Wednesday, March 5, 2008

Cartier de zgârie-nori în Bună Ziua


ZF Transilvania, Cluj: 1.500 de apartamente noi vor fi construite într-un cartier care va cuprinde şi blocuri de 30, respectiv 20 de etaje. Proiectul Carmel va fi realizat pe o suprafaţă de 7,1 hectare în sudul cartierului Bună Ziua şi va include 24 de blocuri cu şase sau nouă etaje, o clădire de 30 de etaje şi alte două imobile de câte 24 de niveluri. Conform planului urbanistic zonal, aproximativ 2,5 hectare vor fi spaţii verzi.

Săptămâna trecută, proiectul propus de Carmel Land Development SRL, firmă înregistrată în Bucureşti, a fost aprobat printr-o hotărâre de consiliu local.

“Planurile noastre imediate pentru Cluj includ finalizarea planurilor detaliate pentru cartierul pe care îl vom realiza la Cluj, care va fi o comunitate închisă, cu spaţii verzi, parcuri şi cascade, clădiri de înaltă clasă la standarde internaţionale”, a declarat pentru Ziarul Financiar Dael Schnider, business development vice president în cadrul Carmel Investments Group.

“Proiectul presupune realizarea a 1.500 de apartamente. Intenţionăm să investim peste 100 de milioane de euro în acest proiect”, a mai afirmat Dael Schnider. “În ceea ce priveşte Clujul, oraşul se bucură de o explozie de investiţii în domeniul afacerilor care vor genera o cerere mare pentru spaţii de locuit”, a afirmat acesta. “În continuare, căutăm şi alte oportunităţi de investiţii în zona Clujului”, a afirmat Dael Schnider.

“Abia aşteptăm să finalizăm procedurile necesare solicitate de autorităţile locale şi să începem să construim cât de repede posibil”, a declarat business development vice president din cadrul Carmel Investments Group. Lucrările de construcţie a cartierului vor demara cel mai probabil în al doilea trimestru anul acesta. “Primele apartamente vor fi livrate la începutul lui 2010”, a spus Dael Schnider.

Din Pipera în Bună Ziua

Carmel Investments Group derulează proiecte imobiliare rezidenţiale care totalizează 3.000 de apartamente în România. Investiţiile totale derulate în prezent de dezvoltatorul imobiliar se ridică la 400 de milioane de euro, potrivit reprezentantului Carmel Investments Group. Unul dintre proiecte este Green Vista, dezvoltat în Pipera, care se află în curs de construcţie. Cele 240 de apartamente sunt deja scose la vânzare. Alte două proiecte, aflate în stadiul de proiect, care vor totaliza 1.000 de apartamente, vor fi realizate în Pipera şi în Otopeni.

“Avem mare încredere în bazele pieţei imobiliare româneşti, şi, mai ales, în piaţa rezidenţială românească. Cererea mare pentru sectorul rezidenţială, în special în oraşele mari, este satisfăcută doar gradual şi limitat. De asemenea, odată cu creşterea standardului de viaţă, cererea va fi şi mai mare pe piaţa rezidenţială. În câţiva ani se va atinge un echilibru în acest sector. Până atunci, preţurile la proprietăţi vor continua să crească, ajungând, cu timpul, să fie apropiate de cele din Europa de vest. În această situaţie, credem că impactul crizei internaţionale din domeniul imobiliar va fi limitat pe piaţa românească”, a afirmat Dael Schnider, business development vice president în cadrul Carmel Investments Group.

Zgârie-nori în tot Clujul

În acest moment toate cartierele Clujului au proiecte de construcţii tip zgârie nori. Sigma Tower, compania omului de afaceri Arpad Paskany va realiza un proiect care cuprinde două turnuri a câte 35 de etaje fiecare, ansamblul fiind situat în cartierul Zorilor. în cartierul Mănăştur se va realiza proiectul unui investitor american, "Tower Park", un alt ansamblu rezidenţial care va fi format din trei blocuri zgârie-nori, cu înălţimea de 18 etaje. Latino Grup va construi un bloc de 20 de etaje pe calea Turzii, iar compania Imperial Developement a anunţat realizarea unui zgârie-nori de 25 de etaje pe Calea Floreşti.

No comments: