Saturday, February 23, 2008

Surpriză

După două antrenamente, Boudarene este anunţat titular contra Rapidului!

Staff-ul tehnic al “şepcilor roşii” i-a pregătit o surpriză lui Mircea Rednic. Ajuns miercuri în România, mijlocaşul francez Fabien Boudarene (29 de ani) a fost legitimat în regim de urgenţă de oficialii clujeni, pentru a avea drept de joc astăzi contra Rapidului. Două antrenamente i-au fost suficiente tehnicianului Alpar Meszaros pentru a se edifica asupra calităţilor închizătorului, care va începe titular în Giuleşti. “Are calităţi bune pentru prima ligă de la noi.

S-ar putea să-l vedeţi azide la început în meciul cu Rapid sau, dacă nu, în repriza a doua sigur”, a explicat Meszaros. “Şepcile roşii” au obţinut împrumutul jucătorului francez pînă în vară, plătind 50.000 de euro bulgarilor de la Litex Loveci.

60.000 de euro în 6 luni, va cîştiga Fabien Boudarene la Cluj, fiind cel mai bine plătit jucător din lotul “lanternei roşii”.


“Primă specială”
În cazul unui rezultat pozitiv în Giuleşti, “studenţii” clujeni vor beneficia de o primă suplimentară. “Va fi o primă specială, doar jucăm cu Rapid. Le vom comunica jucătorilor înainte de meci cît urmează să cîştige dacă obţin un rezultat bun. După joc, în funcţie de scor, prima poate fi încă o dată suplimentată”, a precizat preşedintele Toni Doboş. În mod obişnuit clujenii sînt recompensaţi cu 400 de euro pentru fiecare punct cîştigat.

Evită clasamentul
Preşedintele “lanternei roşii”, Toni Doboş, a dezvăluit că va evita să privească locul ocupat de “U” în clasament pînă la finalul celor 34 de etape. “Le-am spus şi la băieţi să nu se uite la clasament.Ei trebuie să joace, iar la final cînd se trage linie vom vedea ce au obţinut. Eu personal evit clasamentul. Mă uit pînă la locul 5 şi apoi dau pagina”, a spus Doboş.

from gsp.ro

No comments: