Moarte clinica

E cinic sa incerci sa faci o radiografie a jocului Universitatii. E foarte greu sa gasesti lucruri pozitive. Sunt momente dureroase prin care trecem acum, momente emotionante care nu ne lasa sa savuram placerile vietii. E trist ca am ajuns sa gasim lucruri bune doar in trecut. De fiecare data cand incercam sa explicam aceasta minunata bucurie de a fi U-ist folosim trecutul pentru a o exemplifica. De sus in jos si de la est la vest toti sunt vinovati. Mi-a venit ideea acestui post dupa ce am citit pe Guestbook un mesaj lasat de “tis” in care facea referire la sacrificiile pe care suporterii le fac pentru a-si incuraja favoritii.

E greu sa te impaci cu gandul ca echipa ta favorita pierde in ultimele minute ale meciului posibilitatea de a se intoarce din deplasare cu trei puncte. Si nu o data s-a intamplat asta ci de mai multe ori. Si, daca mai adaugi ca aceste goluri au fost de fapt autogoluri nu iti ramane decat sa te lovesti in moalele capului si sa iti aplici trei ciocane in cap de nervi. E si mai greu sa existi ca entitate de suporter si sa faci atatea sacrificii in van. Sa te incumeti sa urmezi echipa la sute de kilometri de casa, sa canti 90 de minute, sa fluturi steaguri si sa induri frig. Sa mergi cu autocare jegoase, cu trenuri vechi sau chiar sa faci auto-stopul. E atat de ciudat cum unii care ar trebui sa ne faca fericiti continua intr-o maniera de indiferenta sa isi bata joc de noi. Sa ne desconsidere si sa ne trateze ca o unealta cantatoare pe care o pot folosi spre propriul amuzament. La “U” sunt cativa jucatori care nu au nici cea mai mica idee despre ce inseamna acest simbol. Nu sunt constienti de faptul ca acest club inca mai supravietuieste datorita noua. Nu constientizeaza faptul ca la “U” nu trebuie sa tragi la titlu ci trebuie sa tragi la suflet. Trebuie sa pui pasiune si sa ai o atitudine libera si deschisa. Esti obligat sa te ridici la alte standarde. Am fost alaturi de echipa de ani buni. Si atunci cand am retrogradat in B si atunci cand am retrogradat in C. Nu vom parasi niciodata acest simbol deoarece pentru noi, el reprezinta o stare de spirit. Noi traim prin aceasta vocala magica si ne construim viata in jurul ei. Voi, conducatori, politicieni, antrenori si jucatori sunteti trecatori. Sunteti papusi de plastic care trec dintr-o mana in alta. Noi in schimb ramanem. Si aici vom sta pentru tot restul vietii noastre sa aparam culorile acestui club. Sa promovam acest spirit povestindu-le copiiilor nostri si nepotilor despre marile meciuri ale Universitatii.

Sunt suporteri printre noi care mai si muncim legal si incercam sa ne tinem familiile cum putem. Luam de la gura copiiilor nostri pentru a va vedea pe voi la lucru. Mancam sandwich-uri puse de mamele sau nevestele noastre pentru ca nu avem bani sa iesim la restaurant. Induram zeci de bancuri si glume despre autogolurile inscrise de voi si despre pozitia lui “U” din clasament. La servici nu ne putem concentra deoarece ne gandim la cat de stupizi sunteti in anumite situatii. O singura victorie in acest campionat este mult prea putin pentru a va ierta. Sunt si unii care joaca cu sufletul la “U” cum ar fi Szolomajer, Goga, Suller, Ungurusan, Radu Sabo, Muresan, Bus, Dolha, Andrei Cordos, jucatori care chiar daca uneori joaca la fel de slab ca restul echipei stiu ce inseamna “U”. Stiu ca atunci cand pierzi penibil trebuie sa iti lasi capul in pamant si sa demonstrezi etapa viitoare ca infrangerea respectiva a fost o intamplare. Spunea cineva ca e al dracu de greu sa fi U-ist in aceste momente. Este intr-adevar greu dar e si o madrie de nedescris. Indiferent de jocul slab si de vinovatii pentru acest lucru ceea ce ne deosebeste de multi este faptul ca suntem langa echipa mereu. Nepotii nostri nu vor auzi povesti cu voi si mediocritatea voastra. Nu vor auzi cat de penibili sunteti. De la piticul fara coaie pana la mustacioara corupta, incluzandu-l pe prostul care nu a reusit sa intre la facultate la Cluj si terminand cu majoritatea jucatorilor, atat mai am de spus:

DACA NE BAGATI IN B, VA RUPEM PICIOARELE!
from http://blog.ucluj.ro/