Thursday, December 13, 2007

Mulţescu: "Nu credeam că îmi va fi atât de greu!"

Antrenorul principal al Universităţii Cluj, la conferinţa de presă pe care a susţinut-o astăzi, a afirmat că nu s-a gândit la bani când a preluat banca tehnică a "Şepcilor roşii". Gigi Mulţescu a mai spus că acţionarii îl pot da afară când vor. "Conform contractului eu am doar obligaţii. Acesta se poate rezilia la dorinţa conducătorilor. Nu m-au interesat banii, ci doar salvarea echipei de la retrogradare. Nu ştiu dacă voi fi demis de la echipă, dar acest lucru se poate întâmpla oricând. Totuşi, simt sprijin din partea domnilor Boc şi Tişe", a spus Mulţescu. "Principalul" a ţinut să mai adauge că nu s-a aşteptat să-i fie atât de greu la "U", iar înfrângerea de la Buzău a contribuit decisiv la deteriorarea moralului jucătorilor. "Am început nesperat de bine, cu un egal la Craiova şi o victorie în faţa Stelei, dar eşecul de la Buzău ne-a distrus moralul. Lipsa terenurilor de antrenament, accidentările şi zestrea săracă de puncte mi-au făcut viaţa grea la Cluj. Nu regret venirea la Cluj, însă toate aceste neajunsuri m-au consumat", a conchis Gigi Mulţescu.
from informatia de cj

No comments: