Saturday, June 7, 2008

Boudarene:" Românii au un campionat corupt”

Fabiene Boudarene(în alb-negru)

Fabiene Boudarene(în alb-negru)

Prestigiosul cotidian francez „L’Equipe” a publicat un material cu fostul fotbalist al celor de la „U” Cluj, Fabiene Boudarene.
Deşi mijlocaşul a lăudat jucătorii din România, spunând că sunt foarte tehnici, el nu a ezitat să taxeze modul în care se dispută competiţia din ţara noastră.

„Publicul român este pasionat de fotbal, este foarte exigent. În România, fotbalul este cu adevărat sportul naţional, jucătorii sunt foarte tehnici, dar problema lor este că au un campionat corupt“, a acuzat Boudarene. „Au existat nişte cazuri incredibile în ultimele etape. CFR Cluj şi Steaua se luptau pentru titlul de campioană, iar preşedinţii celor două cluburi au propus sume mari jucătorilor adverşi, între care şi unora din echipa mea. Când am auzit despre aceste lucruri, eu am refuzat să mai intru pe teren în ultimele trei etape. Pur şi simplu, nu am dorit să fiu implicat în astfel de practici. Asta a fost decizia mea”, a încheiat mijlocașul francez.
Continuarea in prosport.ro

No comments: