Saturday, March 8, 2008

Exemplul Vaslui pentru Universitatea Cluj

Tehnicianul Universităţii a recunoscut pentru presa din Vaslui că în momentul în care a semnat cu echipa de pe “Ion Moina” s-a gândit la modul în care actuala formaţie a lui Dorinel Munteanu a evitat retrogradarea în sezonul 2005-2006.
Atunci, “galben-verzii” aveau 11 puncte după 21 de etape, cu patru mai puţin decât zestrea actuală a lui “U”, însă au reuşit într-un mod miraculos să evite “matineul”. Partida dintre FC Vaslui şi “U” se va disputa mâine, cu începere de la ora 15.30, în direct pe Telesport.

Cotidianul Adevărul de Vaslui a publicat în ediţia de ieri un material în care antrenorul Universităţii, Alpar Meszaros, dezvăluia că unul dintre principalele motive pentru care a acceptat misiunea de a-i salva pe “studenţi” de la retrogradare a fost performanţa “galben-verzilor” din urmă cu două sezoane.

Atunci, echipa finanţată de Adrian Porumboiu a izbutit să evite retrogradarea, chiar dacă la finalul turului ocupa ultima poziţie a clasamentului, fără nici o victorie, şi cu doar şase puncte acumulate la finalul turului. “Duminică întâlnim echipa pe care noi o avem ca exemplu, dacă se poate spune aşa.

în sezonul 2005-2006, FC Vaslui era într-o situaţie asemănătoare, dar nu a renunţat la luptă şi a reuşit să se salveze. Când am venit la “U” Cluj, am dat exemplul Vasluiului celor din conducere şi le-am spus că totul este posibil”, a declarat “Mesi” pentru Adevărul de Vaslui.

Menţine sistemul

Deşi nu va putea conta pe Gigel Coman, suspendat, antrenorul clujenilor nu va schimba sistemul de joc, urmând să mizeze pe acelaşi 1-4-4-2. “Raţa” a spus, însă, că există şanse mari ca în partida de mâine să opereze mai multe schimbări în formula de start, faţă de jocul cu UTA Arad de etapa trecută. “Vom juca tot 1-4-4-2 pentru că avem jucători care se pretează la acest mod de joc.

Vor exista schimbări în primul “11”. E normal. în primul rând nu vom putea conta pe Gigel Coman, însă vor apărea şi alte nume noi”, a precizat tehnicianul clujenilor. Foarte probabil, Nemanja Jovanovic va fi lăsat pe bancă, titular în avanposturi, alături de “căpitanul” Dorin Goga, urmând să fie Claudiu Răducanu.

Acesta din urmă va reveni, astfel, pe terenul ultimei echipe la care a evoluat în prima ligă. La FC Vaslui, Răducanu a fost adus ca un mare transfer, însă n-a confirmat, motiv pentru care a intrat şi într-un conflict cu cei din conducere, fiind trimis la “satelitul” FCM Huşi. Banda stângă va fi modificată complet, faţă de jocul cu UTA Arad. în condiţiile în care Milan Jovanovic a evoluat foarte slab, iar Gigel Coman este suspendat, în partida de mâine ar putea apărea în primul “11” Unguruşan şi Savu pe posturile de fundaş, respectiv mijlocaş stânga.

O altă variantă pentru poziţia de apărător de bandă stângă este Cristian Dancia, însă jucătorul venit de la Poli Timişoara nu este apt din punct de vedere fizic pentru a fi trimis titular. “Dancia va fi inclus în lot, însă nu cred că ar putea juca titular”, a spus Meszaros.

O altă problemă cu care se confruntă tehnicianul este legată de accidentările brazilienilor din centrul apărării.

Atât Astorga, cât şi Bilica au acuzat dureri musculare, iar folosirea lor în jocul de mâine este incertă. Cu toate acestea, Alpar Meszaros s-ar putea să-i forţeze pe cei doi încă din primul minut şi să înceapă jocul cu următorul “11”: Merlier – S. Rădoi, Astorga, Bilica (Şoltuz), Unguruşan – Silvăşan, Boudarene, Bundea, Savu – Goga, C. Răducanu. Partida va începe la ora 15.30 şi va fi transmisă în direct de postul Telesport.

from ziua de cluj

No comments: