Monday, January 7, 2008

Audienţă


Gigi Mulţescu speră să obţină astăzi sprijinul primarului Emil Boc pentru a continua la cîrma Universităţii

Ultimul cuvînt în privinţa viitorului lui Gigi Mulţescu pe banca Universităţii îl va avea primarul Clujului, Emil Boc.

Deranjat că nu s-a realizat nici un transfer pînă acum şi că s-a renunţat la stagiul de pregătire din Turcia, programat pentru perioada 14-26 ianuarie, antrenorul "şepcilor roşii" i-a anunţat duminică pe preşedintele Toni Doboş şi pe directorul sportiv, Sorin Vădana, că intenţionează să renunţe la funcţie. "Nu există o demisie, nici verbal, nici în scris, de la domnul Mulţescu. Dînsul a spus doar că se gîndeşte să renunţe. Mîine (n.r. azi) va fi o întîlnire a Consiliului de Administraţie unde antrenorul îşi va prezenta punctul de vedere. Se va decide dacă se continuă cu actualul antrenor sau se va apela la o altă variantă", a precizat managerul general al "şepcilor roşii", Alin Tişe.

Mulţescu a preluat banca tehnică a "şepcilor roşii" pe 12 octombrie, la insistenţele lui edilului clujean. "Nu vreau să mai vorbesc pînă nu am întîlnirea cu domnul Boc. Apoi, voi putea spune multe", s-a limitat să spună Mulţescu. Tehnicianul speră să-l determine pe Boc să-i ofere mînă liberă la transferuri şi să obţină un vot de încredere în faţa acţionarilor, care nu mai cred în viitorul său la Universitatea.



Gigi Mulţescu şi-ar putea încheia mandatul pe banca Universităţii Cluj după doar 87 de zile / Foto: Raed Krishan

Ce a reuşit Mulţescu la "U" Cluj
- "U" a reuşit prima victorie din campionat, 2-1 cu Steaua, în etapa a 12-a
- a obţinut 8 puncte din 9 meciuri, faţă de Falub, cu 3 puncte în 10 etape

Ce i se reproşează lui Mulţescu
- nu a reuşit să facă o familie în vestiar, intrînd în conflicte cu jucătorii
- a renunţat la 19 jucători, listă care s-a redus ulterior la 13 nume;
- l-a transferat pe Mamadou Zongo, care a jucat 30 de minute, după care s-a accidentat la acelaşi genunchiul la care mai suferise 5 intervenţii chirurgicale
- nu a avut o relaţie bună cu presa;

A luat comisioane?
Surse neoficiale susţint că Gigi Mulţescu a încasat comisioane importante din transferurile atacantului Zongo şi ale fundaşului Andre Astorga. Cei doi jucători au ajuns la Cluj prin intermediul aceluiaşi impresar, Traian Gherghişan, care este şi impresarul lui Mulţescu. Clubul clujean i-a plătit lui Gherghişan 100.000 de euro, 60.000 de euro pentru Zongo şi 40.000 de euro pentru Astorga. Mulţescu a propus în iarnă conducerii Universităţii jucători de la doi impresari, Traian Gherghişan şi Sorin Colceag.

Rezilieri stopate
Mai mulţi jucători aflaţi pe lista de transferuri întocmită de tehnicianul Gigi Mulţescu ar fi trebuit să se prezinte ieri la sediul clubului pentru a-şi rezolva problemele contractuale. Deoarece situaţia antrenorului este incertă, întîlnirile cu jucătorii au fost sistate. "Pînă nu se rezolvă problema antrenorului nu putem demara discuţii cu jucătorii aflaţi pe lista de transferuri", a spus vicepreşedintele clubului clujean, Radu Constantea. "Nu m-a mai sunat nimeni. Mă prezint la program şi vom vedea ce se va întîmpla", a afirmat Gigel Coman.

Ţinte
Conducătorii iau în calcul mai multe variante pentru înlocuirea lui Gigi Mulţescu pe banca tehnică a echipei. Numele vehiculate sînt Basarab Panduru, Ionuţ Popa, Cristi Pojar, Stelian Gherman, Mircea Cojocaru şi chiar Adrian Falub. Popa, Pojar şi Cojocaru au declinat deja oferta, iar Falub e dorit la Sportul Studenţesc. "M-am înţeles în principiu cu Sportul pe un contract de doi ani şi jumătate. Nu ştiu nimic de o eventuală revenire la «U». Pînă la sfîrşitul săptămînii sînt liber de contract", a spus Falub. Altfel, secundul Universităţii, Francisc Dican, îl va însoţi pe Falub la Bucureşti, dacă va semna cu Sportul.
from gsp

No comments: