Wednesday, February 13, 2008

Revine Dancia!

Dancia se întoarce la antrenamente în două săptămîni, deşi părea pierdut pentru "şepcile roşii". Proaspăt devenit jucătorul Universităţii, fundaşul stînga Cristian Dancia s-a accidentat chiar în primul amical al "studenţilor" din Turcia, cel din 4 februarie, cu ruşii de la Gazovik (1-0) şi a fost nevoit să revină în ţară. Din primele controale se estima că ex-timişoreanul va sta cel puţin 2 luni pe tuşă, iar oficialii Universităţii l-au adus în probe pe albanezul Amarildo Belisha pentru a completa banda stîngă a defensivei. Testat în amicalul de marţi cu formaţia ucraineană FC Harkov (0-2), Belisha nu a confirmat şi a fost trimis acasă.

După ce a efectuat un control medical la clinica Isokinetic din Bologna, Dancia îi linişteşte pe clujeni. "Nu e grav. Cei din Italia mi-au spus că este vorba de o entorsă ce nu a afectat ligamentele şi meniscul. Mai trebuie să lucrez la sală, iar peste două săptămîni voi putea juca", a spus Dancia. Astfel, fundaşul transferat în această iarnă ar putea debuta oficial pentru "şepcile roşii" în meciul cu UTA, din 1 martie.

from gsp.ro

No comments: