Wednesday, April 30, 2008

Romania, te iubim si cu tine ne mandrim!


Euro 2008: Cele 16 participante şi-au ales sloganurile

Turneul final al Campionatului European din vară se apropie cu paşi repezi. Până la 7 iunie, ziua în care atenţia întregului continent va fi captată de competiţia din Austria şi Elveţia, cele 16 participante şi-au ales sloganurile care le vor reprezenta.

Ideea a aparţinut membrilor UEFA. În ultima lună, microbiştii din toată Europa au putut vota pe site-ul oficial al Euro 2008 sloganul care va fi imprimat pe microbuzele cu care favoriţii lor se vor deplasa prin Austria şi Elveţia. Mai precis, fanii au avut de ales dintre 3 variante, variante rezultate în urma altor sondaje, realizate de Federaţiile de Fotbal din fiecare din cele 16 ţări participante.

Dacă vreţi să vedeţi care este sloganul „tricolorilor”, precum şi cele ale celorlalte 15 echipe naţionale calificate la Europene, dar şi cum arată cele 16 microbuze, accesaţi galeria foto de mai jos.

Galerie foto: Microbuze şi sloganuri Euro 2008
sursa antena3

No comments: