Sunday, February 10, 2008

Clujenii iau bolizi de la Tommi Makinen


Pilotul Danny Ungur are numai cuvinte de laudă despre noua sa maşină de concurs, un Subaru Impreza STI proaspăt omologat de federaţia internaţională, care a fost adus tocmai din atelierele celebrului fost pilot finlandez Tommi Makinen. Cu Subaru, care costă 180.000 de euro, va concura nu doar Ungur, ci şi colegii săi de la Motorhome Napoca Rally Team Marco Tempestini şi Victor Băldescu.

"Este un model excepţional. Am fost în Finlanda cu Marco Tempestini şi Victor Băldescu să îl testăm; am mers cu maşina pe zăpadă şi am rămas 'paf' . Suntem impresionaţi. Ne-au plăcut accelerația, frânele, ținuta de drum și transmisia. Mai e și ecartamentul. Subaru este mai lată cu cinci centimetri, ceea ce îi dă mai multă stabilitate, și, fiind un hatchback, este mai scurtă, lucru care o face mai ușor de manevrat. Când ne-am dat jos de la volan am spus 'Asta-i!'", a povestit Ungur, apreciind că Subaru STI seamănă cu modelele WRC (mașinile de Cupa Mondială care nu sunt admise în Campionatul de Raliuri al României).

Bolizii vor ajunge la Cluj abia după 20 februarie, adică după prezentarea echipei Motorhome Napoca Rally Team, din 19 februarie. CRR va începe în 8 martie cu Raliul Brașovului.

Ungur spune că Tommi Makinen îşi va trimite un inginer electronist la fiecare cursă din România. Acesta va alege setările maşinii. "Vrem să rămânem cea mai competitivă echipă din ţară", a afirmat pilotul clujean, care are ca obiectiv o clasare pe podium la finele sezonului 2008.


Marişca păstrează secretul

Vice-campionul național Bogdan Marişca ţine secretă maşina cu care va concura în 2008, dar se zvoneşte că, după opt ani, şi el va renunţa la Mitsubishi Lancer pentru un Subaru Impreza STI. Marişca rămâne la Motorhome Napoca Rally Team, îl păstrează pe Sebi Itu ca navigator şi are acelaşi obiectiv ca în sezoanele precedente: titlul naţional. "Ne-am refăcut moralul după ce anul trecut am pierdut titlul la mustaţă şi vrem să devenim campioni", a declarat Marişca pentru Clujeanul.ro.

No comments: