Saturday, January 19, 2008

Oltean: "Nu m-a dat Dacia afara!"


Una dintre achizitiile din aceasta iarna a Universitatii Cluj, portarul Mircea Oltean, a vorbit pentru citynews.ro modul in care a ajuns la echipa antrenata de Meszaros Alpar.

Oltean a mai evoluat pentru Universitatea Cluj in perioada 2003-2005, cand a fost imprumutat de Dinamo Bucuresti la formatia de sub Feleac. "Nu m-a dat nimeni afara de la Mioveni, asa cum am vazut ca s-a scris prin ziare. Mi-am reziliat contractul cu cei de la Dacia si cu Urziceniul, de unde am fost imprumutat", a spus Oltean, care a fost chemat la Cluj de presedintele-manager al lui "U" Toni Dobos, prin intermediul impresarului Tiberiu Petris.

Goalkeeper-ul de 25 de ani crede in sansele lui "U" in evitarea retrogradarii, dar este sceptic in privinta castigarii campionatului de rivala CFR. "Sunt sanse sa scapam de retrogradare, insa ne trebuie putin noroc, pentru ca pana acum Universitatea a fost echipa cea mai ghinionista. Putem scoate un punct la Rapid in prima etapa", crede fotbalistul.
from citynews.ro

No comments: