Friday, February 22, 2008

A achiziţionat o echipă!

Universitatea Cluj a pus punct, luni seara, sesiunii de cumpărături începută imediat după ce Anton Doboş (foto) a preluat clubul, pe 8 ianuarie. Ultimele achiziţii ale preşedintelui sunt mijlocaşii brazilieni Bayano şi Edivan Do Nascimento şi portarul Belgian Pieter Merlier. Ieri, studenţii clujeni au efectuat un singur antreanament, iar astăzi Alpar Meszaros a programat două şedinţe de pregătire. Deplasarea la Bucureşti se va face cu avionul, în dimineaţa zilei de joi. La finalul jocului-şcoală disputat luni, „principalul” Universităţii a afirmat că titulari vor fi doar acei jucători care vor face şi faza defensivă. Declaraţia s-a dorit a fi un avertisment public dat „căpitanului” Dorin Goga! Meszaros este nemulţumit de „lentoarea şi plictiseala” afişată de Goga în partidele jucate în Antalya, dar şi în meciul-şcoală disputat luni.
Cu bani de „buzunar”, Anton Doboş s-a mişcat repede şi eficient pe piaţa transferurilor, reuşind achiziţionarea a nu mai puţin de 12 jucători. I-a adus „principalului” Alpar Meszaros doi portari: Mircea Oltean, Pieter Merlier – trei fundaşi: Sorin Rădoi, Şoltuz, Cristian Dancia – cinci mijlocaşi: Silvăşan, Budean (ofensivi) Bayano, Edivan Do Nascimento (la închidere), Zeno Bundea (central) – doi atacanţi: Claudiu Răducanu şi Băd.
Au plecat în timpul efectuării pregătirilor portarul Martin Tudor şi Adrian Olah, daţi liberi de contract de către Comisia pentru Statutul Jucătorului, iar la Sergiu Costea şi Sorin Iodi s-a renunţat. Nu au mai fost transferaţi Lucian Perde şi Rareş Soporan, ultimul efectuând şi cantonamentul din Antalya.


Brazilienii au semnat pe doi ani
Mijlocaşii defensivi Bayano şi Edivan Do Nascimento sunt pe placul antrenorului principal Alpar Meszaros, iar Toni Doboş s-a conformat şi i-a achiziţionat. Luni seara, doar Edivan Do Nascimento mai trebuia să semneze contractul cu Universitatea. Ieri, înaintea antrenamentului, Meszaros a anunţat că Edivan a devenit al patrulea brazilian de pe „Ion Moina”. Amândoi au semnat pe două sezoane cu „U”, Bayano având şanse mari de a juca din primul minut în Giuleşti, contra Rapidului. „Este bine că am reuşit să-i achiziţionăm, pentru că sunt doi fotbalişti buni, tehnici şi agresivi”, a afirmat Meszaros.

Pieter Merlier e noul „number one” în poartăBelgianul nu impresionează prin statură, însă calităţile sale au fost apreciate inclusiv de suporterii care au ţinut să urmărească meciul-şcoală disputat luni, pe gazonul stadionului „Ion Moina” şi pe terenul de zgură. Merlier are priză la balon, preferând să reţină şi nu să respingă mingile şutate, iar pe centrări iese bine şi în forţă. „L-aţi văzut, nu? Aceste calităţi le-am observat şi eu, de aceea l-am adus la echipă”, a afirmat Meszaros, care nu a ezitat să-l anunţe ca posibil titular pentru jocul cu Rapid.

from informatia de cluj

No comments: