Monday, January 14, 2008

Ce maşini conduc clujenii?

Străzile Clujului sunt pline de contraste: după ce te-a înecat fumul unui Trabant, se prea poate să-ţi vezi reflexia în geamurile fumurii ale unei maşini care cu siguranţă a costat câteva zeci de mii de euro. Străzile Clujului sunt pline, pur şi simplu: cifra de 175.000 de autoturisme nu mai uimeşte pe nimeni dintre cei obligaţi să treacă, zi de zi, prin centru.

CLUJEANUL a aflat ce maşini s-au vândut la Cluj în 2007, care au fost preferatele, pentru care modele s-au scos sute de mii de euro din buzunare dar şi care au fost codaşele clasamentului.

Loganul face furori

Dacia Logan, numită pe vremuri şi “maşina de 5.000 de euro”, face în continuare furori printre clujeni şi detronează la o diferenţă foarte mare restul maşinilor din clasa ei la numărul de unităţi vândute. Anul trecut, la Cluj s-au vândut nu mai puţin de 2.564 de unităţi.

Venind ca o alternativă la maşinile mici, Dacia Logan a adus un spaţiu mult mai mare decât rivalele sale şi, chiar dacă preţul este scăzut, respectă normele Uniunii Europene în materie de securitate, emisii de gaze, zgomot şi reciclarea materialelor. Preţul de pornire este de 6.400 de euro, la care se adaugă opţiunile fiecărui client în parte, astfel că se poate ajunge până la 10.950 de euro. Cu un motor de 1.4 MPI, cu care este dotat modelul Ambiance, viteza maximă este de 162 de km-h, iar consumul urban este de 9,2 litri, cel extraurban de 5,5 litri şi mixt de 6,8 litri. Punctul forte al maşinii, pe lângă preţ, este spaţiul foarte mare - atât al şoferului cât şi al pasagerilor. La testele de siguranţă Euro NCAP, Dacia Logan a obţinut trei stele din cinci, punctajul cel mai mic fiind înregistrat la testul cu pietonii.

Pe locul doi, tot Dacia

Pe locul doi în topul celor mai vândute maşini în 2007 la Cluj-Napoca se află tot o maşină din gama Dacia, de această dată e însă vorba de Logan MCV. Break-ul cu 5 sau 7 locuri s-a comercializat în 478 de unităţi. Lansarea oficială a celui de-al doilea model din gama Logan a avut loc în octombrie 2006, cu patru modele de motorizare disponibile iniţial. Lor li s-a adăugat şase luni mai târziu şi versiunea diesel 1.5 dCi cu 85 de cai putere. Modelul echipat cu un astfel de motor are un consum de 5,2 l şi poate ajunge la o viteză de 165 km/h. Preţul de pornire a Loganului MCV este de 8.200 de euro şi poate ajunge până la 12.050 de euro, în funcţie de motorizare şi dotări.

Vechia Fabia se vinde bine

Locul al treilea este ocupat de Skoda Fabia, cu 442 de unităţi vândute în 2007, atât din modelul nou cât şi din cel vechi. Anul trecut, Skoda a scos pe piaţă un nou model de Fabia, după ce predecesoarea sa a suferit mai multe schimbări de look minore de-a lungul anilor.

Pentru “nou-venită”, clujenii trebuie să scoată din buzunare între 8.024 de euro şi 13.374 de euro şi au de ales între şapte tipuri de motorizări. La ultimele teste Euro NCAP, Fabia 2007 a obţinut patru puncte din cinci, în timp ce vechiul model avea doar trei.

Prima de la coadă

Codaşul clasementului este Ford Ka, maşina care a făcut furori la apariţie în 1996, dar în 2007 nu s-a vândut deloc. Dealerul Ford, Romcar, nu a comercializat anul trecut nici măcar un model de Ford Ka, fie el simplu sau Street.

Micuţa are un preţ care porneşte de la 7.940 de euro fără taxe, în cazul echipării cu motorul 1.3, dar care poate ajunge până la 11.680 de euro. Cei de la Ford au pregătit deja un nou model Ka, programat pentru lansare, cel mai probabil, anul acesta.

Maşina anului nu se vinde bine la Cluj

Kia Cee'd a fost desemnată în luna noiembrie de către Uniunea Ziariştilor şi Editorilor Auto din România maşina anului 2008. Cu toatea acestea, clujenii nu par foarte atraşi de model, în 2007 fiind vândute doar 70 de exemplare. Construită special pentru piaţa europeană, Cee'd a fost prezentată în luna decembrie a anului 2006 la Paris, iar Kia are în plan producerea de 150.000 de mii de modele pe an.

Maşina este disponibilă în două variante de motorizări: 1.4 CVVT şi 1.6 CRDi low power (diesel). Preţul de pornire este de 9.961 de euro şi poate ajunge la 16.097 de euro.



Top 10 cele mai vândute maşini
  1. Dacia Logan – 2.564 exemplare
  2. Dacia Logan MCV – 478
  3. Skoda Fabia – 442
  4. Renault Clio – 429
  5. Volkswagen Polo – 400
  6. Renault Megan şi Skoda Octavia Tour – 391
  7. Skoda Octavia – 352
  8. Ford Fiesta – 252
  9. Ford Focus – 230
  10. Hyundai Accent – 215

Top 10 constructori
  1. Dacia – 3.042 maşini
  2. Skoda – 1259
  3. Chevrolet Ă Opel – 1075
  4. Volkswagen – 947
  5. Renault – 841
  6. Ford – 671
  7. Fiat – 541
  8. Hyundai – 527
  9. Toyota – 383
  10. Seat – 359

Top 5 SUV-uri preferate de clujeni
  1. Hyundai Santa Fe – 135 unităţi
  2. Hyundai Tucson – 134 unităţi
  3. BMW X5 – 102 unităţi
  4. Mitsubishi New Outlander – 69 unităţi
  5. Audi Q7 – 58 unităţi

from clujeanul

No comments: