Saturday, February 9, 2008

Confuzie

Clujenii îl testează în Turcia pe portarul albanez Arjan Mustafa şi nu pe Ilion Lika cum au anunţat iniţial

Universitatea Cluj aştepta marţi în cantonamentul din Turcia doi jucători albanezi, pe portarul Ilion Lika (27 de ani), care a bifat 14 prezenţe în tricoul echipei naţionale şi pe mijlocaşul Alert Alcani (27 de ani), legitimat în trecut şi la Gloria Bistriţa.
La Belek, a ajuns însă goalkeeperul Arjan Mustafa (28 de ani), şi nu Lika, nume care a apărut pe site-ul oficial al clubului în echipa Universităţii, în amicalul de miercuri cu Chunnam Dragons (0-0). Prestaţia portarului albanez contra coreenilor a fost una exactă, lucru ce i-a determinat pe oficialii clujeni să afle în detaliu mai multe de trecutul său.

Ieri, directorul sportiv Sorin Vădana, a reparat greşeala. "Este vorba de Mustafa Arjan şi are 28 de ani. Lika nu a mai ajuns în Turcia", a precizat Vădana. Arjan a evoluat ultima dată în prima ligă albaneză la KS Kastrioti Kruje şi sînt şanse mari ca el să semneze un contract pe doi ani şi jumătate cu "şepcile roşii". În schimb, Alcani nu a fost păstrat şi a plecat ieri din cantonamentul echipei.

Cine proiectează stadionul?
Comisia pentru stadion a Consiliului Judeţean, condusă de Dan Canta, va face public astăzi numele firmei cîştigătoare a licitaţiei pentru proiectarea noii arene "Ion Moina". Firmele înscrise la licitaţie sînt Universitatea Tehnică din Cluj, cu o ofertă de 1.666.000 de lei, şi Proiect Carpaţi din Bucureşti, care propune 1.770.720 de lei pentru proiectarea stadionului. Dacă totul va decurge conform planului întocmit de Consiliul Judeţean Cluj, la finele sezonului, vor demara lucrările de construcţie şi modernizare la arenă.

Dancia s-a întors
Fundaşul stînga, Cristian Dancia, accidentat la genunchi în meciul amical de luni cu ruşii de la Gazovik (1-0), a revenit astăzi în ţară, unde va efectua un control medical amănunţit. Altfel, "studenţii" vor disputa sîmbătă, de la ora 16:40, al treilea joc amical din stagiul de pregătire de la Belek, în compania locului 10 din Uzbekistan, Andizhan.
from gsp.ro

No comments: