Saturday, December 29, 2007

Mircea Sandu: "CFR a fost favorizată de arbitri"

După ce patronul Rapidului, George Copos, a acuzat că CFR cluj controlează arbitrii şi că delegările se fac de fapt de la Cluj, însuşi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal afirmă că echipa antrenată de Ioan Andone a beneficiat de arbitraje favorabile în acest sezon.



„În cele 19 etape disputate până acum marea majoritate a formaţiilor din Liga I au avut probleme cu arbitrajul. Cea mai dezavantajată cred că a fost UTA, dar şi Bistriţa şi Craiova au avut astfel de probleme. La polul opus se află CFR Cluj, care a fost cea mai favorizată de deciziile arbitrilor. E clar, la meciul cu Rapid, unul extrem de important după cum o arată şi clasamentul, au avut gol din ofsaid, la Bistriţa li s-a dat un penalty care nu a fost şi tot aşa. Asta însă face parte din joc până la urmă. Eu nu cred că îşi riscă cineva libertatea încercând să mituiască arbitri, sper să nu fie nimeni“, a declarat Mircea Sandu, informează Interesul public.

No comments: