De ce nu ne caută turiştii?

La ora când timpul permite oamenilor să se deplaseze, să facă excursii, să se detaşeze de problemele de zi cu zi şi să şi pună în practică planurile de concediu, pe care le-au “rumegat” un an întreg, Clujul pare mai degrabă un oraş din care lumea abia aşteaptă să plece decât unul care să fie pregătit pentru a primi, - asemeni altora asemănătoare ale Europei -, milioane de turişti.

Un prozator clujean îşi începea o povestire cu fraza : “Vara străzile par mai largi (...)”. Străzile clujului de azi, deşi vara şi-a pus, iată, în mod clar amprenta asupra oraşului, nu sunt deloc mai largi, fapt care îmi confirmă că textul scriitorului nu are decât valenţe strict estetice şi nici o legătură cu realitatea.

E drept, acesta mai stă foarte puţin în Cluj, fiindcă este fericitul posesor al unei case într-unul din satele din apropiere. Şi, poate că acolo, sau undeva în amintirile de peste ani ale acestuia, într-adevăr, străzile par mai largi... N-aş fi făcut această constatare-remarcă, dacă n-aş fi fost,

de-a lungul anilor, la fel ca atâţia alţi oameni care trăiesc în oraş, agresat de imaginea pură a unei nesimţiri plutind deasupra urbei, imagine care sufocă orice încercare de normalitate, de normalizare sau redimensionare a conceptului de “loc-locuire”.

Concept care pare, în viziunea mai veche, sau mai recentă a arhitecţilor şi edililor de peste timpuri, doar un mic “căcăţel” peste care poţi – că tot vorbim despre stradă – să-l eviţi, dacă nu cu un pas mai mare, atunci, desigur, cu o săritură... Statisticile spun că oraşul polonez Cracovia a avut pe parcursul anului trecut opt milioane de vizitatori.

Tot în timpul anului trecut, România (deci o ţară întreagă!) s-a bucurat de interesul a numai şase milioane de globe-trotter-i. O simplă statistică ce demonstrează clar că oraşele, dar şi staţiunile turistice ale ţării noastre sunt complet neinteresante pentru vilegiaturiştii mapamondului.

Mai sunt multe motive pentru ca oraşul Cluj să nu fie prea curând ţinta milioanelor de oameni care se mişcă pe glob, dorind ca în scurtul timp în care se odihnesc să se bucure de minunile descoperirii ritmului secret al unui oraş străin. Puţinătatea şi proasta calitate a serviciilor din restaurante, lipsa de imaginaţie a managerilor culturali şi, nu în ultimul rând, viaţa publică aflată la vedere, cea pe care o poate simţi orice om care are timp să ia seama la lucruri aparent lipsite de importanţă, dar care dau chiar nota generală a vieţii estetice de zi cu zi a unui oraş care (mai) trăieşte.

Deocamdată, îşi “trage sufletul” asemeni unui muribund. Cineva îmi spunea că numărul turiştilor care vin este direct proporţional cu cel al oamenilor care citesc în parcuri şi în autobuze... în acest moment, din păcate (sau din fericire?), nu avem o astfel de statistică.

Continuarea pe Ziua de Cluj