Regele sculelor
Inima se învârte ca roţile troleelor, uite, am mai trecut peste o groapă, inima e plină de gunoi, da, aşa mă simt, în orice moment aş putea ceda, în pat, în somn, pe drum, în Mărăşti, Mănăştur sau poate în tren. Totul e să se întâmple odată, se să oprească pentru totdeauna. Simt că am un infarct continuu, timpul nu se mai opreşte.
Şeeeeeeedinţă!, toată lumea e îngrozită de acest cuvânt, toţi îşi beau cafeaua şi aşteaptă când Guţă va trece leneş în mijlocul încăperii, ne va privi şi, amuzat, va striga: Şeeeedinţă! Ne vom aduna în jurul biroului încet şi vom începe ziua de muncă. Ce subiecte aveţi?
Fiecare îşi are “sursa” lui. “Mediafaxu'” meu e Regele Sculelor. E doctor în istorie şi e vânzător în Piaţa Mărăşti. De dimineaţa până seara stă la taraba lui şi nu mai ştie cum să-şi ia clienţii la mişto.
Cât costă drujba asta?, îl întreabă arătând cu piciorul un eventual cumpărător. Regele Sculelor îl măsoară, îşi dă seama că ăsta nu va cumpăra niciodată drujba, aşa că râde şi îi arată cu pula: Scrie preţul pe ea! Clientul se oftică şi iese imediat din cuşca din termopane. Regele îşi are secretele lui, ca să nu răcească are întotdeauna usturoi la el. Mai bine să pută decât să fie bolnav.
Totuşi, Regele Sculelor ia şi el ţepe. Apropo de drujbă. Cineva a reuşit să-i şutească o drujbă din magazin. Pur şi simplu a dispărut. Ca un creion sau o unghieră.
O! Saşa! Hai la o cafea! Mergem până la Zmăuoaice, cum le zice el vânzătoarelor de cafea. Toţi râd când îl văd pe Regele Sculelor. Normal, doar e rege şi trebuie să te pui bine cu el. Îl cunoscusem chiar în piaţă. La un moment dat s-a apropiat o tipă de mine şi m-a întrebat dacă-s eu. Păi eu sunt, ce să zic. Vrea să te cunoască prietenul meu. Regele îşi făcea doctoratul pe tema războiului din Afganistan, iar eu făcusem nişte interviuri cu veteranii, aşa că mă căuta după ce, la un moment oportun pentru temă, adică după 11 septembrie, publicasem pe aceeaşi pagină un interviu chiar în ziarul la care imediat va apărea Guţă şi va zice: Şeeeedinţă!
Cu Regele Sculelor am cunoscut o grămadă de locuri şi localuri obscure ale Clujului. Totul începea cu: Azi te invit să-ţi arăt un loc super pizdos! Ca de obicei, şi azi, la cafea, m-a chemat într-o bodegă din Mănăştur. E chiar undeva după pod. Regele Sculelor îşi începuse cariera sa de comerciant în piaţa din zonă.
Departamentul Sport, prin reprezentantul său chel, cu faţă gravă, dar care ascunde altceva, se ridică, dă un picior scaunului, trânteşte tastatura de masă: Băga-mi-aş pula! Chaikovsky ăsta mi-a futut iar computerul!
Aşa că urc în 6. Orice aş face, tot ajung să urc în 6. Oamenii se deosebesc şi după mijloacele de transport pe care le folosesc. Până la urmă, eu cred că sunt om de troleul nr. 6. Mărăşti – Mănăştur. Portretul robot al unui om de troleul nr. 3, de exemplu, e o babă cu un căţel. Al autobuzului 8 – un gabor şmecher care intră la Mihai Viteazu, se aşează pe scaun şi începe să vorbească la telefon. Între timp, mai şi mănâncă, mai bea bere dintr-un pet de un litru.
Intrăm cu Mediafaxu' meu într-o bodegă împuţită, plină de fum şi mizerie. Pieţarii şi beţivii din zonă se relaxează după o zi obositoare. Toţi îl salută cu mult respect pe Rege: Săru' mâna! Ce mai faceţi, de mult nu aţi mai trecut pe la noi! Regele râde, le spune că a avut de făcut nişte chestii foarte importante. Dar acuma gata, ne vom integra în grup.
Imediat apare şi Edy, alt doctorand, în tricou şi pantaloni scurţi. Mă lasă în ceaţă din trei glume din care nu înţeleg absolut nimic. Regele Sculelor mă întreabă dacă nu vreau să mănânc, că în bodegă se găteşte bine. Nu, mulţumesc, nici chiar atâta încredere. Mai bine bere.
Uite, zice Edy, şi începe să-mi arate zeci de legitimaţii. E foarte mândru de ele. Asta e de la minister, asta de la presă, asta de la puşcărie... Tu ai? Nu.
Undeva, printre blocurile astea din Mănăştur, se află Dumnezeu. E atât de puternic şi de tare, că nu se simte deloc. Pentru că el, acum, vorbeşte cu un singur om. Dar asta e altă poveste...
S-a terminat şedinţa. Fumătorii sunt supăraţi. Discriminareeeeeeee. Mare, mare! Pe toţi pereţii din hala asta scrie cu litere mari: FUMATUL INTERZIS! Ca să fie foarte clar. Plus o scrisorică în care se zice de respectul pentru colegii nefumători, blabla. Aşa că fumăm doar afară, ca loserii. Apropo, noroc că a trecut grupul meu de loseri pe aici, că mi s-au terminat ţigările. Aşa că trag o fugă până afară.
S-a făcut noapte în Mănăştur. Ieşim cu Regele Sculelor şi cu Edy din birtul împuţit. Jumătate dintre clienţi sunt beţi muci, sforăie în mizeria în care au căzut. Fug să prind ultimul troleu spre Mărăşti, le zic. Te conducem câteva staţii! Sunt nebuni. Râdem ca idioţii şi toţi călătorii se uită chiorâş la noi.
Apropo, îi zice Edy Regelui, uite ce paşaport am. Regele Sculelor ia paşaportul: Ce să aibă, e normal, ca al meu. Uită-te mai bine. Paşaportul meu! Unde mi-s actele? Edy râde şi scoate pe rând toate actele Regelui. A învăţat asta la pârnaie. Dar asta e altă poveste.
O staţie, două, trei. Ăştia nu mai coboară. Regele îşi ţine mâinile pe portofel, dar degeaba, el revine continuu la Edy. Uf, bine că nu mi-am luat biletul de tren, zice Regele Sculelor. Edy rânjeşte: Ăsta? Ajungem la cinema Mărăşti. Coborâm. Hai să prindem un taxi, ca să ne întoarcem, zice Edy. Îi chem la mine. Poate aşa prindeţi şasele dimineaţa.
Când intrăm în lift, Regele Sculelor, tot el Mediafax, îmi zice: Mâine ai să fii la Departamentul Special.
Citeşte primul episod din "Mon amour Mănăştur" aici
Mai multe despre Alexandru Vakulovski
No comments:
Post a Comment