Sunday, February 17, 2008

Doboş: "Apăsaţi butoanele!"

Preşedintele Toni Doboş le-a cerut jucătorilor să joace 15 finale pe teren

Preşedintele-manager al Universităţi Cluj, Anton Doboş, a găsit modalitatea resuscitării echipei pentru retur.

Doboş şi-a comparat jucătorii cu celebrele "butoane" acţionate de granzii campionatului şi le-a recomandat fotbaliştilor să le folosească în teren. "Eu am apăsat pe butoane doar atunci cînd am jucat fotbal şi am fost în teren. Avem 27 de jucători care pot apăsa oricînd pe butoane. Ei sînt în teren şi pot decide soarta fiecărui meci", a spus Doboş după cantonamentul din Turcia.

Managerul clujenilor este de părere că o victorie în prima etapă în Giuleşti nu ar rezolva problema retrogradării. "Universitatea poate pierde şi cîştiga oriunde în ţară. Avem 15 meciuri ca să demonstrăm că s-a spart ghinionul. O victorie cu Rapidul nu rezolvă problema retrogradării", a explicat Doboş, care a făcut haz de necaz cînd a fost chestionat dacă "U" va întrece rivala locală. "Poate dacă răsturnăm clasamentul, este foarte uşor să întrecem CFR!".

from gsp.ro

No comments: