Saturday, January 19, 2008

De gheaţă

După numai 19 partide pe prima scenă a fotbalului românesc, atacantul Dorin Goga a devenit unul dintre cei mai rîvniţi jucători din România. Pentru a-şi apropia semnătura atacantului clujean, preşedintele lui Poli Timişoara, Marian Iancu, oferă 1 milion de euro Universităţii şi un salariu de aproape 6 ori mai mare jucătorului, dar "poetul" a decis să ajute în continuare echipa la care s-a format să evite retrogradarea. "O să dăm tot ce avem pînă în ultimul minut să ne salvăm.Sper să am evoluţii bune şi să înscriu cît mai multe goluri", a spus Goga.

Căpitanul "studenţilor" s-a mirat şi el de ascensiunea sa. "Ştiu că multă lume a început să creadă în potenţialul meu. Şi eu am mare încredere în forţele mele. Ţin minte că am început sezonul ca fiind pariul lui Falub şi acum am devenit un pariu cîştigător", a punctat Goga.

Pleacă la vară
Deşi mai are un an şi jumătate contract cu "U", şansele ca goga să rămînă la Cluj din vară sînt minime. "În vară orice e posibil. Ce jucător nu vrea să joace la o echipă cu pretenţii din ţară sau din străinătate? Vor decisive aceste trei luni pentru viitorul meu la <>. Dacă nu se retrogradează şi se vrea performanţă aş putea să rămîn", a spus Goga, căruia şefii Universităţii i-au propus o mărire de contract şi prelungirea angajamentului: "Am avut o discuţie cu Toni Doboş înainte de cantonament şi urmează să mai discutăm".

Glumele căpitanului
Goga şi Silvăşan au fost puşi pe glume la antrenamentul de înviorare de ieri dimineaţă din parcul ce împrejmuieşte Lacul Ursu din Sovata. Rămaşi ultimii la alergare, cei doi atacanţi au vrut să trişeze, furişîndu-se pe terasa lacului. "O glumă bună e bine venită acum cînd alergăm şi muncim", a spus Goga. Gluma nu a fost gustată însă şi de preparatorul fizic Yucsel Yesilova, care i-a muştruluit serios pe jucători.

"Ghinioane"
Mijlocaşul Adrian Olah a părăsit joi seara cantonamentul "studenţilor" de la Sovata în cîrje şi cu un bandaj gipsat la glezna dreaptă, după ce la antrenamentul de dimineaţă şi-a fracturat metatarsianul 5. Dorin Goga consideră că accidentarea lui Olah continuă seria ginioanelor la Universitatea. "Sîntem urmăriţi încă de ghinion. După autogoluri a venit şi această accidentare nefericită a lui Olah", a spus Goga.

Se caută stoper
Brazilianul Fabio Bilica a anunţat că nu mai revine la echipă, iar oficialii Universităţii sînt nevoiţi acum să transfere cît mai curînd un fundaş central. "Dacă nu mai vine va fi suspendat. Era bun pentru noi, mai ales că e conaţional cu Astorga. Trebuie să luăm neapărat un stoper", a precizat antrenorul Alpar Meszaros.

Băd, rezolvat
Atacantul Flavius Băd (24 de ani) este de ieri jucătorul Universitatii Cluj. Băd nu a mai intrat în vederile lui Neluţu Sabau la Gloria Bistriţa şi a semnat aseară un contract valabil pe trei ani cu "şepcile roşii”. "Băd a fost transferat la "U” pe un preţ simbolic. Astfel, am dat şi noi o mînă de ajutor clubului Universitatea în încercarea lor de a se salva de la retrogradare”, a spus vicepreşedintele Gloriei, Ioan Horoba. La fel ca Silvăşan, Flavius Băd a evoluat la Poli Timişoara în perioada în care echipa era patronată de Toni Doboş.

from gsp

No comments: