Saturday, April 5, 2008

Maserati parchează la Cluj

Primul show-room din afara capitalei va fi dat în folosinţă până la finele anului.
Primul show-room Maserati din afara capitalei se va inaugura în acest an la Cluj. Acesta va comercializa mai multe autoturisme de lux ale celebrei mărci auto, printre care se vor număra Gran Turismo şi limuzina Quattroporte.

“Ne-am orientat către Cluj pentru că noi considerăm că este o zonă cu posibilităţi. Sunt convins că în primul an de existenţă vom vinde circa opt-zece maşini. Ne vom adresa segmentului oamenilor de afaceri. Eu întotdeauna am spus că noi nu vindem maşini, ci creăm relaţii cu oamenii care îşi doresc o maşină. In general, clienţii noştri au ajuns deja la a cincea sau la a şasea maşină”, ne-a declarat Mike Costache, director general al Maserati România.

Acesta a precizat că unitatea din Cluj, care va respecta identitatea corporativă a grupului Maserati, va avea 150-200 mp, iar valoarea totală a investiţiei se va ridica la 400.000 de euro. Costache a menţionat că la Cluj vor fi expuse modelele Gran Turismo şi Quattroporte, iar de anul viitor şi o variantă decapotabilă pentru Gran Turismo, ce urmează să fie lansată pe piaţă.

Preţurile de pornire vor fi de 97.500 de euro la Gran Turismo, 115.000 de euro la Gran Turismo S şi de 98.500 de euro la Quattroporte, la care se adaugă TVA şi dotările opţionale. Maşinile comandate la Cluj vor fi livrate în patru-şase luni. In acest an, Maserati România va deschide al doilea show-room din Bucureşti, în zona Băneasa, după cel inaugurat pe Calea Dorobanţilor.

Continuarea in Ziua de Cluj

No comments: