Saturday, February 9, 2008

Chiriile mari din centrul Clujului alungă mărcile importante

Distribuitorul de echipamente sportive Master Sport, care vinde în ţară marca Salomon, refuză să revină la Cluj, motivând preţul exagerat al chiriilor la spaţiile comerciale, după ce şi-a închis reprezentanţa, acum mai bine de un an. „Am avut un magazin aproape exclusiv pentru marca Salomon, în centrul oraşului, dar dealerul nostru local a preferat să se retragă din domeniu. Deocamdată nu merită să redeschidem o reprezentanţă”, este de părere directorul Master Sport, Gelu Kelmer. „Vânzările în Cluj erau modeste, dar cea mai mare problemă au fost chiriile. Sunt foarte mari. În Cluj şi Braşov e nenorocire. Şi în Braşov a trebuit să închidem, pentru că ajunsese chiria să fie mai mare decât în Bucureşti”, a explicat Kelmer. Bulevardul Eroilor, unde a fost deschisă reprezentanţa Salomon, este cea mai scumpă arteră comercială din provincie, cu preţuri medii de 60 euro/metru pătrat. Amintim că preţurile exagerate de pe piaţa imobiliară clujeană ţin la distanţă şi alţi investitori. Este cazul, spre exemplu, al omului de afaceri Gheorghe Manole, care a investit 12 milioane de euro în construcţia clădirii de birouri Power Business Center şi care intenţiona să ridice o a doua astfel de clădire în Cluj. „Preţurile sunt deja exagerate. Acum trei-patru ani erau în regulă, dar acum au explodat artificial. Au ajuns aproape ca cele din Bucureşti, dar una e să valorifici o investiţie în capitală şi alta în Cluj”, a explicat Manole pentru Informaţia de Cluj. Marca Salomon este distribuită în România de Master Sport SRL Bucureşti, înfiinţată în octombrie 2000. Compania distribuie produsele în lanţurile de magazine cash-and-carry Selgros, Metro şi Carrefour, dar în Cluj are o singură reprezentanţă, în Polus Center, unde produsele se vând de către Carrefour. Producătorul brandului Salomon, Amer Sports, a anunţat miercuri că va concedia 400 de angajaţi, în special în Franţa şi Austria, dar decizia va afecta şi reprezentanţa din România, conform directorului general al companiei finlandeze, Roger Talermo. Master Sport deţine 14 magazine în România, din care unul la Cluj. Amer Sports produce în România articole sportive în cadrul unor contracte lohn cu două fabrici din Oradea şi Orăştie unde lucrează peste 2.000 angajaţi.

from informatia de cluj

No comments: