Friday, February 8, 2008

"Reclamagii" de profesie

La Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică(ASP) Cluj sosesc anual 500-600 de reclamaţii pe diverse teme care ţin de sănătatea publică.

"70% dintre reclamaţii sunt intemeiate şi noi luăm toate măsurile pe care le avem la îndemână: sancţiuni contravenţionale sau suspendarea activităţii temporar sau definitiv. În schimb mai primim şi reclamaţii de la agenţi economici care încearcă prin intermediul nostru să îşi rezolve problemele de concurenţă, de la foşti angajaţi care îşi reclamă patronii pe diverse cauze de igienă, dar şi reclamagii de profesie, care urmăresc interese financiare, urmăresc să escrocheze firmele şi să scoată bani de la ele", a declarat Nicolae Deleanu, directorul ASP Cluj. Clujenii reclamă de la vecini care ţin pisici în casă, aliemente alterate, gropi de gunoi clandestine, până la antenele GSM care le-ar afecta sănătatea.


"Reclamagiu" de profesie

"Avem un student de 28 de ani care cu asta se ocupă, face sesizări la noi ori la OPC, prin care reclamă diverse situaţii şi cere despăgubiri. Anul trecut s-a prezentat la un magazin care comercializa carne de pasăre şi produse din carne şi a cumpărat doi pui congelaţi. I-a dus acasă şi cred că i-a ţinut pe balcon la cald, pentru că era în perioada verii şi s-au alterat, apoi i-a recongelat, s-a dus la magazin a luat alţi doi pui, i-a înlocuit cu cei stricaţi, apoi s-a întors la magazin cu cei stricaţi", a spus Nicolae Deleanu. Tânărul respectiv a făcut reclamaţie la ASP, iar o echipă de la Inspecţia Sanitară de Stat s-a deplasat la faţa locului, dar nu a găsit nereguli. "Am mers la faţa locului şi lada frigorifică funcţiona la parametrii normali, iar probele luate din pui erau în regulă. În plus am cerut bonul de casă şi am văzut că a cumpărat de două ori pui", a mai spus Deleanu. Cu toate acestea tânărul a dat în judecata firma respectivă şi a cerut daune de câteva sute de milioane. "A acţionat firma în justiţie şi a cerut daune de sute de milioane. După un an de judecată firma i-a dat 30 sau 40 de milioane, numai să scape de el", a mai spus Deleanu.
Culmea, după această ispravă tânărul a mai încercat o dată "figura". "După o vreme a mai depus o sesizare. S-a dus la un magazin cu autoservire, la standul de legume şi fructe şi a ales exact produsele alterate. Apoi a venit la noi şi a cerut un buletin de analiză pe ceapa pe care a cumpărat-o , a făcut o sesizare şi a cerut despăgubiri. Am mers la magazinul respectiv şi într-adevăr la acel stand mai erau produse cu ceva semne de alterare, dar era un stand cu autoservire, puteai să îţi alegi tu produsele, nu te obliga nimeni să le iei pe cele stricate", a mai spus Deleanu.


Radiaţiile buclucaşe

Şi antenele GSM aşezate pe diverse blocuri de locuit constituie un motiv de reclamaţie la ASP. "Există o categorie de reclamanţi care şi-au dat acceptul să se instaleze antena contra unor interese materiale cum ar fi instalarea unor geamuri termopan şi când nu le mai sunt satisfăcute cerinţele fac reclamaţie la noi", spune Deleanu. Acesta recomandă să nu se instaleze antene GSM pe blocuri de locuit sau pe instituţiile publice, chiar dacă până acum nu s-a demonstrat ştiinţic că aceste radiaţii ar avea efecte nocive asupra sănătăţii oamenilor.
from clujeanul.ro

No comments: