Va fi un eveniment promoţional important pentru echipe şi oraş. Trebuie să legăm o frăţie a sportului în Cluj şi cred că e o şansă în plus să ne amuzăm şi să interacţionăm cu fanii. Sper să fie o seara frumoasă pentru toată lumea. Mai sper de asemenea să nu pierdem, mai ales în repriza de baschet, pentru că dacă se va întâmpla asta, sigur vom face un antrenament serios după", a glumit antrenorul lui U-Mobitelco, Tab Baldwin.

"Ştim că nu ne va fi uşor, pentru că am mai jucat fotbal cu cei de la baschet şi sunt câţiva care se pricep pe-acolo. Meda Medvedj ştie fotbal. Este bine că se fac astfel de meciuri, pentru că U Cluj nu înseamnă doar fotbal, ci şi baschet, volei, handbal şi alte sporturi. E bine să fim în relaţii bune, ca pe vremuri. Nu am conturat un prim cinci la baschet. Cred că cel mai important e să ne iasă alunecările. M-aş bucura să fie sala plină, meciul e pentru fani", a completat directorul tehnic al "studenţilor", Stelian Gherman.

Pentru acest meci, intrarea spectatorilor este liberă.
from clujeanul

Tuesday, January 29, 2008

Ţărăniştii fug cu ştampila lui Boc la Parchet

Preşedintele PNŢCD Cluj-Napoca, Horea Dan, candidatul țărănist la Primărie, continuă să sape la rădăcina credibilităţii primarului Emil Boc. Dan a readus în discuție ştampila pe care Boc ar folosi-o pe post de semnătură pe actele Municipalităţii şi a anunţat că ţărăniştii vor sesiza Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj pe această temă, fără a specifica însă şi acuzaţia pe care i-o aduc lui Boc. Horea Dan a prezentat ziariştilor două copii după documente ale Primăriei, datate diferit, în care, suprapuse, semnăturile lui Emil Boc se arată a fi identice. Liderul ţărănist susţine că a văzut şi originalele hârtiilor respective, care aparţin unui fost angajat al Primăriei, aflat în conflict cu această instituție de mai bine de un an. Cert este că ţărăniştii contestă dreptul legal al primarului de a folosi o ştampilă în loc de semnătura olografă şi susţin că, astfel, odată dovedit acest aspect, orice clujean nemulţumit de vreun act semnat de Boc îl poate contesta în instanţă ca fiind nul de drept.
Mai mult, Horea Dan sugerează că unele din construcţiile ce încalcă normele de urbanism din oraş ar fi fost aprobate cu ştampila buclucaşă, fără ştiinţa lui Emil Boc. Prefectul judeţului, sesizat de PNŢCD, s-a limitat să-i ceară lui Emil Boc o mărturisire, iar aceasta a oferit răspunsul clasic când vine în discuţie acest subiect: „Primarul municipiului Cluj-Napoca îşi asumă responsabilitatea tuturor semnăturilor emise, potrivit competenţelor legale, până la înscrierea în fals, potrivit legii penale. În consecinţă, primarul municipiului Cluj-Napoca îşi asumă în integralitate responsabilitatea asupra semnăturii din înscrisul care a făcut obiectul prezentării în mass-media”. Horea Dan ar fi vrut să-l aducă pe Ioan Urs în faţa presei însă acesta ar fi fost chemat brusc la Primărie pentru rezolvarea conflictului pe care îl are cu această instituţie. Preşedintele ţărănist a dezvăluit şi faptul că, înainte cu o oră de începerea conferinţei de presă, Garda Financiară a decis să înceapă un control la sediul firmei unde este patron.
form informatia de cluj

Lamborghini la Expo Transilvania

Constructorul italian de maşini Lamborghini se numără între cele peste 170 de companii care vor participa în perioada 6-10 februarie, la Complexul Expo Transilvania din Cluj, la expoziţiile simultane Ambient Instal SGI şi Ambient Electric. Organizatorii, complexul Expo Transilvania şi Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, au luat decizia de a organiza împreună cele două evenimente datorită faptului că instalaţiile electrice fac parte şi ele din categoria mai largă a instalaţiilor. Firmele participante la cele două evenimente sunt specializate în instalaţii de apă-canal, termice, sanitare ori de regenerare
a aerului, conform directorului Expo Transilvania, Ioan Avram
from informatia de cluj

Două treimi din instalaţiile clujenilor, făcute de amatoriPetran: n-avem ce face„Aproximativ 95% din proiectanţii instalaţiilor sunt persoane cu studi

Doar 15% din instalaţiile blocurilor noi din Cluj sunt proiectate de către ingineri specializaţi, susţine decanul Facultăţii de Instalaţii din Cluj din cadrul Universităţii Tehnice, profesorul universitar Gheorghe Badea. Totodată preşedinte al filialei Cluj a Asociaţiei Inginerilor de Instalaţii din România, Badea afirmă că, potrivit legii în vigoare, doar inginerii cu specializarea instalaţii sunt abilitaţi să realizeze acest sector din locuinţele cetăţenilor.

De cealaltă parte, inspectorul adjunct din cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Ioan Petran, susţine că nu a depistat nereguli la Cluj în privinţa proiectării instalaţiilor, acest lucru fiind realizat de către persoane „atestate” în acest sens.


„Calitate slabă”
„Aproximativ 15% din instalaţiile locuinţelor sunt realizate de către ingineri cu specializarea instalaţii, la nivel naţional şi implicit şi la Cluj”, atrage atenţia profesorul universitar Gheorghe Badea, decanul facultăţii de Instalaţii de la Universitatea Tehnică din Cluj. În calitate de preşedinte al filialei clujene a Asociaţiei Instalatorilor, Badea susţine că, potrivit Legii nr. 50/1991, republicată în 2004, doar trei categorii de specialişti au dreptul de a realiza proiecte care privesc locuinţele. Este vorba de arhitecţi – pentru partea de arhitectură, inginerii constructori – pentru partea de structuri şi construcţii, respectiv inginerii de instalaţii – pentru lucrările de profil. „Consecinţa faptului că nu se respectă aceste reglementări sunt calitatea slabă a lucrărilor de proiectare a instalaţiilor şi calitatea şi mai slabă a aplicaţiilor”, mai precizează Badea. El arată cu degetul către Inspectoratul de Stat în Construcţii Cluj, însă Ioan Petran, inspectorul teritorial adjunct în cadrul respectivului for, susţine că instituţia pe care o reprezintă nu a depistat neregului în privinţa proiectării instalaţiilor la Cluj.

Petran: n-avem ce face„Aproximativ 95% din proiectanţii instalaţiilor sunt persoane cu studii superioare, atestate, în instalaţii electrice, termice, etc. Nu există o pârghie prin care să li se interzică să proiecteze în continuare”, a precizat Petran. Gheorghe Badea afirmă că nu are cine să acorde aceste „atestări” din moment ce Legea are prevederi clare în acest sens. Petran spune însă că respectivele „atestări” nu le acordă instituţia pe care o reprezintă, ci forurile superioare din Capitală. „Legea 50 nu este singurul cadrul legislativ în construcţii, mai sunt şi alte regulamente”, a mai adăugat Petran. Potrivit lui, problema finisajelor realizate de nespecialişti este veche şi nici nu va putea fi rezolvată prea curând.

from informatia de cluj

Teste fizice pentru fotbalistii lui "U"

Elevii tehnicianului Meszaros Alpar au efectuat, in aceasta dimineata, teste fizice sub comanda preparatorului echipei, turcul Yuksel Yesilova. Cei 26 de jucatori au tras din greu pe terenul de zgura al complexului "Ion Moina", sub privirile antrenorului Meszaros Alpar si ale directorului tehnic Stelian Gherman.

"Studentii" au fost monitorizati individual de un mic gadget atasat pe corp, cu ajutorul caruia preparatorul fizic Yesilova va da verdictul asupra nivelului de pregatire la care au ajuns.

Marius Suller si Flavius Bad s-au numarat printre primii la teste, in timp ce Cristian Dancia si Fabio Bilica nu au putut tine pasul. Martin Tudor, Andre Astorga si Gigel Coman au spus "pas" la testarea de astazi, primii doi fiind raciti, in timp ce Coman a fost invoit pentru a-si rezolva unele probleme din Capitala.

Altfel, fostul component al gruparii clujene, Sabin Paglisan, si-a vizitat fostii colegi si s-a intretinut pret de cateva minute cu antrenorul portarilor, Calin Ciucur.

from citynews.ro

Mai vin doi brazilieni la "U"

Presedintele-manager al Universitatii Cluj, Toni Dobos, se misca in continuare pe piata transferurilor, cu toate ca i-a pus la dispozitia tehnicianului Meszaros Alpar nu mai putin de zece nume noi pana acum.

Surse din cadrul clubului universitar sustin ca la formatia de la poalele Feleacului sunt asteptati pana la finele saptamanii doi brazilieni, un fundas polivalent de 22 de ani si un mijlocas de 28 de ani. Ambii jucatori vin din postura de jucatori liberi de contract si au activat in prima liga braziliana.

Oficialii lui "U" le-au rezervat deja brazilienilor tichetele de avion pentru sosirea in Romania, dar nu au dorit sa dezvaluie numele celor doi.
from citynews.ro

Final de "mercato" la Universitatea

Inca doua transferuri si alte doua despartiri. Asa se incheie campania de achizitii a Universitatii Cluj.

Managerul gruparii de sub Feleac, Toni Dobos, a reusit sa completeze lotul tehnicianului Meszaros Alpar cu nu mai putin de zece jucatori, Perde si Budean pastrand in continuare sanse mari pentru un contract cu "U" Cluj.

Daca Flavius Bad si Zeno Bundea si-au semnat deja intelegerile cu "U", in zilele urmatoare sunt asteptati pentru a-si parafa contractele Mircea Oltean, George Soltuz, Rares Soporan, Cristian Silvasan, Claudiu Raducanu (foto) si Cristian Dancia.

"Vor mai sosi la echipa doi jucatori si vor mai pleca alti doi pana vineri. Ne-am asigurat concurenta in echipa, avem trei jucatori pe fiecare post. Cautam un mijlocas la inchidere", a spus antrenorul Meszaros.

Purtatorul banderolei de capitan al Sportului Studentesc, Tibi Balan, este aproape de un imprumut la "U" Cluj, patronul Vasile Siman aratandu-se dispus sa-l cedeze pe clujean sub forma de imprumut, daca pana in 4 februarie nu va reusi sa-l transfere la o alta formatie.

Altfel, Calin Zanc ar putea fi cooptat in organigrama clubului de catre managerul Toni Dobos. Zanc a avut astazi la stadionul "Ion Moina" o scurta intrevedere cu oficialii clujenilor.

from citynews.ro

Monday, January 28, 2008

"U" Cluj disputa doua "amicale" intr-o singura zi


Fotbalistii de la Universitatea Cluj si-au programat doua partide amicale miercuri, 30 ianuarie, cand vor intalni Sanatatea Cluj si "U" Mobitelco.

Testul de verificare in compania echipei de liga a III-a, Sanatatea, va incepe la ora 14, pe terenul de zgura al stadionului "Ion Moina". Cu aceasta ocazie, tehnicianul lui "U", Meszaros Alpar, va avea ocazia sa-si vada jucatorii, in primul joc al sau pe banca lui "U".

Cinci ore mai tarziu, fotbalistii vor lasa ghetele cu crampoane deoparte, pentru a da piept pe parchetul Salii Sporturilor "Horia Demian" cu baschetbalistii antrenati de americanul Tab Baldwin. Sportivii clujeni se vor intrece pe parcursul a doua reprize de douazeci de minute, una de fotbal si alta de baschet, iar intrarea este libera.
from citynews.ro

JAF LA O BANCĂ DIN CLUJ. 200.000 DE RON DISPĂRUŢI DIN SEIF

O sucursală a băncii Transilvania din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, a fost spartă, duminică noaptea. Poliţia a stabilit că aproximativ 200.000 de ron au dispărut din seiful băncii. Primele informaţii de la faţa locului arătau că hoţii au tăiat cu flexul un perete de rigips pentru a ajunge la seiful cu bani. Hoţii au pătruns la casa de bani prin peretele comun cu un restaurant închis. Poliţia desfăşoară o anchetă şi trimis o echipă la faţa locului pentru a cerceta zona.

Nu se ştie câte persoane au participat la spargere. Criminaliştii au analizat spaţiul unde a avut loc furtul şi au luat amprente.

Antena3.ro

Bundea: "Am venit sa ne salvam"

Zeno Bundea este ce-a de-a doua achizitie oficiala a gruparii "Sepcilor rosii", dupa Flavius Bad, fotbalist ce a semnat un contract pentru trei ani cu Universitatea Cluj.

Bundea, ultima oara in Israel la Maccabi Netanya, a semnat la randul sau un contract valabil sase luni la "U" Cluj. Fotbalistul vrea sa puna umarul la scaparea echipei de la retrogradare, crezand in acelasi timp ca ultimele opt echipe din clasamentul Ligii I sunt oricand "candidate" la retrogradare.

Mircea Oltean, Silvasan, Soltuz, Budean, Perde si Claudiu Raducanu urmeaza sa semneze angajamentele de joc in zilele urmatoare. Achizitiile reusite de conducerea lui "U" Cluj vor putea fi urmarite in partida de verificare cu Sanatatea, ce va avea loc miercuri, de ora 11, pe terenul de zgura al stadionului "Ion Moina".
from citynews.ro

A fost sparta Banca Transilvania din Floresti!

Sediul Bancii Transilvania din Floresti a fost jefuit de persoane deocamdata necunoscute. Informatia a fost prezentata in premiera de Antena3 si confirmata de Raluca Seucan, purtator de cuvant al IPJ Cluj.

Deocamdata nu exista date oficiale privind jaful, insa se pare ca seiful a fost spart si dinauntru au fost sustrasi aproximativ 250.000 de lei noi.

from citynews.ro

CJ susţine proiectarea stadionului „Ion Moina”

Anul trecut, consilierii judeţeni au decis organizarea unei licitaţii internaţionale pentru desemnarea unei firme care să realizeze proiectul de reconstrucție a stadionului Ion Moina. „Vom aloca din bugetul Consiliului Județean suma necesară proiectării arenei. Deocamdată nu avem în vedere valoarea ei”, a precizat preşedintele Consiliului Județean (CJ), Marius Nicoară. Potrivit acestuia, cheltuiala pe care o va suporta CJ se va stabili la licitaţie, deoarece totul depinde de solicitările firmelor care se angajează să facă proiectul. „Cât despre execuţia lucrărilor, vom solicita bani şi de la Guvern şi cel mai probabil vom încheia şi parteneriate public-privat”, a adăugat Nicoară. Deschiderea ofertelor cu privire la proiectarea stadionului şi a unităţii de cantonament de la Jucu va avea loc în data de 1 februarie.
from informatia de cluj

Cristian Dancia s-a inteles cu Universitatea Cluj

Formatia „universitara“ continua sa se intareasca. Toni Dobos a reusit sa-l convinga pe Cristian Dancia sa evolueze pina la finele sezonului la Universitatea Cluj, pentru a pune umarul la redresarea echipei.

Astazi semneaza

Dancia este considerat solutia cea mai buna pentru postul de fundas stinga, deficitar in opinia conducerii tehnice

Dorit cu insistenta la echipa, pentru a acoperi banda stinga a apararii, Cristian Dancia si-a dat acordul pentru un transfer la formatia pregatita de Alpar Meszaros. Fotbalistul va sosi astazi la Cluj pentru a parafa o intelegere cu „lanterna rosie“. Cel mai probabil, fundasul va semna un contract pe 6 luni, cu optiune de prelungire: „Ne-am inteles cu Dancia. Acesta va sosi miine (n.r., astazi), dar nu stim deocamdata pe ce perioada va semna“, a confirmat pentru monitorul presedintele Universitatii Cluj, Toni Dobos. „Totul este aranjat. Miine vom pune la punct ultimele detalii. Sint sanse foarte mari ca Dancia sa evolueze la Universitatea Cluj in a doua parte a campionatului. Nu cred ca s-ar mai putea intimpla nimic care sa pericliteze acest transfer“, a adaugat Radu Constantea, vicepresedintele formatiei „studentesti“.
In virsta de 27 de ani, Dancia a evoluat de-a lungul carierei doar la patru echipe, Universitatea fiind a cincea. A inceput fotbalul la Politehnica Timisoara, dupa care s-a transferat la FC Arges in 1999. Dupa 4 ani petrecuti la Pitesti, fundasul stinga a fost cumparat de Torpedo Moscova. Evolutiile bune in tricoul „moscovitilor“ l-au propulsat si in echipa nationala, unde a strins cinci selectii. S-a intors in tara la inceputul campionatului pentru a evolua la Politehnica lui Marian Iancu, insa a fost pus pe liber la finalul turului.

A refuzat Grecia

In urma cu o saptamina, Dancia a sustinut probe de joc la formatia Tom Tomsk. A si evoluat in doua partide pentru rusi, antrenorul declarindu-se multumit de evolutiile sale. Cu toate acestea, transferul a picat in ultimul moment. Fotbalistul a mai avut oferte de la patru echipe din campionatul Romaniei plus alte doua formatii din Grecia si Ungaria. In cele din urma a ales sa joace la Universitatea Cluj, o „provocare“, tinind cont de pozitia „Sepcilor rosii“ in clasamentul Ligii 1. „Am mai avut oferte de la alte patru echipe din prima liga si din campionatele Greciei si Ungariei. Am ales Clujul pentru ca am nevoie de jocuri multe, sa revin la forma de altadata. Am avut o discutie cu Toni Dobos si ne-am inteles. Vreau sa ajut aceasta echipa sa se salveze de la retrogradare. Stiu ca s-au facut achizitii bune si avea un lot bun inca din tur, pentru ca Poli a cistigat greu la Cluj (n.r., scor 2-1). Nu merg la Universitatea doar sa imi iau banii, vreau sa ne salvam. Probabil voi semna pina in vara“, a precizat ultima achizitie a Universitatii Cluj.

from monitorul de cluj

Reducerile au declansat nebunia la Cluj-Napoca

„La tati ni-i greu!“, vorba favorita a ardelenilor, a putut fi auzita peste tot prin Polus simbata seara. Dar si „oare ce mi-o trebuit?“, vorbe care cu siguranta se vor auzi din nou la urmatoarea „noapte a reducerilor“. Pina atunci, zeci de mii de clujeni s-au calcat in picioare iluzionati de superofertele magazinelor.

Exod spre mall


Ora 18.30. Simbata seara. Coloana de masini care se indreptau spre Floresti n-ar fi dat de banuit la o prima ocheada. In fond, e weekend, ar fi zis oricine, si deja ne-am obisnuit ca aceasta iesire din Cluj sa fie mereu aglomerata. Oamenii mai intra si mai ies din oras. Clujenii insa stiau sigur motivul incolonarii de simbata seara. Pavel Stratan si noaptea alba de shopping la reduceri.
Cu o jumatate de ora inainte de inceperea concertului, in parcarea de la Polus Center cu greu mai gaseai un loc in care sa-ti lasi masina, pentru ca peste trei sferturi dintre locurile de parcare „erau luate“. Oamenii sint calmi inca. In interiorul mall-ului forfota domina zona de „food court“, dar si in magazinele de incaltaminte si imbracaminte, intr-o incercare disperata de a pune ochii din timp pe marfa la reducere pe care o doreau. „Oare s-o iau? Ba mai bine ma intorc dupa 10, cind incep reducerile. Poate mai scad preturile“, spune clujeanca Lia Mihet. Se probeaza de zor haine, incaltaminte, chiar si lenjerie, dar nici bijuteriile sau parfumeriile nu sint ocolite de doritori. Si doritori au fost cel putin 80% din cei care au intrat in mall. Cumparatori, insa, sint inca putini.

Food-court full


Ora 19. In zona de food-court e imposibil sa te mai invirti. La fiecare masa e o coada de cel putin cinci persoane care asteapta sa te ridici pentru a-ti lua locul. Din tot restul mall-ului oamenii se aduna acum aici. Motivul e unul foarte simplu: Pavel Stratan, care este anuntat cu entuziasm in niste boxe a caror reverberatie e mult prea mare pentru a pastra calitatea vocii umane intacte. Familii cu copii mici cauta cu inversunare un loc. „Ne lasati si pe noi la masa?“, se roaga o fetita blonda nu mai mare de 10 ani. Patru persoane la o masa cu patru locuri, care mai avea libere doar doua scaune. „Lasati, ca stau doar copiii“, se scuza mama, incercind sa linisteasca un baietel agitat si flamind, care cere aproape la fiecare minut o portie de cartofi pai. „Mi-i foame, mama. Nu mai vine tata?“, se lamenteaza baiatul. De vreo 30 de minute tatal sta la coada sa cumpere mincare si inca mai are de asteptat, spre disperarea mamei.
Ora 21. „Sari si ia masa!“, si trei tineri-emo se reped asupra unei masute cu doua locuri, inca neeliberata de ocupantii ei. Acestia din urma se retrag in graba, deranjati de asaltul tinerilor satui de asteptare. Stau in picioare asteptind un loc la o masa de mai bine de 45 de minute. Cu frizuri inegale, indreptate cu placa, plini de piercing-uri si machiati ciudat, cei trei baieti nu par sa bage in seama privirile celor din jur. Se distreaza copios, comentind ultimele stiri publicate intr-o revista dedicata lor. In spate, alte trei grupuri vegheaza atent cantitatea de mincare din farfuriile adolescentilor. Locurile lor sint „valuta“ pretioasa intr-o seara ca aceasta. In food-court, pe culoare, pe bancile de pe culoare, pina si in librarie, un loc e deja o mina de aur, hainele groase, „la purtator“, sint o povara enervanta in aglomeratie, iar cosurile de cumparaturi de la Carrefour sint garderobe ambulante care fac traficul pe culoare si mai dificil de suportat. In librarie reducerea e de numai 5%, dar cumparatorii asteapta rabdatori inca ora 22, ocupind pina si locurile de joaca destinate copiilor in magazin.

Care reduceri?

Click pentru imagine marita

Ora 23, spre miezul noptii – sau „marea navala“. Unele magazine au preferat sa deschida usile pentru reduceri mai tirziu. In fata lor, tineri si batrini rontaind hamburgeri isi spun glume sau se enerveaza pentru ca sufera de cald si nu au unde sa-si lase hainele. Usile mall-ului sint luate cu asalt, inca, de oameni care intra. Ar fi fost greu sa iesi si greu sa intri. In Carrefour lumea sta „ciopor“ pe containerele de haine, pe europaletii cu imprimante mai ieftine sau cu vesela la reduceri. „Ce reducere? Preturile sint ca alea de le-am vazut ieri. N-am vazut reduceri mai mari“, se lamenteaza un tatic clujean, incercind sa tina sub control un prichindel de aproximativ un an care da sa salte in cosul unui vecin de cumparaturi, in joaca. Ceva mai incolo, alti doi copii de pina la 5 ani pling, frecindu-si ochii incarcati de somn. Inghesuiala e greu de suportat chiar si pentru adulti. Cosurile devin vehicule care le dau batai de cap posesorilor. La raionul de legume si fructe, cei care nu mai au rabdare sa stea la coada pentru a cintari marfa sau pentru a se bate pentru o punga si accesul la raion se servesc nonsalanti cu mere si banane ale caror reziduuri neplatite le arunca cu dezinvoltura pe unde apuca.
O noapte la mall se poate rezuma si la cuvintele: „Oare ce mi-o trebuit?“, vorbe nascute din nervozitatea stirnita de o inghesuiala infernala, de cozile imposibile din food-court, de nebunia generata in parcare, pe pasarela sau la casele de marcat. Si totusi, la o noua noapte de shopping clujenii vor navali din nou in mall, sperind sa faca afacerea vietii lor, evident, la reduceri.

„Ne-am mutat in Polus“


„A innebunit lumea. E exact ca in noaptea de cumparaturi de sarbatori. Si atunci s-au calcat in picioare. Acum sint tot atitia oameni, dar la cumparaturi mi se par de doua ori mai subtiri plasele decit atunci. Eram de serviciu si in seara aia“, spune vinzatoarea de la standuri cu parfumuri din fata magazinului Carrefour. Dupa estimarile retailerilor din Polus Center, cel putin 75.000 de vizitatori au luat cu asalt mall-ul intre orele 21 si 24, iar reducerile au dublat vinzarile magazinelor care au oferit vestimentatie tinerilor de pina la 25 de ani. Preturile au variat intre 40 si 125 de lei, iar la incaltaminte, cizmele si pantofii puteau fi cumparati si cu 40-50 de lei.
La ora 24 pasarela era blocata. Linga sensul giratoriu, in parcare, avusese loc un accident suficient de grav cit sa fie nevoie de blocarea circulatiei. Coloana de masini s-a intins pina la podul Manastur, dincolo de Billa, iar in parcare nu mai exista nici un loc, dupa cum nu existau nici taxiuri, ramase undeva in coloana de masini, iar autobuzul care asigura transportul gratuit, ajuns aproape de miezul noptii, a fost luat cu asalt de peste 100 de clujeni care asteptau infrigurati.

from monitorul de cluj

Sunday, January 27, 2008

SUPORTERII RECURG LA AVOCATUL POPORULUI IN LEGATURA CU LEGEA DRAGOMIR

Repezentanţii suporterilor cluburilor Dinamo, Steaua şi Rapid cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională (CC) în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate din Legea 4/2008, cunoscută ca "Legea Dragomir", apreciind că aceasta are un articol care îngrădeşte accesul la justiţie, anunţă Mediafax.

Potrivit unui comunicat postat pe dinamo-online.net, un site al suporterilor dinamovişti, aceştia, prin avocatul Nicolae Cladoveanu, au formulat o petiţie pentru Avocatului Poporului în care îi cer să supună verificării Curţii Constituţionale Legea 4/2008.

"Subscrisele Ligi ale Suporterilor Cluburilor FC Dinamo, FC Steaua, UFC Rapid, toate din Bucureşti, prin reprezentanţii lor legali, vă rugăm ca, în virtutea dispoziţiilor art.59 al.1 şi art.146 lit.d din Constituţia României, să ridicaţi la Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în art. 49 al. 4 al L.4/2008, cunoscută şi ca «Legea Dragomir», care reglementează prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi jocurilor sportive", se arată în comunicatul citat.

Articolul 49 alineatul 4 al Legii 4/2008 prevede că "împotriva ordonanţei procurorului prin care se dispune luarea măsurii interzicerii accesului la competiţii sportive învinuitul sau inculpatul poate face plângere în trei zile de la luarea măsurii în instanţa competentă să judece cauza în prima instanţă, instanţa se pronunţă asupra plângerii printr-o încheiere, care nu este supusa niciunei căi de atac".

Suporterii apreciază că prin această formulare "nefericită", Legea 4/2008 se pune în afara dispoziţiilor constituţionale.

Astfel, aceştia precizează că în articolul 21 "Accesul liber la justiţie" din legea fundamentală este prevăzut, la alineatul 1, că "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Totodată, potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, "nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", explică suporterii posibila neconstituţionalitate a Legii Dragomir.

Suporterii arată că legea fundamentală are prioritate şi toate celelalte legi trebuie să se supună acesteia. "Ambele norme sunt imperative, dar într-o apreciere a legilor considerăm că legea fundamentală are prioritate şi toate legile trebuiesc să se supună supremaţiei sale", precizează sursa citată

Reprezentanţii suporterilor celor trei cluburi bucureşte mai susţin că, încălcând aceste dispoziţii constituţionale, Legea 4/2008 devine "în întregime neconstituţională" şi, pe cale de consecinţă, inaplicabilă, astfel că nu poate produce efecte juridice.

"Neprevăzând căi de atac, se îngrădeşte dreptul la justiţie, sentinţa instanţei de fond devenind definitivă. Vă rugăm deci a ridica, pentru sutele de mii de suporteri, în faţa Curţii Constituţionale excepţia de neconstituţionalitate a legii invocate, pentru că în practică, atât dispoziţiile legilor penale, cât şi civile prevăd căi de atac. Îngrădind accesul la justiţie se încalcă flagrant un drept constituţional pe care credem că nu numai instituţia dumneavoastră nu o poate accepta, dată fiind vocaţia sa, dar nici alte instituţii. De fapt, în 22.01.2008 Instituţia Prezidenţiala la întâlnirea cu promoţia Institutului de Magistratura, preşedintele a cerut noilor magistraţi să observe că multe legi sunt neconstituţionale", arată suporterii în apelul trimis Avocatului Poporului.

from prosport.ro

BANCA TEHNICA ISI ASUMA RISCUL

DORINTA Gherman vrea ca în scurt timp primul unsprezece al lui DORINTA Gherman vrea ca în scurt timp primul unsprezece al lui "U" sa fie compus în majoritate din clujeni
REALISM Stelian Gherman, directorul tehnic al lui "U" Cluj, stie ca transferurile facute sunt cu doua taisuri.

Directorul tehnic al lui "U" Cluj explica strategia de transferuri prin dorinta de a aduce la echipa jucatori de caracter si spune ca are un proiect de viitor prin care majoritatea alb-negrilor sa fie clujeni.

Aflat pentru a doua oara în stafful tehnic al "sepcilor", Stelian Gherman se declara satisfacut de transferurile realizate în aceasta iarna, dar recunoaste ca nu toti jucatorii adusi au fost si prima optiune în topul doleantelor sale. "Au venit jucatori pe care ni i-am putut permite pentru posturile fara dublura. Am fost refuzati de Vaca si de unii fundasi de la Poli Timisoara si atunci ne-am orientat spre alti fotbalisti, pentru a nu ramâne fara suficienti oameni în lot. Unii dintre cei adusi sunt jucatori cu nume, dar sa vedem cât de bine se vor acomoda la echipa si cât de mult ne vor ajuta", a afirmat Gherman, dupa care a exemplificat. "Claudiu Raducanu, de exemplu, are o experienta pozitiva la Steaua, dar la Vaslui nu s-a acomodat. De altfel, orice transfer al unui jucator cu nume este riscant, fiindca asteptarile sunt mari, însa daca nu aduci astfel de fotbalisti nu prea ai cum sa câstigi puncte. Ne-am asumat riscul cu cei câtiva jucatori cu nume transferati fiindca nu ne-am permis sa luam unii de câteva milioane de euro", a mai punctat directorul tehnic al "sepcilor".

Gherman a expus si criteriile care au ghidat campania de achizitii. "Am adus jucatori de cel putin valoarea celor plecati, am dat contracte mai mici si nu am oferit bani la semnatura. Aici am doua exemple. Soltuz este la fel de bun ca Baciu, iar contractele nici nu se compara. De asemenea, Oltean, un portar macar de valoarea lui Tudor, a renuntat la bani ca sa vina la noi", a precizat Gherman, care are si un of. "Ne-am fi dorit sa pastram jucatorii din Cluj, care sa joace cu sufletul, pentru ca publicul asta apreciaza. Din pacate, l-am pierdut pe Andrei Muresan, care n-a mai vrut sa continue", a conchis tehnicianul clujean.

Orice transfer are o doza de risc, mai mare la jucatorii cu nume, de la care si asteptarile fanilor sunt mai mari.

Stelian Gherman, director tehnic "U" Cluj

Stelian Gherman despre...

• Strategia din retur: "In primele opt etape trebuie sa aducem cât mai multe puncte din deplasare si sa batem tot acasa. Daca nu ne apropiem repede de pluton, va fi greu sa ne salvam";

Exemplul Ovidiu Sabau: "Politica lui de la Bistrita este de urmat. Si noi vrem sa ne bazam pe disciplina si organizare si sa izbutim cu un buget mic sa obtinem performante mari. Insa, fata de Gloria, la noi presiunea e mult mai mare, fiindca echipa are mai multi suporteri";

Fabio Bilica (foto): "Este normal sa-l penalizam, pentru ca a încalcat Regulamentul de Ordine Interioara. L-am înteles totusi pentru ca ne-a povestit ca a avut unele probleme personale si a avut parte si de încurcaturi cu biletul de avion. Il vom reprimi în lot"

Perde si Budean: "Ne vom decide în aceasta saptamâna daca vor ramâne, însa au sanse mari sa fie retinuti în lot. Eu îl cunosc pe Budean, Meszaros îl cunoaste bine pe Perde si cred ca vor ramâne la noi";

Tactica de joc: "Chiar daca avem multi atacanti de valoare, nu cred ca vom juca cu trei vârfuri. Eu prefer un 4-4-2 sau un 4-1-3-2. Cel mai important este cum ne vom organiza în aparare".

from prosport.ro

AMICAL CU SANATATEA PE "ION MOINA"

"U" CLUJ Alb-negrii vor disputa miercuri primul meci din acest an, în compania formatiei de Liga a treia Sanatatea Cluj. Partida va avea loc pe terenul de zgura de lânga stadionul "Ion Moina", de la ora 11:00. "Sepcile" planuiesc sa joace doua partide pâna la plecarea în Turcia, dar par incomodate de starea terenurilor din Cluj. Preparatorul fizic, Yuksel Yesilova, va pleca înaintea echipei clujene în Antalya pentru a perfecta partidele amicale.

from prosport.ro

"REPAR CE AU STRICAT ALTII"

SATISFACTIE Anton Dobos este multumit ca a reusit sa faca într-un timp scurt transferuri bune la SATISFACTIE Anton Dobos este multumit ca a reusit sa faca într-un timp scurt transferuri bune la "U" Cluj în ciuda lipsei unui buget consistent pentru achizitii
TONI DOBOS Presedintele lui "U" spune ca situatia de criza în care se afla echipa îi sperie pe multi fotbalisti si ca în actualele conditii campania de transferuri este reusita.

Presedintele "sepcilor rosii", Anton Dobos, a declarat ca a fost nevoit sa renunte la unii jucatori care aveau salarii exagerate, pentru ca exista riscul ca echipa sa intre în faliment.

Domnule Dobos, au venit sapte jucatori noi la "U". Sunteti multumit de transferurile pe care le-ati realizat?

Da, cred ca este o campanie de transferuri reusita. Nu puteam face mai mult în conditiile în care bugetul nostru este destul de limitat. Nu pot face tot ce îmi doresc fara bani. Daca as fi avut un buget de 10 milioane de euro, spuneam sigur ca echipa va evita retrogradarea. Asa pot spune doar ca vom face tot ce ne sta în putinta pentru a realiza obiectivul.

Regretati ca l-ati pierdut în ultimul moment pe Vaca si pe Pedro Oliveira?

Nu regret niciun jucator care nu a venit. Pentru mine, important este sa formez la "U" o familie din jucatori care sa vina cu sufletul aici. Imi doresc un lot echilibrat din toate punctele de vedere, cu fotbalisti care sa lupte pe teren. Trebuie sa avem rabdare cu cei care au venit în iarna. Atât am putut face în acest moment. Eu gestionez o situatie de criza si nu este usor sa convingi jucatori sa vina la ultima clasata pe contracte nu foarte mari. Eu le multumesc celor care au acceptat sa vina la "U" într-un moment foarte greu.

Nu va temeti ca ati putea fi acuzat ca urmati o politica identica cu a predecesorilor dumneavoastra?

Situatia financiara atât ne permite deocamdata. Ca sa aduci jucatori din America de Sud, ai nevoie de multi bani. Jucatorii tineri din România sunt, de asemenea, supraevaluati. Eu am venit aici pentru a repara ce au stricat altii. Am gasit la "U" jucatori care aveau 150.000 de euro pe an si fotbalisti cu contracte de 2.400 de dolari. Este o diferenta enorma. N-am gasit decât contracte exagerate, conditii mai proaste ca la Liga a III-a si un stadion care arata jalnic. Este usor sa acuzi, dar eu nu stau pe un munte de bani la Universitatea ca sa îmi pot permite sa aduc pe cine doresc.

Fanii cred ca jucatori precum Soltuz, Bundea sau Raducanu nu vor fi un plus pentru "U", bazându-se pe experientele esuate cu Baciu, Bolohan sau Negrean...

Nu se pot face asemenea comparatii. In primul rând, cei care au plecat aveau contracte foarte mari în comparatie cu prestatiile lor. Baciu a jucat toata viata libero si nu se încadra deloc în sistemul 4-4-2, ca fundas la marcaj. De bine, de rau, Soltuz este un jucator cu experienta, care a jucat dintotdeauna fundas la marcaj. Bolohan si Bundea nu pot fi comparati pentru ca nu joaca pe acelasi post. In plus, Zeno Bundea a disputat 39 de meciuri din 40 pentru Maccabi Netanya, cu care a evoluat si în cupele europene. Claudiu Raducanu este un atacant de mare experienta si sper ca ne va ajuta mult. O sa încercam sa facem acest lot sa joace cu inima si sa-si dea viata pe teren. Poate ca unii ne vor învinge, dar macar vom sti ca jucatorii au facut tot posibilul pentru victorie.

Ati avertizat ca "U" ar putea intra în faliment daca va continua sa plateasca salarii mari. Mai exista aceasta temere?

Daca ramâneau jucatori cu contracte de peste 100.000 de euro si daca ne mai angajam sa aducem jucatori de 250.000 de euro, nu stiu unde se ajungea. M-am gândit si la viitor. Orice suma de bani trebuie gestionata foarte atent.

In afara de salvarea de la retrogradare, mai aveti si alte obiective legate de "U" Cluj?

Eu am venit sa fac o treaba sanatoasa la Universitatea, care sa ramâna peste ani. Vreau sa fac ceva de durata si am nevoie de rabdare si de ajutor. Incerc sa fac terenuri de antrenamente si un stadion modern, cu nocturna. Eu când jucam la "U" aveam conditii de 200 de ori mai bune decât cele de astazi. Baza de antrenament si vestiarele erau peste cele ale Stelei sau ale lui Dinamo. In loc sa se dea sute de mii de euro unor jucatori care sa nu ajute cu nimic echipa, mai bine se investea în infrastructura. Eu încerc sa fac cât mai multe lucruri, dar este foarte greu, pentru ca sunt multe de facut.

Eu când jucam la «U» aveam conditii de 200 de ori mai bune decât cele existente acum. Le multumesc jucatorilor care au acceptat sa vina la noi în asemenea situatie.

Anton Dobos, presedinte "U" Cluj

Am adus ce jucatori ne-am permis. Daca aveam 10 milioane de euro buget, faceam poate alte transferuri si as fi putut spune înca de acum ca voi salva echipa de la retrogradare.

Anton Dobos, presedinte "U" Cluj

Exceptiile care confirma regula

Cel mai în forma nou-venit pare sa fie Zeno Bundea, jucator laudat de Alpar Meszaros pentru travaliul sau. Fostul rapidist a venit din postura de titular la Maccabi Netanya, cu care a obtinut locul secund la finele sezonului trecut în campionatul israelian si cu care a jucat în Cupa UEFA. De asemenea, Cristian Silvasan era de regula titular la Poli Iasi, chiar daca nu s-a prea "lipit" la gol în turul campionatului, în timp ce atacantul Flavius Bad, desi nu s-a impus ca titular la Gloria Bistrita, a reusit sa prinda câte 15 meciuri pe sezon, în cei doi ani petrecuti la formatia antrenata de Ioan Ovidiu Sabau.

from prosport.ro

PARIURI DESTUL DE RISCANTE

ESEC Claudiu Raducanu (în dreapta) nu s-a regasit dupa plecarea de la Steaua, nici macar la FC VasluiESEC Claudiu Raducanu (în dreapta) nu s-a regasit dupa plecarea de la Steaua, nici macar la FC Vaslui
ACHIZITII Jucatorii transferati în aceasta iarna de formatia ardeleana au cam facut tusa în ultimii ani la formatiile de la care au venit. Ei îsi pot relansa cariera salvând-o pe "U" de la matineu.

Dintre cei sapte fotbalisti achizitionati în pauza competitionala de Universitatea, doar Cristian Silvasan si Zeno Bundea se pot lauda ca au fost oameni de baza la fostele formatii.

Sapte transferuri si alti jucatori aflati în stand-by. Acesta este pâna acum bilantul lui "U" Cluj de la venirea lui Anton Dobos în functia de presedinte. Dupa ce a încercat în zadar sa-i transfere pe Pedro Oliveira, Joselito Vaca sau Andrei Cristea, Dobos s-a orientat tot spre jucatori aflati pe final de cariera sau cu putine meciuri în ultimele sezoane. Aceasta politica a fost adoptata în mare si de fosta conducere, dar s-a dovedit a fi falimentara. Dintre jucatorii transferati în iarna de "U", portarul Mircea Oltean a bifat doar patru meciuri în ultimii doi ani. Nici George Soltuz nu se poate lauda cu multe partide în aceeasi perioada. Fundasul de 30 de ani n-a mai fost titular de drept din timpul în care Toni Dobos era patronul sau, la Poli AEK Timisoara. Jucatorul a mai trecut pe la FC Vaslui, Jiul, Poli Timisoara si Gloria, dar n-a rupt gura târgului. In ultimii patru ani, Soltuz a evoluat în doar 23 de partide. La fel, Rares Soporan, pentru care transferul de la "U" la Poli, în ianuarie 2005, nu a fost deloc un pas înainte, a bifat doar 10 partide în ultimii trei ani în primul esalon, desi între timp a trecut si pe la Ceahlaul, o echipa mai slab cotata. In fine, nici ultimul sosit pe "Moina", Claudiu Raducanu, n-a rupt gura târgului dupa plecarea de la Steaua. "Blocnotes" nu a confirmat nici la Espanyol, nici la Arminia Bielefeld, nici la FC Vaslui, de unde a fost chiar exilat în al treilea esalon, la FCM Husi. Dupa "episodul Husi", Raducanu s-a plimbat pe la Guangzhou Pharma (China), Nea Salamina (Cipru) si Sorrento Calcio (Serie C) si a venit la "U" direct de la baza de pregatire a Armatei Craiova, echipa de L iga a treia.

from prosport.ro

Bancnota de 50 de euro, cea mai falsificata

Bancnotele de 50 de euro au cel mai mare procent de falsificare in tarile Uniunii Europene, procentul fiind de 38 la suta din totalul bancnotelor falsificate, informeaza Banca Centrala Europeana.


Urmeaza bancnotele de 20 de euro, in procent de 27,5 la suta, de 100 de euro, cu 22 la suta, 200 de euro, cu 9 la suta, de 10 euro, cu 2,5 la suta, 500 de euro si 5 euro, ambele cu 0,5 la suta.

Cupiurile de 20, 50 si 100 de euro reprezinta cumulat 88 la suta din totalul bancnotelor falsificate.

In cursul celui de-al doilea semestru al anului 2007, au fost retrase din circulatie un total de 296.000 de bancnote euro falsificate. Desi in usoara crestere, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, acesta se situeaza intre limitele considerate normale in ultimii ani, se mai precizeaza in comunicatul de presa al BCE. (Rompres)

Vanzarea lui "U" se va discuta saptamana viitoare

Consilierii locali vor discuta saptamana viitoare, in sedinta care va avea loc joi, modalitatea de vanzare a clubului de fotbal Universitatea.

Consilierul local Ovidiu Turdean le va propune colegilor sai din Consiliu mai multe variante de vanzare a pachetului majoritar, detinut in acest moment de catre Primaria Cluj-Napoca si Consiliul Local.

Consilierii pot decide fie sa vanda clubul pe o suma modica, cu clauza de investitii pentru cumparator, fie sa incaseze bani mai multi pentru recuperarea sumelor investite in ultimii an. In acest ultim caz, Consiliul Local nu ar mai putea controla soarta financiara a clubului pe viitor.

Administratia locala si-a anuntat intentia de a vinde actiunile pe care le detine la "U" inca de anul trecut, vanzarea urmand sa aiba loc in cursul acestui an. Procesul de vanzare va fi demarat insa numai dupa ce va fi finalizat raportul de evaluare a clubului. Evaluarea a inceput in luna decembrie.
from citynews.ro

INCURAJAT DE "REGE"

CONVERSATIE Alpar Meszaros (stânga) si Gica Hagi au discutat mult despre fotbalCONVERSATIE Alpar Meszaros (stânga) si Gica Hagi au discutat mult despre fotbal
"U" CLUJ Alpar Meszaros, noul antrenor principal al "sepcilor", s-a întretinut vineri seara aproximativ o ora cu Hagi.

Alpar Meszaros a participat vineri seara la inagurarea noului sediu "Autotransilvania" din Cluj-Napoca, acolo unde s-a întâlnit cu cel mai mare fotbalist român din toate timpurile.

Imediat ce a ajuns la inagurarea sediului de patru milioane de euro, Alpar Meszaros a dat de Gica Hagi, care l-a invitat într-o loja pentru o discutie privata. In aceeasi loja au mai luat loc fostul mare tenismen Ilie Nastase, Zoltan Iaszko, unul dintre cei mai apropiati oameni ai "Regelui", si fostul arbitru Marian Salomir. Conversatia a durat aproximativ o ora. "Nu am discutat foarte mult despre fotbal, am abordat mai multe subiecte. Hagi mi-a urat bafta în retur si a zis ca, daca vom munci bine, ne putem salva de la retrogradare deoarece echipa este una valoroasa", a zis Meszaros, care si-a întarit convingerea ca poate sa ramâna cu echipa sa în prima liga. "Nu avem lot rau, se munceste bine, atmosfera este foarte buna. Vor fi multe partide directe, de sase puncte, în retur si acelea vor conta foarte mult. Ne putem salva, nu este imposibil. Sper sa începem cu dreptul, cu un rezultat pozitiv la Rapid", a mai zis "Rata", asa cum este poreclit Meszaros de catre fani.

from prosport.ro

Daca vrei cariera, nu te insura!

Mai bine single pentru a face cariera: nu este o idee prea romantica, dar, cu siguranta, eficienta, cel putin potrivit unui sondaj european care a chestionat 13.000 de persoane din 13 tari. Potrivit majoritatii celor chestionati, ''singuratatea sentimentala'' ar fi o faza de maturizare de care trebuie sa profiti drept accelerator pentru cariera. In esenta, fara sotie si fara copii carora sa le dai socoteala este mult mai usor sa te misti prin lume si sa fii disponibil 24 de ore pe zi pentru sefii tai, noteaza La Stampa.

Totusi, succesul si relatia de cuplu nu sunt in mod absolut si definitiv incompatibile. In cazul barbatilor, factorul cu adevarat discriminatoriu devine nu atat singuratatea, cat acela de a avea o tovarasa hotarata sa-si ajute sotul in realizarea obiectivelor si in escaladarea succesului. Cu alte cuvinte, o regina a saloanelor care sa invite persoanele potrivite si sa stabileasca prietenii cu celelalte sotii cu cariera, sa organizeze petreceri etc.

O rasa feminina pe cale de disparitie - noteaza autorul - avand in vedere faptul ca la ora actuala tot mai multe doamne sunt hotarate sa-si faca singure cariera. Fireste, o femeie poate avea rolul de volan pentru cariera sotului, si sunt multe femei, mai ales in Italia, care isi ajuta sotii sa-si realizeze visele. De asemenea, exista femei care au reusit in sarcina dificila de a impaca propria cariera cu aceea a sotului.

In sfarsit, exista si o categorie de femei periculoase pentru barbati ambitiosi. De obicei sunt frumoase si faimoase, deseori actrite, carora le place mai mult puterea decat propria persoana. Un singur exemplu: Carla Bruni. In opinia acida a unuia dintre numerosii sai logodnici celebri, Eric Clapton, Carla Bruni este ''o femeie care atunci cand te paraseste trebuie sa fii fericit si sa-i multumesti Domnului''. Sarkozy nu este de acord, in schimb, francezii se pare ca da, daca este sa dam crezare sondajului potrivit caruia e mai bine singur... (Rompres)