Monday, July 7, 2008

"U" Cluj ţinteşte promovarea

Remus Câmpeanu, viitorul preşedinte al Universităţii, crede că, după ce a scăpat de penalizarea de şase puncte în „cazul Valiza“, echipa de pe „Moina“ ar trebui să forţeze promovarea. Deşi, până la decizia CAF, alb-negrii urmau să pornească sezonul viitor al ligii secunde cu minus opt puncte, acum clujenii se gândesc să-şi schimbe obiectivul. “Mă bucur că s-a anulat depunctarea, pentru că eram nevinovaţi. Cu numai două puncte minus, eu zic că trebuie să forţăm promovarea”, a spus Remus Câmpeanu. Consiliul de Administraţie se va reuni săptămâna viitoare pentru a stabili obiectivul echipei. “Vom avea o şedinţă a Consiliului de Administraţie în care vom discuta şi alte probleme, printre care şi obiectivul”, a conchis Radu Constantea, reprezentant Oncos.

"Dacă şefii vor promovarea, eu şi echipa o să încercăm să o realizăm" - Alpar Meszaros, antrenor „U“ Cluj

sursa prosport.ro

No comments: