Tuesday, March 11, 2008

Doboş vrea bază sportivă în Feleacu!

Gabriel Dombri


Anton Doboş (foto) a împlinit două luni de preşedinţie la „U” Cluj. Bilanţul este unul mai mult decât pozitiv. Echipa a câştigat cinci puncte şi nu a pierdut nicio partidă, Alpar Meszaros pare a fi „cartea cîştigătoare”, la stadion s-a amenajat o sală de forţă modernă, iar Universitatea „Babeş-Bolyai” a deschis porţile Parcului Sportiv „Iuliu Haţieganu” pentru ca „studenţii” să se poată antrena şi să efectueze cantonamentele de dinaintea partidelor. Toni Doboş nu intenţionează să se oprească aici şi are în vedere construirea unui baze sportive în comuna Feleacu!
De această dată, proiectul nu este unul utopic, aşa cum a fost cel din comuna Chinteni, gândit, proiectat şi apoi abandonat de fosta conducere a clubului.
Nicolae Balea, viceprimarul comunei Feleacu este un suporter declarat al Universităţii Cluj şi printr-un prieten a ajuns să-l cunoască pe Anton Doboş. Din vorbă în vorbă, Nicolae Balea şi Toni Doboş au ajuns să discute şi despre zestrea clubului, una „sublimă, dar care lipseşte cu desăvârşire.” Lipsa unei baze sportive şi a unui hotel-restaurant constituie următoarele proiectul preşedintelui Doboş, iar primarul Feleacului, Ioan Tanţău, şi Nicolae Balea sunt dispuşi să-i dea o mână de ajutor. În urmă cu aproximativ patru săptămâni, Doboş a fost invitat de Tanţău şi Balea să inspecteze împrejurimile comunei pentru găsirea terenului unde urmează să fie construită baza sportivă.

7 hectare pentru „U”

Primăria comunei Feleacu deţine mai multe suprafeţe de teren şi este dispusă să-i dea lui Toni Doboş o mână de ajutor în vederea construirii unei moderne baze sportive. „I-am arătat domnului Doboş un teren de aproximativ 18 hectare, aflat în apropierea radarului aviatic. Pentru construirea bazei sportive are nevoie de 7 hectare de teren, iar noi suntem dispuşi să-l oferim. Acum, urmează să stabilim care este cea mai convenabilă formă juridică de asociere. Ştiu că domnul Doboş intenţionează ca baza sportivă să aibă 5 terenuri de antrenament, dintre care unul sintetic, hotel-restaurant, sală de forţă şi bazin de recuperare”, ne-a declarat Nicolae Balea, viceprimarul Feleacului.

„A venit cu nişte portughezi!”

Construirea bazei sportive „U” în Feleacu nu va putea începe decât după vinderea pachetului majoritar deţinut de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Cel mai probabil, cumpărătorul acţiunilor deţinute de CL va fi SC Impact SA, prin firma SC Intop. „Preşedintele Toni Doboş nu a venit singur să vadă terenul, ci a fost însoţit de câţiva oameni de afaceri portughezi. Cred că proiectul va fi realizat de respectivii portughezi, pentru că ne-au fost prezentaţi ca specialişti în construcţii. Totuşi, e puţin probabil ca lucrările să înceapă până la încheierea campionatului, situaţia de la club nefiind deloc clară. Domnul Doboş aşteaptă să vadă cine va fi noul patron al Universităţii”, a mai afirmat viceprimarul Feleacului.
Contactat telefonic, Anton Doboş a confirmat că are în vedere construirea bazei sportive. „Deocamdată, vă pot spune că doresc ca Universitatea să aibă o bază sportivă. Am informat anumite persoane despre intenţia mea şi aştept să văd cum şi cui se va vinde clubul. Nu trebuie uitat că şi Consiliul Local al comunei Feleacu trebuie să aprobe înstrăinarea terenului”, ne-a declarat Toni Doboş.

from informatia de cluj

No comments: