Monday, February 25, 2008

Boc: “Momentul simbolului Universitãţii”

Printre cei aproximativ o sutã de suporteri care au sãrbãtorit, sâmbãtã seara în Giuleşti victoria echipei în faţa Rapidului, scor 2-1, s-a numãrat şi primarul Clujului, Emil Boc (foto). Acesta s-a aflat la Bucureşti cu ocazia alegerilor naţionale ale tineretului PD-L, iar de acolo s-a deplasat direct la stadionul “Valentin Stãnescu”, urmãrind din mijlocul galeriei repriza secundã a partidei.

Pre[edintele Consiliului Jude]ean, liberalul Marius Nicoarã, a finan]at cu 5.000 de lei o parte din deplasarea suporterilor la Bucure[ti, acesta fiind un obişnuit al “galeriei” de pe Ion Moina, iar Emil Boc s-a aflat la prima experienţã de vizionare a meciului din interiorul galeriei “Sepcilor”.

Edilul municipiului a fost, însã, în mare formã, cântând tot meciul alãturi de “Sepcile roşii”. La final, cu o voce rãguşitã, Boc a spus cã cele trei puncte din Giuleşti au spart ghinionul proverbial care a urmãrit echipa în turul campionatului. El şi-a menţinut declaraţia optimistã din momentul instalãrii lui Anton Doboş ca manager general, când a spus cã în proporţie de 90% Universitatea este salvatã de la retrogradare.

“Dupã ce am vãzut cum am început, mi-am dat seama cã poate fi bine în seara asta (sâmbãtã – n. red.). S-a spart ghinionul, am rupt gura târgului cu victoria de la Bucureşti în zece oameni. E momentul refacerii simbolului Universitãţii. Nici nu mã gândesc cã nu scãpãm de la retrogradare. Am zis asta din momentul în care l-am instalat pe Toni Doboş, când a fost momentul acela de crizã”, a spus Boc.

El a adãugat cã în primã instanţã a nimerit, din greşealã, în mijlocul suporterilor rapidişti. “Am venit de la şedinţa organizaţiei de tineret (a PD-L – n. red.) şi m-am gândit unde sã mã duc? Am intrat pe partea aialaltã, am vãzut doar rapidişti, aşa cã am zis cã am greşit partea şi am mers în galeria noastrã”, a mai spus primarul Clujului.

Evaluarea clubului, gata în trei sãptãmâni

Printre pupãturi cu simpatizanţii PD-L din Giuleşti şi rugãminţi ale “bãştinaşilor” de ajutor umanitar, Boc a dat câteva detalii asupra procesului de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni la CFM “U”, deţinut de Consiliul Local. “Peste douã-trei sãptãmâni e gata evaluarea clubului.

Am vorbit cu mai multe firme care sã vinã sã facã evaluarea, iar în scurt timp vom încheia procesul. Unul dintre co-acţionari are prioritate, dacã nu, scoatem clubul la vânzare. La Bucureşti o sã mai vin la meciuri, sã-i batem!

Pe bucureşteni îi batem la politicã şi îi batem şi la fotbal”, a conchis Boc, care a adãugat cã nu se pune problema ca Dorin Goga sã fie vândut pânã la varã.

from ziua de cluj

No comments: