Monday, January 14, 2008

VASILE DÂNCU VA CANDIDA LA ŞEFIA PSD CLUJ


Senatorul Vasile Dâncu şi-a anunţat luni, într-o şedinţă, intenţia de a candida la alegerile pentru preşedinţia Organizaţiei judeţene PSD Cluj, care vor avea loc în data de 22 ianuarie. Ioan Rus, vicepreşedinte la nivel naţional al PSD şi fostul lider al social-democraţilor clujeni, a declarat că până vineri, 18 ianuarie, se vor depune candidaturile pentru poziţiile de preşedinte şi vicepreşedinte.

Acesta a afirmat că va susţine echipa care va fi aleasă să conducă organizaţia judeţeană fără să dea prea multe sfaturi, deoarece noii lideri trebuie să se manifeste potrivit felului lor de gândire. „Modul meu de a acţiona nu trebuie impus următoarei echipe”, a spus Rus.

Vasile Dâncu a declarat că s-a hotărât să candideze pentru această funcţie în urma propunerii venite de la colegii săi de partid şi pentru că s-a constatat în interiorul filialei că este nevoie de un lider pentru „vreme de război”.

Fost ministru al Informaţiilor Publice, Vasile Dâncu a elaborat pentru candidatura sa la şefia PSD Cluj un program care se bazează pe elemente precum repoziţionarea organizaţiei în Cluj, iar aceasta va trebui să ţină cont de schimbările înregistrate de electorat şi de poziţia partidului pe plan naţional.

El a precizat că ţinta PSD Cluj pentru alegerile locale din 2008 nu poate fi stabilită sub nivelul rezultatelor de acum patru ani, când organizaţia a câştigat alegerile în judeţ. La alegerile din 22 ianuarie este aşteptat să participe şi preşedintele PSD, Mircea Geoană.

Postul de lider al PSD Cluj a rămas vacant după ce Ioan Rus a demisionat, în 17 decembrie 2007, şi a decis să rămână doar vicepreşedinte la nivel naţional.

Rompres

No comments: