Friday, January 25, 2008

20.000 de lei pentru fumat în cluburi

Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Cluj a întreprins săptămâna trecută o acţiune de control pentru prevenirea efectelor consumului de tutun şi interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor în 22 baruri, cafenele, restaurante şi discoteci din judeţ. "Am constat nerespectarea prevederilor legale privind fumatul în baruri, restaurante, discoteci conform art. 3 alin. 3 din Legea 349/2002. Din cei 22 operatori economici controlaţi pâ în prezent, la 10 dintre aceştia au fost întâlnite abateri privind nerespectarea asigurării spaţiilor cu destinaţie fumători - nefumători, astfel încât aerul poluat să nu patrundă în spaţiul nefumătorilor. Au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei", a precizat inspectorul şef al OJPC Cluj, Lenuţa Şuteu.
ziua de cluj

No comments: